Mijloace de acțiune folosite de comunitățile europene

I. Sediul si regimul lingvistic

- Sediul

Neputand sa se puna de accord, decat foarte greu, negociatorii tratatelor au facut trimitere, de fiecare data, la dispozitiile tratatelor (art.77 al Tratatului C.E.C.A. si 216 al Tratatului C.E.E.), atunci cand s-a discutat problema sediului. Pentru alegerea sediului definitiv al institutiilor comunitare, s-a deschis o adevarata competitie intre mai multe state member, perioada provizioratului s-a prelungit foarte mult, adica de la infiintare si pana in anul 1992, cand sediile au ramas definitive. Acestea sunt dupa cum urmeaza:

- sediul Consiliului si Comisiei : la Bruxelles;

- sediul Curtii de justitie : la Luxemburg;

- sediul Parlamentului, impreuna cu serviciile Comisiei : la Strassburg.

Compromisul care a durat pana in anul 1992 isi avea originea in decizia reprezentantilor guvernelor statelor membre care a insotit semnarea tratatului de fuziune din 8 aprilie 1965, conform careia: “Luxemburg, Bruxelles si Strassburg raman locuri de lucru provizorii ale institutiilor Comunitatii”.

Pana in anul 1992, sediile provizorii ale institutiilor comunitare erau, de fapt, sediile permanente de astazi. A fost una dintre cele mai lungi situatii de provizorat.

- Regimul lingvistic

Tratatul C.E.C.A. a fost redactat in limba franceza, fiind singura limba care a facut fata cerintelor (art.10).

Tratatele de la Roma au fost redactate in germana, franceza, italiana si olandeza, cele 4 versiuni fiind acceptate (art.248 C.E.E).

La aderarea noilor state membre, s-a prevazut ca si versiunile engleza, daneza, irlandeza, greaca, spaniola si portugheza pot fi acceptate.

Regimul lingvistic al institutiilor a fost stabilita fara sa prejudicieze dispozitiile prevazute in regulamentul de procedura al Curtii, de catre Consiliu care s-a pronuntat in unanimitate ( conform art.217 al Tratatului C.E.E).

Regulamentul nr.1 din 15 aprilie 1958 (modificat prin actele de aderare) a stability folosirea oficiala a 11 limbi, si anume: daneza, engleza, germana, greaca, finlandeza, franceza, italiana, olandeza, portugheza, spaniola si suedeza (Irlanda a renuntat). Acestea au, deci, rang de “limbi oficiale si de lucru ale institutiilor Comunitatilor”.

Acest lucru inseamna ca “textele adresate de catre institutii statelor membre sau unei persoane relevante dintr-un stat membru sunt redactate in limba acelui stat” (numai aceasta varianta lingvistica fiind acceptata). “Regulamentele si alte texte de uz general sunt redactate in cele 11 limbi oficiale” si sunt publicate in J.O.C.E. in 11 variante lingvistice.

“Constrangerea lingvistica” ce rezulta din acest multilingvism constituie un greu handicap. In afara de costul sau (traducerile, interpretarile si serviciile anexe reprezentand mai mult de 40% din totalul costurilor administrative ale Comisiei si 60% in cazul Consiliului si Adunarii; in anul 1981 din totalul de 14.897 de functionari ai institutiilor 2.333, reprezantand 15,6% din total, isi desfasurau activitatea in serviciile lingvistice ale traducatorilor) mai apar si situatiile incommode care pot paraliza, uneori, activitatea decizionala.

Multilingvismul rezulta dintr-o exigenta politic ace consta in egalitatea dintre state si, sub acest aspect, si transparenta democratica fata de cetateni. Mai rezulta si din necesitatea sigurantei juridice si egalitatii in drepturi cu privire la aplicarea directa a normelor in fiecare dintre statele membre.

II.Personalul.Statut.Regim Juridic.Efective si caracteristici

- Statut

Faptul ca cele 3 Comunitati nu au fost instituite in acelasi timp, ci succesiv, a condus la aparitia a 3 grupuri de reprezentanti cu statut diferit. “Statutul functionarilor si regimul aplicabil celorlalti reprezentanti” a fost elaborate de Consiliu in baza articolelor 212 din Tratatul C.E.E. si 186 din Tratatul C.E.E.A si se limita la 3 puncte cu referire expresa la statutul personalului din cadrul C.E.C.A., astfel: functionarea unei ierarhii pe grade; nivelul de ansamblu al baremurilor renumeratiilor era mai mic cu 3%; regimul de pensionare era mai riguros reglementat.

Tratatul de fuzionare din 8 aprilie 1965 a unificat, prin art.24, functia publica a celor 3 Comunitati, fiind supusa unui text unic (adoptat in Consiliu cu majoritate calificata). Statutul functionarilor Comunitatilor europene si regimul aplicabil altor reprezentanti ai acestor Comunitati au facut obiectul regulamentului din 29 februarie 1968, modificat de mai multe ori. In plus personalul comunitar beneficiaza si de dispozitiile Protocolului asupra privilegiilor si imunitatilor Comunitatilor europene, anexat la tratatul de fuziune.

Functiile publice comunitare se deosebesc de alte functii publice internationale prin faptul ca sunt temporare, nu de lunga durata, neexistand siguranta unei cariere indelungate.