Istoria Politiei Romane

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Istoria Politiei Romane.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Cuvântul „poliţie” provine din greceşte care înseamnă activitate de ordine de Stat, a intrat în uzul curent la noi, după toate aparenţele, în epoca fanariotă, datorită influenţei greceşti. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, se vorbeşte deseori în documentele vremii despre „ poliţie”, cu înţelesul de „activitate de stat” şi chiar cu acela de „stat” propriu-zis. Este de înţeles că această noţiune s-a referit mai întâi la activitatea Domnitorului şi a „oblăduitorilor Ţării”, dat fiind că aceştia aveau „datoria ca unii ce sunt nişte părinţi ai Patriei, a se sili, a se nevoi, nu numai pentru ceea ce aduce folos la o parte, ci mai ales pentru ceea ce s-ar cunoaşte că este de obşte folos nordului şi de podoabă şi fală patriei”.

O dată cu înjghebarea în decursul milenar al istoriei şi apariţia statului, poliţia, cu sarcina de a menţine ordinea în cetate, îşi dezvoltă propria instituţie, care pe parcursul istoriei suferă transformări şi împreună cu armata şi justiţia, contribuie, sub conducerea nemijlocită şi cu aportul direct al voievozilor şi a domnitorilor noştri, la instaurarea ordinii şi a autorităţii pe meleagurile moştenite de la înaintaşi.

Atributele poliţiei de astazi erau îndeplinite de ostaşii-cneji, voievozi, jupâni sau domnitori,după formarea statelor feudale româneşti în Moldova, şeful poliţiei era Hatmanul, iar în Muntenia - Marele Spătar.

Datele privind istoricul Poliţiei române nu apar decât în perioada modernă, după anul 1800. Poliţia instituţiei a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, întrucât orice stat are nevoie de ordine internă, deşi şi de structura prin care aceasta să fie asigurată.

Primul vătaf de vânători cunoscut în istoria românilor este Neagoe Basarab, care aproximativ pe la anul 1508 deţinea această calitate la Curtea lui Radu cel Mare, ceea ce nu l-a împiedicat însă ca mai târziu el însuşi să ajungă domnitor al Ţării Româneşti.

Vătaful de Vânători, deci şeful Poliţiei, a primit numele de agă deşi multă vreme încă după aceea se mai numea şi agă şi vătaf.

În 1620 apare denumirea oficeală de aga dată şefului poliţiei, care la rândul ei se numea Agie, mai întăi în Muntenia şi apoi şi în Moldova.

Influenţa progresului înregistrat de Imperiul Austro-Ungar s-a manifestat încă de la început şi pe planul poliţienesc în Ţările Române, atât în Bucovina, cât şi în Oltenia.

Ministerul Trebilor din Lăuntru se împărţea, la vremea înfiinţării sale, în trei secţiuni, iar în atribuţiile secţiei I, pe prim plan se situa poliţia generală, ale cărei baze au fost puse prin Regulamentul Organic. Din 1861 a luat denumirea de Ministerul de Interne, jucând un rol constructiv în istoria poporului român.

Agia se transformă în Poliţie în timpul ocupaţiei ruseşti din 1806-1812.

În 1848 , sub domnia lui Gheorghe Bibescu, denumirea de vel agă se transformă în ceea de şef al Poliţiei Capitalei, titlu care din 1859 este transformat în prefect de Poliţie. Se introduce o condică pentru arestaţi, numărul vătăşeilor plătiţi de poliţi se fixează la 340, iar pompierii ies de sub tutela poliţiei şi devin corp separat.

În 1876 se măreşte numărul personalului poliţienesc în Capitală şi se înfinşează pentru prima dată un serviciu fotografic pentru identificarea delicvenţilor.

Tot în 1876 s-a elaborat legea pentru instruirea Poliţiei Judiciare în Bucureşti şi în 1879 se creează funcţia de Inspector de Poliţie.

Cea dintâi lege care dă o adevărată organizaţie Poliţiei, a fost promulgată la 1 aprilie 1903 şi intitulează Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului. Ea a fost elaborată de minitrul de Interne Vasile Lascăr despre care se poate spune că este părintele şi organizatorul Poliţiei din România. Ca Poliţie administrativă, legea a fost ideală, îi lipsea însă partea informativă, tocmai cea mai inportantă.

Legea organizării Poliţiei Generale a statului din 1 aprilie 1903 este considerată, din punct de vedere istoric, prima lege organică de poliţie. Ea preciza atribuţiile şi stabilea competenţele personalului poliţiei, instituind principiul stabilităţii organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice.

Legea din 1903 a fost modificată în 1905. Prin legea din 17 martie 1908, a fost creată Siguranţa Generală a Statului, în cadrul poliţiei generale din Ministerul de Interne, iar prin Legea Poliţiei Generale din 21 iulie 1921, adoptată urmare a propunerii ministrului de Interne Alexandru Vaida-Voievod, au fost fixate atribuţiile poliţiei generale a statului, sub cele trei forme: poliţie administrativă, poliţie judiciară şi poliţie de siguranţă de stat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria Politiei Romane.doc