Modificări Aduse în Dreptul Comunitar Prin Tratatul de Instituire a unei Constituții pentru Europa

Uniunea Europeana, asa cum arata ea astazi, este un construct ce a fost supus unor permanente modificari survenite în timpul evolutiei, care s-au abatut de la proiectul initial, revenind la el pe o treapta superioara, dupa modelul logic, teza, antiteza, sinteza. Teza a fost Declaratia de la Haga din 1948 a lui Winston Churchill, care a vorbit primul despre viitorul Statelor Unite ale Europei, dupa modelul Statelor Unite ale Americii, iar în 1950, Declaratia Schuman, care a pus bazele comunitatilor europene. Dar, desi gândita ca o organizatie politica, statala, Uniunea s-a dezvoltat ca o comunitate economica, spre a capata dupa 2000, caracterele unei confederatii economico-politice, urmând ca dupa ratificarea Constitutiei pentru Europa, în 2007, sa avem de-a face cu un veritabil sistem politico-juridic ce include elementele stabilitatii, în ciuda faptului ca s-a renuntat la sintagma baza federala.

Dupa înfiintarea CECO, prin Tratatul de la Paris (1951), au fost parcurse alte trei etape ale constituirii Uniunii Europene ca structura politica suprastatala. Acestea sunt: Tratatul de la Roma din 1957, când pe lânga instituirea liberului schimb si agriculturii subventionate se înfiinteaza Comisia Europeana, Consiliul de Ministri si Curtea Europeana de Justitie. În 1992 se adopta Tratatul de la Maastricht care instituie cetatenia europeana si zona euro, cu exceptia Marii Britanii, Danemarcei si Suediei, si care începe politica comuna în domeniul securitatii si relatiilor externe. Tratatul de la Nisa, din 2002, consolideaza cooperarea, în cadrul careia se constituie un nucleu, dominat de marile state europene: Germania, Franta, Marea Britanie si Italia.

Mitul fondator al Uniunii Europene este cel al proiectului împacarii de dupa razboi între Franta si Germania, dar acest razboi era, practic, imposibil între doi membri ai aceluiasi bloc militar în timpul Razboiului Rece dintre Washington si Moscova. Adevaratul model pentru UE este unificarea Germaniei în secolul al XIX-lea, care a început printr-o uniune vamala si o piata comuna, ca sa devina apoi o confederatie de state formal egale, si apoi un stat federal unificat, cu o Constitutie, moneda unica, armata si guvern unic care a preluat politica externa.

Motorul integrarii a constat în dezvoltarea societatilor transnationale în expansiunea lor economica, bazata pe o piata extinsa si pe libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalului si muncii, dar si pe o politica monetarista comuna, bazata pe principii constitutionale. Astfel, toate etapele unificarii si extinderii au avut în societatile transnationale cei mai ferventi avocati.

Procesul integrarii a creat si o categorie restrânsa de politicieni si birocrati care detin o putere personala enorma care controleaza si desemneaza si clasa politica nationala, fie ca este vorba de putere sau opozitie. Principalele partide care se rotesc la guvernare în tarile membre sunt sustinute de gruparile transnationale principale din Parlamentul European, populari si social-democrati, astfel ca formatiunile politice nationale se alipesc si se polarizeaza în jurul acestora. Dar pentru ca nu mai depind atât de vointa poporului, cât, mai ales, de sprijinul megapartidelor europene transnationale, principiile democratice se atenueazî, se estompeaza sau dispar.

În felul acesta, Uniunea Europeana si-a creat o foarte acuta problema în privinta democratiei. Cei peste 450 de milioane de europeni sunt divizati în numeroase popoare, adevaratele comunitati nationale vorbind propriile limbi, dorind sa-si aleaga propriii guvernanti care sa se simta responsabili si dependenti de vointa poporului. Aceasta este, de fapt, principala problema a Uniunii Europene. Constitutia, cu toate garantiile sale, încearca sa depaseasca acest inconvenient major, sa previna o cauza distructibila în care unii vad cauza unei eventuale disolutii.

Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa

Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa a fost semnat în 2004 de catre reprezentantii statelor membre ale Uniunii, urmând sa fie ratificat de catre toate statele membre, dintre care doua (Franta si Olanda) l-au respins prin referendum. Scopul principal al Tratatului este de a înlocui vastul set de tratate existente care formeaza « constitutia » actuala a Uniunii, de a legifera în mod uniform principiile drepturilor omului în întreaga UE si de a înlesni procesul decizional într-o organizatie care acum numara 27 de membri.

Tratatul a fost semnat de reprezentantii statelor membre pe 29 octombrie 2004 si se afla în curs de ratificare de catre statele membre pâna când în 2005, alegatorii francezi (29 mai) si cei olandezi (1 iunie) au respins tratatul prin referendum. Esecul constitutei de a câstiga suportul publicului a facut ca si celelalte tari sa amâne sau sa opreasca procedurile de ratificare. În acest moment constitutia are un viitor destul de incert. Daca ar fi fost ratificat, Tratatul ar fi intrat în vigoare de la 1 noiembrie 2006. Pâna acum tratatul a fost ratificat în Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Slovenia, Spania si Ungaria.