Izvoarele Primare ale Dreptului Comunitar European

Noţiunea dreptului comunitar implică cunoaşterea determinărilor, evoluţiilor şi trăsăturilor caracteristice ale noilor reglementări juridice care au fundamentat Uniunea Europeană. Dreptul comunitar reprezintă ansamblul normelor juridice cuprinse în tratatele de instituire sau în actele adoptate de instituţiile comunitare prin care sunt reglementate structurile, rolul şi funcţiile instituţiilor Uniunii Europene şi raporturile acestora cu instituţiile naţionale, de asemenea dreptul comunitar reglementează raporturile juridice din cadrul Comunităţilor Europene şi dintre acestea cu statele membre, în baza competenţele instituţiilor europene, precum şi a raporturilor juridice dintre aceste instituţii şi organismele statelor membre.

Aceste izvoare ale dreptului comunitar sunt definite ca reprezentând „modalităţi specifice prin care regulile de conduită considerate necesare în structurile europene devin norme de drept prin acordul de voinţă al statelor membre”. Acestea rezultă din Tratatele institutive şi din practica instituţiilor şi a statelor membre, precum şi din sistematizarea realizată chiar de Curtea de justiţie a Comunităţilor europene.

I. Izvoarele primare ale dreptului comunitar sunt reprezentate de cele trei Tratate institutive care au pus bazele Comunităţilor europene, precum şi de toate celelalte acte sau tratate care le modifică, completează şi adaptează; observăm, aşadar, că izvoarele principale (originare) sunt constituite din acele instrumente care au creat norme cu caracter constituţional pentru comunităţi.

Izvoarele primare ale dreptului comunitar sunt reprezentate de totalitatea Tratatelor institutive (Tratatul stabilind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Tratatul stabilind Comunitatea Economică Europeană, Tratatul stabilind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Lisabona).

Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, unde Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg au semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului “CECO”, tratat care viza plasarea producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub o Înaltă autoritate comună intr-un organism deschis participării celorlalte ţări ale Europei.

Aşa cum se arăta şi în preambulul Tratatului, cele 6 state au făcut acest pas esenţial pentru că o Europă mai organizată şi mai puternică poate contribui la aducerea păcii mondiale, la menţinerea relaţiilor pacifiste, la ridicarea nivelului de trai a cetăţenilor săi, la crearea unei comunităţi economice care să aducă beneficii statelor membre şi la crearea unor instituţii comune capabile să realizeze conducerea acestui organism, prin darea la o parte a rivalităţilor seculare dintre unele din statele membre.

Cât priveşte câmpul de aplicare al acestui tratat, calificat drept un tratat-lege, acesta a fost creat pentru o perioadă de 50 de ani şi este aplicabil teritoriului comunitar european şi teritoriilor europene cu care unul dintre statele membre este în relaţii externe.

Acest Tratat se caracterizează prin inserarea unor principii esenţiale:

-superioritatea instituţiilor,

-independenţa dintre instituţii

-colaborarea dintre instituţii şi egalitatea între statele membre, care reprezintă un fundament juridic care întregeşte noţiunea de Comunitate.

Obiectivul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului era de a contribui, în armonie cu economiile statelor membre, la stabilirea unei pieţe comune. Pentru a exista compatibilitate cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Tratatul interzicea: taxele la importuri şi exporturi, măsurile şi practicile discriminatorii dintre producători în privinţa preţurilor, salariile şi ajutoarelor acordate de stat sau taxele speciale impuse de state.

Observăm prin aceasta că orice încălcare a concurenţei era pedepsită, mai mult finalitatea sa integraţionistă reflectându-se şi prin impunerea unui control comunitar concertat, chiar dacă acesta avea să aştepte până în 1989 pentru a apărea pe piaţa comună desemnată prin Tratatul C.E.C.O.

La ora actuală acest tratat institutiv şi-a pierdut din importanţă, trebuie însă subliniat că el a fost germenele Uniunii Europene de astăzi, pentru că el a înfiinţat instituţiile interne, care s-au păstrat, cu unele ajustări, până astăzi, şi le-a definit funcţiile.

Cele două Tratate de la Roma din 25 Martie 1957, au fondat Comunitatea Economică Europeană “CEE”, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice “CEEA.