Limitele Dreptului de Proprietate

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Limitele Dreptului de Proprietate.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 4 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ungureanu O.

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea căruia titularul dreptului, persoana fizica sau juridica, este indreptatit sa posede, sa folosească si sa dispună de un lucru in mod exclusiv si absolut, prin putere proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege.

1. Limitări care privesc exerciţiul atributului de dispoziţie juridică.

În această categorie o parte a doctrinei a inclus bunurile inalienabile definitiv sau temporar, precum şi cele alienabile condiţionat, pe de o parte, şi bunurile aflate în circuitul civil în condiţii restrictive, pe de altă parte.

In principal sunt inalienabile lucrurile nesusceptibile de apropiere privata(apa, aerul), bunurile din domeniul public , drepturile de uzufruct, uz, abitatie.Exista apoi bunuri proprietate privata care sunt declarate de lege temporar inalienabile sau alienabile conditionat, precum ar fi :

- locuinte realizate cu subventii de la bugetul de stat in baza art.19 din Legea nr.114/1996.;

- terenuri atribuite in baza Legii fondului funciar;

Sunt apoi bunuri care au un circuit civil restrans precum :

- armele si munitiile ;

- materialele explozive;

- deseurile toxice ;

- bunurile monopol de stat;

Nerespectarea dispoziţiilor legale privind inalienabilitatea totală, parţială sau condiţionată a bunurilor antrenează nulitatea actului (de regulă, nulitatea absolută).

2. Limitări ale dreptului de proprietate izvorâte din raporturile de vecinătate.

A. Raporturi de vecinătate cu caracter de drepturi reale.

Codul civil reglementează aceste raporturi în materia servituţilor, fiind vorba despre servituţile naturale (art. 578-585 C.civ.) şi servituţile legale (art. 586-619 C.civ.).

In doctrina s-a spus , cu temei , ca servitutile naturale si cele legale nu sunt in realitate veritabile servituti ci doar restrictii , ingradiri ale dreptului de proprietate.O servitute este un deznodamant al proprietatii iar servitutile naturale si cele legale nu pot fii caracterizate astfel.

B. Raporturi de vecinătate care constituie sarcini reale.

Obligaţiile reale de a face sau obligaţiile propter rem sunt situate la limita dintre drepturile reale şi drepturile de creanţă.Acestea constau intr-o obligatie care cade asupra celui care este titularul unui anumit drept real si se transmite titularilor succesivi ai acestui drept .Cel care este astfel obligat poate sa se elibereze de aceasta sarcina abandonand dreptul real. Ele pot rezulta din lege sau din voinţa părţilor şi se transmit o dată cu transmiterea bunului respectiv. În unele cazuri executarea acestor obligaţii presupune luarea în considerare a raporturilor de vecinătate.

C. Raporturi de vecinătate rezultate din contractele încheiate între proprietarii vecini.

Proprietarii fondurilor învecinate pot încheia diferite convenţii prin care să-şi asume unele obligaţii reciproce dar nu cu titlu de servituţi, ci cu titlu de drepturi de creanţă. De pildă, un proprietar se obligă faţă de vecinul său să-i permită să ia apă din fântâna aflată pe fondul său.

D. Raporturi faptice de vecinătate.

În unele cazuri între proprietarii fondurilor învecinate se pot naşte simple raporturi de fapt (deci fără un conţinut juridic). De exemplu, tolerarea vecinului de a lua apă din fântâna situată pe fondul altui proprietar sau acceptarea tacită de a trece pe fondul vecin etc. Beneficiarul lor nu le poate redobândi prin justiţie şi nici nu poate invoca uzucapiunea.

De altă parte sunt actele de pură facultate, de pildă, proprietarul care beneficiază de o anumită perspectivă deoarece pe terenul vecinului nu s-a construit nimic.

E. Abuzul de drept în raporturile de vecinătate.

Buna vecinătate, presupune cel puţin două îndatoriri: prima, vecinul să nu-l prejudicieze pe vecin şi a doua, vecinul nu trebuie să-l incomodeze într-un mod intolerabil pe vecin. Aceste două situaţii corespund pe plan doctrinar şi jurisprudenţial la două teorii: abuzul de drept şi inconvenientele anormale de vecinătate. Această distincţie este importantă deoarece şi răspunderea este diferită.

Abuzul de drept – condiţiile responsabilităţii: prejudiciul, intenţia de a prejudicia, lipsa unui interes serios şi legitim.

Inconvenientele anormale de vecinătate - condiţiile responsabilităţii

Prejudiciul (dauna):

Prejudiciul rezulta din caracterul anormal al tulburarii si este cauzat vecinilor in asemenea masuri incat diminueaza valoarea proprietatilor lor .Inconvenientul de vecinatate este de regula o dauna directa.

Sancţiunea inconvenientelor de vecinătate constă în primul rând într-o reparaţie în natură pentru că ea se apropie cel mai mult de principiul reparării integrale. Complementar există acordarea de daune-interese.

În concluzie nu există un criteriu precis care să permită determinarea limitei care nu trebuie depăşită de proprietar; aprecierea responsabilităţii fiind o chestiune de fapt se va face de instanţa de judecată de la caz la caz.

Fisiere in arhiva (1):

  • Limitele Dreptului de Proprietate.doc