Izvoarele Primare și Secundare ale Dreptului Administrativ European

Introducere

Dreptul administrativ european este strans legat de notiunea de administratie publica europeana.Astfel, administratia publica europeana formeaza obiectul de cercetare stiintifica al stiintei dreptului administrativ comunitar.

Notiunea dreptului administrativ european implica cunoasterea determinarilor, evolutiilor si trasaturilor caracteristice ale noilor reglementari juridice care au fundamentat Uniunea Europeana.

Dupa crearea Comunitatilor Europene multi autori de drept administrativ si-au pus problema daca asistam la nasterea unei noi administratii sau numai a unui mecanism vizand asigurarea colaborarii intre administratiile nationale.

Astazi Uniunea Europeana trece printr-o faza in care nu se mai poate spune ca vechile state suverane mai exista in forma lor clasica, naturala, dar nici nu se poate vorbi de o reala integrare.A fost creat un sistem in devenire, din punct de vedere juridic undeva intre organizatie internationala si stat federal.

Capitolul I

Dreptul administrativ european- caracteristici generale

Dreptul administrativ european sau dreptul comunitar reprezinta ansamblul normelor juridice care impun statelor membre reguli de urmat in vederea realizarii obiectivelor pe care comunitatile europene le au de indeplinit.

Aceste norme sunt cuprinse in tratate sau sunt emise de institutii obiectul lor fiind Comunitatile si exercitarea competentelor lor. Ca atare, dreptul comunitar este un drept supranational care in toate situatiile are intaietate fata de dreptul national al fiecarei tari membre.

Rezulta ca ordinea juridica comunitara este autonoma fata de dreptul statelor membre, ca este integrata in dreptul national si astfel devine clar ca exista o ierarhie precis stabilita intre dreptul comunitar si cel national. Normele juridice sunt dispuse intr-o ierarhie complexa, dotate cu caracteristici juridice specifice si sunt supuse controlului de catre instantele judecatoresti constituite in acest scop.

Normele de drept institutional comunitar au aplicabilitate imediata fie ele de drept primar, fie de drept derivat, in sensul ca isi ocupa locul in ordinea de drept national ca drept comunitar, fara a mai fi necesara o procedura speciala de introducere.Judecatorii din statele membre sunt obligati sa aplice dreptul comunitar.Aplicabilitatea lor este nu numai imediata, ci si directa; ele dau nastere la drepturi si la obligatii statelor membre si persoanelor particulare.

Aceste norme sunt aplicabile din momentul intrarii lor in vigoare, indeferent daca exista norme de drept national incompatibile cu cele de drept comunitar. De aici, obligatia statelor membre de a interzice aplicarea normelor interne care intra in vigoare in conflict cu cele comunitare.

Ca ansamblu al regulilor de drept aplicabile in ordinea juridica comunitara, dreptul este complex si original. Aceste caracteristici isi gasesc reflectarea si in sistemul izvoarelor dreptului comunitar, izvoare in egala masura diverse si ierarhizate(corespunzator autoritatii care le este recunoscuta in sistem).

Traditional, dreptul administrativ, ca ramura a dreptului si ca disciplina stiintifica s-a limitat aproape in intregime la aspectul teoretic al ordinii legale adminsitrative exclusiv interne, fiind studiat ca un sistem si o sursa inchise de cunostinte.

Pozitia actuala a dreptului administrativ national in Uniunea Europeana este aceea a integrarii intr-un sistem global de indepliniri de sarcini, atributii, in conditiile in care nu mai opereaza prezumtia competentei exclusive a statului in privinta indeplinirii sarcinilor fata de populatie.Principiul subsidiaritatii joaca un rol esential in repartizarea competentelor intre diversele niveluri de realizare a sarcinilor autoritatilor. Suntem astfel martorii dezvoltarii conceptului de “stat constitutional deschis”, ale carui caracteristici, in opinia lui Stefan Hobe, sunt: inexistenta unei competente exclusive privind indeplinirea sarcinilor; interconditionarea dintre actiunea internationala de restructurare a profilului intern al statului si directivele statale

privind configurarea profilului organizatiilor internationale; monopolul fortei, crearea identitatii si “deschiderea” ca scop al statului.