Izvoarele Dreptului Administrativ

Imagine preview
(9/10)

Acest referat descrie Izvoarele Dreptului Administrativ.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CUPRINS 1
I. Drept administrativ 2
II. Noţiunea de izvor de drept 3
III. Clasificarea izvoarelor dreptului administrativ 5
III.1 Izvoarele scrise ale dreptului 7
III.1.1 Constituţia 7
III.1.2 Legile organice 8
III.1.3 Legile ordinare 8
III.1.4 Ordonanţa 8
III.1.5 Hotărârea Guvernului 8
III.2 Izvoarele nescrise ale dreptului 9
III.2.1 Obiceiul juridic (cutuma) 10
III.2.2 Practica judecătorească şi precedentul judiciar 11
III.2.3 Doctrina (ştiinţă judiciară) 12
III.2.4 Contractul normativ 14
III.2.5 Actul normativ 15
III.3 Izvoarele materiale 18
BIBLIOGRAFIE 19

Extras din document

I. Drept administrativ

Dreptul administrativ se plasează, ca ramură de drept, în cadrul dreptului public. Ca ramura a dreptului public, dreptul administrativ cuprinde ansamblul de norme juridice privind crearea, organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice. Instituţiile juridice nu sunt toate de acelaşi fel, ele se diferenţiază prin natura lor, prin scopul urmărit, prin mijloacele care li se pun la dispoziţie.

Dreptul administrativ reglementează activitatea unei puteri a statului, puterea executivă sau administrativă. Comparativ, administraţia se prezintă ca puterea cea mai dinamică a statului, normele juridice aplicabile administraţiei fiind supuse unui proces necontenit de adaptare.

Dreptul administrativ constituie cadrul legal de desfăşurare a activităţii administraţiei, normele sale conferind administraţiei publice puteri, prerogative care nu există la normele de drept ce reglementează relaţiile dintre particulari. Această caracteristică face din raporturile juridice administrative raporturi de subordonare, de inegalitate a părţilor, fiindcă dreptul administrativ acţionează în regim de putere publicăa, normele sale având caracter imperativ.

Dreptul administrativ, ca dreptul aplicabil administraţiei, poate fi definit ca ramură a dreptului public formată din normele juridice ce reglementează relaţiile sociale privind constituirea, organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice, în regim de putere publică, statutul funcţionarilor publici şi responsabilitatea administraţiei.

Trăsături caracteristice ale dreptului administrativ:

a) dreptul administrativ este o ramură a dreptului public român;

b) normele juridice ce constituie ramura dreptului administrativ reglementează modul de constituire, de organizare şi funcţionare a autorităţilor administraţiei publice, competenţa acestora;

c) normele dreptului administrativ au caracter aproape exclusiv imperativ, constituind un regim derogator al acţiunilor administraţiei publice, un regim de putere publică, de supraordonare a subiectelor raporturilor juridice, deasupra aflându-se întotdeauna autorităţile administraţiei;

d) dreptul administrativ cuprinde şi normele juridice care reglementează statutul juridic al funcţionarilor publici şi pe acela privind responsabilitatea administraţiei.

II. Noţiunea de izvor de drept

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în scopul reglementării relaţiilor sociale conform voinţei de stat, a căror respectare obligatorie este garantată de forţa coercitivă a statului.

Dreptul poate fi asemănat cu un arbore din a cărui simplă tulpină se desprind numeroase ramuri care la rândul lor, toate îşi trag seva din tulpina şi rădăcina de care nu se pot detaşa.

Dreptul ca sistem al normelor juridice nu constituie un scop în sine, el este creat pentru a reglementa conduita oamenilor. Aceasta se realizează prin reglementări juridice ce obligă oamenii să se comporte după anumite norme juridice; aceste norme le dau oamenilor drepturi şi obligaţii. Dreptul ca sistem al normelor crează raporturi sau relaţii juridice.

Dreptul ca expresie a voinţei de stat reprezintă un obiectiv important al multor curente juridice şi este privit ca un fenomen voliţional sau nevoliţional şi îl situează în sfera normativului şi/sau al relaţiilor sociale. Dreptul se prezintă ca o unitate între conţinut şi formă.

„Dreptul - scria Hegel - trece în existenţa faptică mai întâi prin formă, prin faptul că este pus ca lege...” Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul devine cunoscut de cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor de drept.

Dreptul cuprinde elemente de natură ideologică relaţională şi instituţională. Conţinutul, apariţia şi dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi înţelese numai prin cunoaşterea mecanismului factorilor ideologici, politici. Prin drept sunt aduse la îndeplinire cele mai importante măsuri politice formulate ca fiind ale statului. Dreptul, conştiinţa juridică şi politică este un fenomen social şi psihologic complex de natură raţională, afectivă şi volitivă. El reprezintă totalitatea ideilor şi sentimentelor cu privire la drept, dreptate, legalitate. În cadrul conştiinţei juridice, cel mai important rol îl are ideologia juridică. Aceasta este determinantă în furnizarea cunostinţelor cu privire la fenomenele juridice de valoare şi a atitudinii faţă de ele. Corelaţia dintre conştiinţa juridică şi drept constituie o premiză de elaborare a dreptului. Conţinutul şi forma dreptului este rezultatul mai multor factori şi au loc în condiţiile împletirii acestora. Prin drept sunt aduse la înplinire cele mai importante măsuri ale statului. Politica se realizează numai prin elaborarea dreptului şi a normelor juridice.

Dreptul este în egală măsură tehnică şi artă (a binelui şi a echităţii – “jus est ars boni et aequi”), principiu de direcţie, de coeziune socială ce dă societăţii caracterul de definit şi coerenţă, ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat şi care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi statornicirii spiritului de dreptate are nevoie pentru a i se crea posibilitatea de a fi cunoscut şi receptat, în esenţa şi conţinutul său de modalităţi speciale de exprimare, aceste forme de exprimare purtând denumirea de izvoare ale dreptului (sau surse ale dreptului).

Fisiere in arhiva (1):

  • Izvoarele Dreptului Administrativ.doc