Măsurile Educative și Pedepsele Aplicabile Minorilor

I. Aspecte generale

Problema răspunderii penale a minorilor şi în general problema prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile a constituit şi continuă să constituie una dintre problemele cele mai grele şi mai dramatice care se pun pe planul politicii penale şi al dreptului penal.

Potrivit art. 100 Cod Penal, „faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori se poate aplica o pedeapsă”.

Sistemul sancţionar al infractorilor minori este, în raport cu cel comun, aşa cum este reglementat pentru majori, un sistem special, întrucât este format nu doar din pedepse, ci şi din măsuri educative, care deşi dunt tot sancţiuni de drept penal nu sunt pedepse.

Necesitatea unui sistem mixt pentru sancţionarea minorilor este evidenţiată de faptul că până la majorat, minorii se află într-un proces continuu de transformare, şi că în această perioadă instruirea lor generală şi completarea pregătirii lor pentru viaţă au cele mai mari reuşite, deoarece pentru a le corecta comportamentul şi a-i educa spiritul respectării valorilor morale şi sociale, în cele mai multe cazuri au nevoie de măsuri represive, care în timp ar putea să le mutileze personalitatea, şi în loc să il îndrepte, îl perverteşte.

Pe de o parte societatea se vede grav ameninţată prin faptele antisociale săvârşite de adolescenţi sau tineri fără experienţă şi trebuie să se apere prin orice mijloace corespunzătoare acestui scop, iar pe de altă parte se află în faţa unor făptuitori imaturi care, aşa cum nu înţeleg în toata amplitudinea ei, semnificaţia social a faptelor pe care le săvârşesc , tot aşa nu înţeleg nici semnificaţia reacţiei de apărare a societăţii, a pedepselor ce li se aplică mai ales atunci când reacţia societăţii are loc în mod nediferenţiat, fără să se ţină seama de particularităţile psiho-fizice ale nevârstnicilor.

În acest caz legiuitorul a acordat prioritate măsurilor educative pentru sancţionarea minorilor, deoarece prin acţiunea şi finalitatea lor, sunt cele mai adecvate pentru a realiza îndreptarea minorilor şi pentru a-i îndruma spre o viaţă harnică şi onestă.

Cu toate acestea legiuitorul nu putea să excludă pedepsele din sistemul de sancţiuni conceput pentru minori.

Deoarece minorii pot săvârşi uneori fapte deosebit de grave şi greu de presupus că autorii lor ar putea fi perceptivi la influenţa măsurilor educative , lipsite de caracter coercitiv.

Minorii încalcă legea penală la o vârstă foarte apropiată de majorat şi în aceste cazuri luarea unor măsuri educative ar fi lipsite de importanţă, deoarece executarea lor va trebui să înceteze odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.

Şi nu în ultimul rând, atunci când judecarea celor săvârşite în timpul minorităţii are loc după împlinirea majoratului, situaţie când luarea măsurilor educative este legal imposibilă.

Dificultăţile existente şi în prezent în stabilirea unei limite precise de vârste până la care durează copilăria, au făcut ca această limită până la care răspunderea penală este exclusă să difere de la o legislaţie la alta.

În dreptul penal în vigoare, această problemă a fost rezolvată prin dispoziţiile art. 99, potrivit cărora „minorul care nu împlinise vârsta de 14 ani în momentul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, ca şi cel de vârsta între 14-16 ani care nu a săvârşit fapta cu discernământ, nu răspunde penal.”

Însă minorii care au împlinit vârsta de 16 ani, răspund penal.