Legislația construcțiilor și urbanism

Dreptul urbanismului este o ramură de drept în care se regăsesc atât elemente de drept public, cât si de drept privat, care poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice referitoare la amenajarea teritoriului si la destinaţia acestuia. Cele mai multe reguli specifice se regăsesc în cadrul dreptului administrativ si fiscal, dar ele trebuie corelate cu normele privind circulaţia terenurilor, accesiunea imobiliară, contractele civile, drepturile reale, exproprierea, dreptul mediului etc. Astfel, chiar dacă intervin anumite constrângeri de interes general, finalitatea acestei ramuri este una de drept

privat întrucât ea se adresează indivizilor si comunităţii care folosesc teritoriul.

Caracterele principale

a) Este un drept patrimonial în cadrul căruia se întâlnesc două modalităţi de utilizare a dreptului de proprietate:

- în primul rând există o utilizare conformă cu interesul comun care impune raţiuni de gestionare a spaţiului, protecţia mediului, calitatea vieţii si estetică;

- în al doilea rând există un mod de utilizare bazat pe interesul particular al fiecăruia dintre cei implicaţi.

b) Este un drept în mişcare în care trebuie să existe un echilibru între stabilitate si modernitate. Astfel, prin normele dreptului urbanismului trebuie să se asigure atât protejarea patrimoniului economic si cultural naţional, cât si asigurarea dezvoltării cerute de societatea modernă care presupune cerinţe sporite de locuit, locuri de muncă, divertisment si recreere.

c) Este o ramură guvernată de norme imperative în care numai prin excepţie se permit decizii bazate pe oportunitate, majoritatea fiind de legalitate.

d) Este un drept formal în care cele mai multe instituţii sunt reglementate strict, iar încălcările sunt sancţionate.

Urbanismul trebuie sa reprezinte o activitate:

a) operaţionala, prin detalierea si delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a teritoriului;

b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului localităţilor;

c) normativa, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea destinaţiilor si gabaritelor de clădiri, inclusiv infrastructura, amenajări si plantaţii.

Activitatea de amenajarea a teritoriului si de urbanism trebuie sa se desfăşoare cu respectarea autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenţei, descentralizării serviciilor publice, participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor, precum si al dezvoltării durabile, conform cărora deciziile generaţiei prezente trebuie sa asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenta si dezvoltare proprie.

De activitatea de amenajare a teritoriului si de urbanism răspund autorităţile administraţiei publice centrale si locale.

Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele:

a) îmbunătăţirea condiţiilor de viata prin eliminarea disfuncţionalitatilor, asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice si locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;

b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor si ale persoanelor cu handicap;

c) utilizarea eficienta a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea controlată a zonelor construite;

d) protejarea si punerea în valoare a patrimoniului cultural construit si natural;

e) asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat si plantat din toate localităţile urbane si rurale;

f) protejarea localităţilor impotriva dezastrelor naturale.

Activităţile principale de amenajare a teritoriului si de urbanism constau în transpunerea la nivelul întregului teritoriu naţional a strategiilor, politicilor si programelor de dezvoltare durabila în profil spaţial, precum si urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentaţiile de specialitate legal aprobate.

Activităţile conexe de amenajare a teritoriului si de urbanism au ca obiect:

a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului si al urbanismului si elaborarea studiilor de fundamentare a strategiilor, politicilor si documentaţiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism;

b) constituirea, întreţinerea, extinderea si dezvoltarea bazei de date si documente;

c) elaborarea strategiilor si politicilor în domeniu;

d) avizarea si aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism;

e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;

f ) monitorizarea si controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor si operaţiunilor de amenajare a teritoriului si de urbanism.

Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:

a) Planul de amenajare a teritoriului naţional;

b) Planul de amenajare a teritoriului zonal;

c) Planul de amenajare a teritoriului judeţean.

Potrivit Lege nr. 350/2001, teritoriul României constituie spaţiul necesar procesului de dezvoltare durabilă si este parte a avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii ţării. Gestionarea spaţială a teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă si de perspectivă, desfăşurată în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu valorile si aspiraţiile societăţii si cu cerinţele integrării în spaţiul european. Gestionarea spaţială a teritoriului asigură indivizilor si colectivităţilor dreptul de folosire echitabilă si responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului. Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului si al urbanismului, care constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural si construit, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane si rurale, precum si la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional, naţional si european.