Istoricul Formării Comunităților Europene și a Uniunii Europene și Personalitatea Juridică a Acestora

Spaţiul european, leagăn al uneia din marile civilizaţii ale lumii, s-a confruntat cu ideea de unitate chiar din perioada antichităţii, când Roma, prin campaniile sale militare, se pare că urmarea un asemenea deziderat.

De-a lungul istoriei sale, Europa s-a confruntat cu mari şi grave probleme, culminând cu cele două razboaie modiale, momente care au distrus-o şi au reconstruit-o în acelaş timp, în diferite configuraţii.

Amprenta ideei de unitate europeană, însă, a însoţit secolele de istorie europeană, deşi a prins contur instituţional abia după cel de-al doilea război mondial. Acest eveniment grav, cel mai dureros din istoria Europei, a dus la divizarea acesteia în două blocuri ideologice, economice şi militar opuse, divizarea Germaniei şi zidul Berlinului devenind simboluri ale acestei destructurari. Practic Europa era împărţită între o Europă Ocidentală liberală, reunind cele mai dezvoltate ţări de pe continent, şi Europa Orientală (centrală şi de est), care a regrupat ţările cu economie socialistă şi ideologie comunistă, sub dictatura imperiului sovietic.

Sfârşitul anilor 90 este marcat de evenimente care vor schimba radical imaginea politică şi economică a Europei, Încetara războiului rece, căderea zidului Berlinului şi reunificarea Germaniei, de acum ea insăşi simbol al unităţii europene, vor determina explozia URSS şi dispariţia regimurilor totalitare din toate ţările foste membre ale lagărului comunist.

Toate ţările Europei centrale şi de est au abandonat ideologia marxistă şi s-au orientat spre modelul Europei occidentale, ca spre şansa unică a lor de a se dezvolta liber, având ca fundament valorile sacre ale democraţiei şi a statului de drept.

Dacă idea de unitate europeană a prins contur şi a dat speranţă în anii 50, prin crearea primelor comunităţi economice în Europa occidentală, ultimul deceniu al secolului XX-lea a consemnat limpede că unitatea paneuropeană este posibilă.

Spaţiul european, în pofida diversităţii economice, etnice sau lingvistice, tinde astăzi catre o unitate politică şi economică fară precedent în istoria lui multimilenară.

Uniunea Europeană, ca expresie a concretizării ideii de unitate europeană la nivelul întregului continent, este astăzi o realitate nu numai politică şi economică, ci şi juridică.

Finalul celui de-al dolilea razboi mondial a gasit Europa devastată, divizată între două grupuri de interese: cele ale SUA, care doreau impulsionarea ţărilor din vest spre o revenire rapidă, menită a stopa expansiunea comunismului sovietic, şi interesele URSS, care dorea extinderea influenţei sale şi in vestul Europei.

Aceste doua surse de presiune au determinat coalizarea Europei occidentale, pe de o altă parte a face faţă dominaţiei crescânde a uniunii sovietice manifestate cu pregnanţă în estul Europei, iar pe de altă parte, pentru a contracara o întarire prea mare a influenţei americane în zona europeană. Două soluţii erau posibile din acest punct de vedere: divizarea Germaniei, realizată deja, să fie dublată de o înapoiere economică a Germaniei de Vest, în aşa fel încât potenţialul său militar să fie compromis definitv, sau dimpotrivă, dezvoltarea ei economică să fie impulsionată, pentru a rezista expansiunii comunismului.

Dorinţa SUA de a înarma Germania de Vest în vederea alăturării acesteia la efortul comun european de rezistenţă împotriva comunismului nu convenea însă Franţei, care se opunea unei reînarmări necontrolate a Germaniei şi dorea să pastreze tutela internaţională asupra regiunilor Saar şi Ruhr leaganul siderurgiei germaniei.