Jurisdicția muncii în dreptul comparat

Redefinirea unor conceptii juridice fundamentale si elaborarea cadrului normativ care sa asigure dezvoltarea in continuare a tarii noastre, potrivit principiilor democratice, se resimt in toate ramurile dreptului.

Acest proces se infatiseaza intr-o complexitate deosebita. Exista ramuri ale dreptului care beneficiaza de elemente constante, cu pondere importanta, in care directii mai vechi, consfintite de o practica indelungata, trebuie sa fie, numai reluate.

Asadar, premisele organizarii Jurisdictiei muncii ca o jurisdictie speciala se afla in particularitatile raportului juridic de munca si in considerarea acestor particularitati, Jurisdictia muncii, fiind chemata sa apere functia de protectie pe care o indeplinesc normele de drept al muncii.

Comunitatea de munca a devenit in societatea moderna nu numai un specific al vietii economice dar si un factor de prima importanta in stabilitatea politica si economica a societatii. In formele progresiste de organizarea a muncii, in comunitatea de munca compusa sau divizata, s-a dezvoltat relatia dintre munca si capital social ca factor al progresului economic.

In viata sociala, relatia dintre munca si capital se realizeaza prin liberul consimtamant, o intelegere intre parti avand drept obiect participarea muncii fizice sau intelectuale in scopul de a se obtine un bun sau a se presta un serviciu in schimbul unei remuneratii care reprezinta contravaloarea acelei munci.

Termenul “jurisdictie” are mai multe semnificatii. Cuvantul desemneaza, in primul din intelesurile sale, totalitatea autoritatilor sau organelor investite cu dreptul de a solutiona litigii. “Jurisdictia” mai poate fi intelesa ca procedura, dupa cum, in sensul ei cel mai larg, ea cuprinde autoritatile sau organele care solutioneaza cauzele, competenta lor, activitatea pe care ele o desfasoara si normele procedurale prevazute de lege.

Pe langa cele spuse mai sus, insasi originea cuvantului jurisdictie sugereaza si o alta definitie a notiunii, foaret semnificativa: pronuntarea in litigii, procese, cauze, asupra normei de drept care trebuie aplicata. Nu numai instanta, ci si oricare organ de jurisdictie, chiar cel administrativ, este chemat” sa spuna dreptul”, binenteles in limitele competentei sale si cu gradatiile prevazute de lege cu privire la controlul hotararilor sale.

In aplicarea legilor logicii formale, s-ar putea sustine ca definitia “jurisdictiei muncii” ar trebui sa constituie incheierea si nu inceputul examinarii ei. Totusi, conturul general al institutiei de care ne acupam trebuie tratat de la inceput. Dupa cum am precizat, notiunea de” jurisdictie” implica functionarea unor organe care rezolva neintelegerile ivite intre persoane fizice sau juridice, in legatura cu drepturi si obligatii, asigurandu-se astfel aplicarea si respectul legii. Jurisdictiile speciale sunt insa, astfel denumite datorita, mai ales particularitatilor cauzelor pe carele rezolva. Si astfel, trebuie subliniat ca o conditie esentiala a intelegerii specificitatii jurisdictiei muncii si a legitimarii existentei ei este definirea litigiilor pe care le rezolva.

Jurisdictia muncii este chemata sa rezolve litigiile de munca.

Conform art. 282 din codul muncii, pot fi părţi în conflictele de muncă:

• salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

• angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

• sindicatele şi patronatele;

• alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

Cu privire la termenul pentru introducerea acţiunilor, codul muncii prevede că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: