Legislația română privind violența în familie

INTRODUCERE

“Amploarea fenomenului violenţei în familie

reprezintă una dintre cele mai grave probleme sociale

cu care trebuie să se confrunte societatea contemporană,

inclusiv România.”

Violenţa umană are nenumărate forme de manifestare. Securitatea personală este ameninţată cotidian în diferite locuri şi diferite circumstanţe: acasă sau în alte locuinţe, la şcoală, la locul de muncă, în cursul desfăşurării unor evenimente sportive, pe stradă. Violenţa şi frica de a fi victimizat afectează neîndoielnic calitatea vieţii oricărui individ, dar diferite grupuri – femeile, copiii şi persoanele vârstnice – sunt de obicei considerate drept ţinte predilecte ale actelor de violenţă.

Violenţa în familie este în general definită ca orice act vătămător, fizic, sau emoţional care are loc între membrii unei familii.

Am ales această temă pentru că problematica violenţei în familie a intrat relativ recent în atenţia opiniei publice, ca urmare a presiunilor făcute de către organizaţiile de femei. Frecvenţa fenomenului a impulsionat organizaţiile care activează în domeniul drepturilor omului şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile să abordeze fenomenul dintr-o nouă perspectivă şi să îl impună pe agenda publică ca fiind o problemă reală şi foarte răspândită.

În România, violenţa în familie este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplul fapt că multe dintre aceste acte de violenţă nu sunt raportate poliţiei. Deşi există o continuă creştere a numărului de cazuri de violenţă în familie, acest fenomen rămâne în cele mai multe cazuri un secret de familie.

Lucrarea este structurată în trei capitole. În primul capitol, am prezentat câteva noţiuni introductive privind violenţa în familie, precum şi definiţia violenţei aşa cum este dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, definiţie care, dupa unii autori este cea mai cuprinzătoare. Am precizat de asemenea şi tipurile de violenţă existente în familie, dar şi consecinţele şi efectele acesteia.

Capitolul doi al lucrării este dedicat cadrului legislativ privind violenţa în familie,în special în România. Am pornit de la legea supremă , Constituţia, care garantează tuturor cetătenilor egalitate în faţa legii, am precizat apoi legile care reglementeză prevenirea şi combaterea violenţei în familie , a tuturor membrilor acestei, femei şi copii si nu în ultimul rând am specificat rolul Codului Penal român în stabilrea măsurilor şi sancţiunilor aplicate persoanelor care săvârşesc acte de violenţă împotriva membrilor familiei.

În ultimul capitol am încercat să redau câteva aspecte legale controversate privind violenţa în familie. Am amintit dispoziţiile legii penale referitoare la fenomenul violenţei în familie ,apoi categoriile de infracţiuni prevăzute de Codul penal şi măsurile de siguranţă care se pot lua în cazul violenţei în familie.

Expertii care cerceteaza aceasta problema a , violenţei domestice, sunt de acord ca violenta este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplul motiv că unele fapte nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor. Conform legii, cazurile de violenţă în familie trebuie supuse medierii la cererea părţilor, mediere realizată de către persoane specializate, prin consiliul de familie format din rude sau de către mediatori autorizaţi. Acestă mediere însă nu opreşte desfăşurarea procesului penal sau aplicarea de sancţiuni pentru cei care au săvârşit abuzuri.

Medierea în cazurile de violenţă în familie şi cadrul legal privind medierea în România reprezintă un alt punct tratat în acest capitol.Relativ recentă, prin mediere se acordă o atenţie deosebită reglementării acestei proceduri dar şi modului în care se încheie aceasta. Definiţia dată medierii de către lege consacră caracterul facultativ de soluţionare a litigiilor, stabilind şi principiile care trebuie să stea la baza acestei proceduri şi anume neutralitatea, imparţialitatea şi confidenţialitatea. Legea specială reglementează procedura de mediere ca pe o opţiune oferită părţilor în cazuri de violenţă în familie.

Capitolul I

Violenţa în familie reprezintă o problemă socială extrem de gravă, iar specialiştii o consideră o formă de tortură datorită caracteristicilor sale. Impactul social al violenţei în familie este extins, deoarece aceasta afectează nu numai victimele, dar şi persoanele care sunt martore sau au cunoştinţă de situaţii de violenţă în familie. Reprezintă una dintre formele de violenţă cel mai frecvent întâlnite, dar şi una din cele mai îngrijorătoare, pentru că este prea puţin vizibilă. În cele mai multe dintre cazuri, actele de violenţă au loc în spatele uşilor închise şi sunt ascunse de către victimă, din cauza sentimentului de teamă faţă de agresor şi de jenă faţă de societate. Mai mult chiar, un obstacol îl reprezintă şi reticenţa statului şi a organelor sale de a interveni într-o sferă considerată încă „privată”.

În România, violenţa domestică nu apare în statistici rafinate , deşi se distinge între criminalitatea masculină şi cea feminină , care să includă categorii nuanţate de victimizare, probabil şi pentru faptul că statisticile dau predominant atenţie agresorilor şi mai ales criminalităţii masculine.