Izvoarele Dreptului Comercial - Drept Comercial

Dreptul comercial, ca ramură a dreptului privat, este alcătuit dintr-un ansamblu de norme juridice aplicate în raporturile juridice, în care cel puţin unul din subiecţi are calitatea de comerciant. Dobândeşte calitatea de comerciant orice persoană fizică care desfăşoară cel puţin una dintre cele 20 de activităţi prevăzute în art. 3 C. com. numite fapte de comerţ, “ca profesiune obişnuită”.

Într-o formulare de specialitate subiectul raportului juridic comercial săvârşeşte “fapte de comerţ” şi în consecinţă se supune legilor comerciale.

Noţiunea de comerţ poate fi privită din punct de vedere economic şi din punct de vedere juridic.

Sub aspect economic, termenul de comerţ acoperă întreaga activitate omenească (operaţiuni desfăşurate de negustori, comercianţi) situată între două momente: momentul intrării în circulaţie a produselor rezultate dintr-o activitate de producţie şi momentul dobândirii produselor de către beneficiari în vederea consumării lor.

Din punct de vedere juridic, noţiunea de comerţ are o sferă mai largă: cuprinde activităţile de producţie, executarea de lucrări şi prestări de servicii.

Comerţul este aşadar, din punct de vedere juridic, totalitatea activităţilor omeneşti prevăzute de legea comercială şi denumite fapte de comerţ (art.3, 4, 6, C. Com.): activităţi industriale, de transport, bancare, de asigurare etc.

Deşi comerţul cuprinde o parte însemnată a activităţii economice, activităţi ca cele din agricultură, din domeniul imobiliar, al profesiilor liberale nu sunt considerate ca fiind comerciale.

Codul comercial român în art. 3 consacră aspectul juridic al noţiunii de comerţ. Astfel, în enumerarea faptelor de comerţ apar deopotrivă activităţi omeneşti, care se regăsesc în procesul de circulaţie al bunurilor de la producător la consumator (ex.: art. 3 alineat 1 “Cumpărările de produse sau de mărfuri spre a se revinde[…]ori numai spre a se închiria”; “cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit, circulând în comerţ”; art. 3 alineat 2 “vânzările de producte, […] de mărfuri în natură sau lucrate […], de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere”; art. 3 alineat 4 “cumpărările sau vânzările de părţi sau acţiuni ale societăţilor comerciale”); activităţi de producţie realizate de fabricanţi (alin. 9 “întreprinderea de fabrici ”) şi de prestări servicii (ex. art. 3 alineat 8 “întreprinderea de construcţii”; alineat 13 “întreprinderi de transport de persoane sau de lucruri, pe apă sau pe uscat” etc.).

La întrebarea: Ce este dreptul comercial? – se poate formula un prim răspuns astfel:

- este o ramură a dreptului privat;

- este un ansamblu de norme juridice comerciale;

- normele juridice comerciale reglementează producţia de bunuri, circulaţia bunurilor de la producător la consumator, prestările de servicii şi executarea de lucrări.

Obiectul dreptului comercial

Au caracter comercial toate normele juridice care reglementează producţia de bunuri, circulaţia bunurilor, prestările de servicii şi executarea de lucrări ?

Răspunsul este diferit, după cum ne raportăm la sistemele existente în dreptul comercial comparat, prin care se fixează sfera de cuprindere a dreptului comercial.

Potrivit sistemului subiectiv de delimitare a obiectului, dreptului comercial este alcătuit dintr-un ansamblu de norme juridice comerciale ce se aplică persoanei fizice, ori persoanei juridice, cu o condiţie: să aibă calitatea de comerciant. Legea atribuie actelor juridice încheiate de comerciant caracter comercial. Dreptul comercial aplicabil numai comercianţilor s-a născut din regulile stabilite în timp de asociaţiile de negustori (corporaţii). Astfel, sfera de cuprindere a dreptului comercial se restrânge, se aplică numai comercianţilor. Codul comercial german din 1897 a adoptat sistemul subiectiv de delimitare a obiectului dreptului comercial.

În principal, sistemul poate fi criticat prin următoarele argumente:

a) Adepţii sistemului nesocotesc principiul egalităţii părţilor într-un raport juridic de drept: în ipoteza când numai unul dintre subiecţii raportului juridic are calitatea de comerciant, i se aplică normele dreptului comercial (şi vom observa că ele sunt flexibile, în general chiar favorabile), în timp ce necomerciantului i se aplică normele dreptului civil (norme relativ rigide, sancţiuni severe).

b) Raportul juridic este reglementat printr-o singură normă juridică. A admite că raportul juridic poate fi reglementat de două norme juridice diferite – norma comercială pentru comerciant şi norma civilă pentru necomerciant – ar fi o eroare.

Sistemul obiectiv de determinare a obiectului dreptului comercial elimină aceste inconveniente. Conform sistemului, dreptul comercial reglementează numai acele activităţi umane denumite fapte de comerţ pe care legiuitorul le precizează în mod expres şi care pot fi săvârşite de orice persoană. Faptele de comerţ săvârşite, fie de un comerciant, fie de un necomerciant, se supun legii comerciale.

Astfel, în ipoteza în care un necomerciant săvârşeşte una din faptele de comerţ prevăzute de lege, el se supune legii comerciale cu privire la acel act juridic comercial sau fapt juridic comercial. De asemenea, în ipoteza în care se stabileşte un raport juridic între un comerciant şi un necomerciant acesta se supune legii comerciale: “Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale[…]” (art. 56 Cod comercial). Sistemul s-a inspirat din ideile Revoluţiei franceze de la 1789 care a impus printre altele principiul egalităţii civile. Codul comercial francez din anul 1807 este elaborat pe sistemul obiectiv de delimitare a obiectului dreptului comercial.

Dreptul comercial român a optat pentru sistemul obiectiv de delimitare a obiectului dreptului comercial. Astfel, în art. 3 din C. com., legiuitorul enumără 20 de activităţi omeneşti – acte şi fapte juridice comerciale– pe care le denumeşte fapte de comerţ şi care sunt reglemente de normele juridice din Codul comercial (fapte de comerţ obiective).

În acelaşi timp, art.4 C. com., enumără faptele de comerţ subiective, instituind prezumţia relativă de comercialitate a tuturor actelor juridice şi obligaţiilor comerciantului. Astfel, prin această prevedere legală, Codul comercial român se situează pe poziţia sistemului subiectiv.

Definiţia dreptului comercial cuprinde cel puţin următoarele elemente:

- ramură a dreptului privat;

- ansamblu de norme juridice comerciale;

- normele juridice comerciale se aplică numai faptelor de comerţ prevăzute în mod expres în Codul comercial;

normele juridice comerciale stabilesc şi statutul juridic al comerciantului (regulile juridice care reglementează calitatea de comerciant).

Izvoarele dreptului comercial