Întreruperea ilegală a sarcinii

In decursul timpului, chestiunea daca femeia insarcinata poate sa dispuna de fructul conceptiei si sa intrerupa sarcina ori trebuie sa nasca copilul conceput, a constituit obiectul unor vii controverse si a unor solutii foarte diverse. Desigur ca astfel de controverse au existat si vor continua sa existe in toate statele lumii, pentru ca pot avea la baza probleme de natura demografica, religioasa, de politica penala sau cele referitoare la drepturile si libertatile individuale umane, de protectia vietii, integritatii si sanatatii femeii insarcinate, precum si altele.

In Antichitate, avortul era urmarit si sanctionat, sub diverse forme, la egipteni, persi dar si evrei. Chiar si atunci femeia greaca nu pute avorta fara consimtamantul sotului ei, iar sclava fara permisiunea stapanului sau.

Si in Imperiul Roman practica avortului a fost ingaduita pana cand, sub spectrul depopularii, aceasta este interzisa prin legile caducare edictate sub Caesar si Augustus.

Dreptul canonic a condamnat aspru avortul, iar legile Evului Mediu prevedeau pedepse capitale pentru femeile care avortau si complicii acestora. In Epoca Moderna regimul sanctionar al infractiuni de avort este mai bland intrucat se introduc nuantari in tratarea juridica a unor asfel de fapte.

Astfel, in Franta, Spania, Italia sunt culpabile atat femeia care a acceptat intreruperea ilicita a sarcinii, precum si precum si orice persoana care intreprinde o actiune asemenea. Un sistem legislativ asemanator functioneaza si in alte tari din Europa, in majoritatea tarilor din America Latina si SUA, in care intreruperea cursului sarcinii poate fi admisa din morive pur medicale, si anume necesitatea lui pentru salvarea vietii femeii in cauza sau protejarea sanatatii acesteia.

Tarile nordice precum Norvegia si Suedia, dar si alte state de pe continental American admit interventii avortive si pentru cazul in care afectiunile procreatorilor ar putea determina aparitia unor boli genetice in cazul descendentilor.

In sfarsit, in alte state este permisa intreruperea cursului sarcinii, in afara motivatiilor medicale, si din considerente sociale.

In tara noastra avortul a fost incriminat inca din 1864 si mentinut sub incidenta legii penale prin Codul din 1936. Iata cum a fost comentata, la dezbaterea in Parlament a acestui cod, necesitatea sanctionarii avortului:” Interesul pe care legea il ocroteste prin incriminarea avortului este interesul social al conservarii si perpetuarii speciei umane si a societatii prin apararea vietii omenesti chiar din momentul in care speranta unei vietii umane s-a infiripat prin faptul conceptiunii. Ocrotirea priveste genul uman in mod limitat. Legea ocrotind genul uman, implicit ocroteste si vitalitatea neamului. Raul in contra caruia legea penala reactioneaza este pericolul demografic care naste din insusi faptul opririi cursului natural al unei gestatiuni, deci starpirea unei vietii devenite probabila prin procreatiune.”

Intrucat provocarea avortului este un fapt complex, putand aduce vatamari si femeii insarcinate, legea ocroteste in mod subsidiar si pe femeia insarcinata in contra raului ce ar putea naste din acest delict pentru viata si integritatea ei corporala.

Aceasta reglementare a fost in vigoare pana la 30-09-1957, data la care s-au incuviintat, prin Decretul nr. 463/1957, intreruperile de sarcina, la cererea femeii insarcinate. Era sanctionata numai intreruperea cursului normal al sarcinii efectuate in afara institutiilor medico-sanitare de catre orice persoana, sau in institutiile medico-sanitare de catre o persoana fara calificare medicala de specialitate.

Ulterior, constatandu-se ca numarul mare de intreruperi de sarcina a determinat, pe langa importantele prejudicii aduse sanatatii femeii, si o ingrijoratoare reducere a ritmului de crestere a populatiei, avortul a fost din nou prohibit si incriminat prin Decretul nr. 770/1966. S-a admis avortul din unele motive medicale, de sanatate, etice ori sociale si numai in primele 3 luni ale sarcinii. Daca se constata o stare patologice grava care punea in pericol viata femeii, intreruperea cursului sarcinii se putea face pana la 6 luni.

Cele patru infractiuni referitoare la avort erau :provocarea ilegala a avortului prevazuta de art. 185, avortul provocat de femeia insarcinata in art. 186, detinerea de materiale sau instrumente avortive la art. 187 si omisiunea de a anunta efectuarea avortului reglementata de art. 188.

Prin Decretul-lege nr. 1/1989, cele patru texte din Codul penal au fost abrogate iar faptele mai sus mentionate au fost dezincriminate in totalitate incuviintandu-se intreruperea de sarcina la cererea femeii fara nici o restrictie. Ulterior s-a constatat ca un numar mare de intreruperi de sarcina s-au efectuat in afara institutiilor medicale de specialitate de catre persoane fara o pregatire de specialitate si, uneori, chiar fara acordul femeii gravide, din acestea rezultand de multe ori vatamarea corporala grava si chiar decesul victimei. Grava eroare in politica penala a fost corectata abia dupa 6 ani, cand Parlamentul a adoptat Legea nr. 140/1996 care, printre alte necesare restituiri reincriminand provocarea ilegala a avortului.

In prezent, provocarea ilegala a avortului este prevazuta in art. 185 Cod penal. Conform acestuia, provocarea ilegala a avortului este fapta persoanei care, prin orice mijloace, intrerupe cursul sarcinii unei femei, in vreuna din urmatoarele imprejurari:

1. in afara institutiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate in acest scop;

2. de catre o persoana care nu are calificarea de medic de specialitate;

3. daca varsta sarcinii a depasit 14 saptamani.

Constituie de asemenea infractiune " intreruperea cursului sarcinii, savarsita in orice conditii, fara consimtamantul femeii insarcinate". Infractiunea este mai grava daca i se produc vatamari corporale sau chiar decesul acesteia.

Obiectul juridic al ocrotirii penale este constituit din acel fascicul de relatii sociale privind viata intrauterina a fatului(spes homini), viata si integritatea corporala si sanatatea femeii, precum si evolutia demografica. Deasemenea legiuitorul a avut in vedere si relatiile sociale cu privire la libertatea fmeilor insarcinate de a decide singure, in limitele legii, daca pastreaza sau nu fructul conceptiei, relatii incalcate in cazul lipsei consimtamantului sau a interzicerii absolute a avortului.

Obiectul material al infractiunii este reprezentat dublu: pe de o parte fatul aflat in cursul dezvoltarii naturale, pe de alta parte, corpul femeii insarcinate asupra carora se indreapta activitatea faptuitorului.

Subiectii infractiuni sunt subiectul activ si subiectul pasiv.

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiuni este nedeterminat de text, deci el poate fi orice persoana care efectueaza activitatea ilegala de intrerupere a sarcinii. Insusi medicul specialist (obstetrician) este subiect activ daca efectueaza avortul fara consimtamantul femeii insarcinate, ori in afara unei institutii sau cabinet medical autorizate in acest scop sau, in sfarsit, la o sarcina care a depasit varsta de 14 saptamani si intreruperea cursului sarcinii nu era legitima din motive medicale. Femeia insarcinata, evident, nu poate fi subiect al infractiuni, chiar daca si-a auto-provocat avortul ilegal. Desi acest aspect nu rezulta in mod explicit din text, este evident ca legiuitorul a exclus femeia insarcinata din aria subiectului activ prin abrogarea articolului 186 din vechea reglementare.