Normă Juridică

1. CONCEPTELE DE NORMĂ JURIDICĂ

Normele juridice constituie structura internă a dreptului privit în ansamblu, elementele sale constitutive.

Definiţia normei juridice

Norma juridică este o regulă de conduită generală şi impersonală, stabilită sau recunoscută de stat, care exprimă voinţa de stat şi a cărei respectare obligatorie este garantată de forţa coercitivă a statului.

Ţelul normei juridice în societate este de a stabili anumite modalităţi de comportare a oamenilor în direcţia întăririi şi dezvoltării rânduielilor şi realţiilor sociale în interesul societăţii sau al unui grup social, după caracterul democratic sau autocratic al statului. Prin normă juridică se ordonează şi organizează relaţiile interumane în conformitate cu aceste interese.

Caracter general şi impersonal

Între trăsăturile normei juridice se menţionează, în primul rând, caracterul ei general. Acesta se manifestă prin faptul că regula de conduită prescrisă este tipică, se aplică la un număr nelimitat de cazuri şi este impersonală.

Normele juridice prescriu conduita tipică pe care trebuie s-o urmeze oamenii, ele stabilesc drepturile şi obligaţiile subiectelor raporturilor sociale, în mod generic. În felul acesta, norma juridică devine un factor şi un criteriu unic de îndrumare a conduitei oamenilor, un etalon cu ajutorul căruia statul apreciază conduita cetăţenilor în diferite situaţii corecte ca o conduită licită sau ilicită.

Normele juridice sunt menite, în principiu, să se aplice în cazuri nelimitate. Conduita generală tipică prevăzută de norma juridică trebuie să fie urmată, în condiţiile respective, în mod continuu de toţi cei vizaţi. Norma juridică nu-şi realizează menirea prin aplicarea ei o singură dată sau de un număr prestabilit de ori. Ea este destinată a se aplica de fiecare dată când se ivesc condiţiile prevăzute în ipoteza ei, iar dacă aceste condiţii nu se ivesc în viaţă, normele respective nu se aplică.

Caracterul general al normei juridice se manifestă în faptul că ea nu se adresează unor anumite persoane fizice sau organizaţii nominalizate, ci unui cerc nedeterminat de persoane, ea fiind deci normă impersonală.

Din caracterul general al normei juridice nu trebuie trasă concluzia că toate normele juridice s-ar adresa în mod global tuturor oamenilor. Există grade diferite de generalitate ale normei de drept.

Normele juridice se pot adresa tuturor cetăţenilor sau tuturor locuitorilor de pe teritoriul statului, chiar dacă nu sunt cetăţenii statului respectiv, indiferent de funcţie, domiciliu, stare civilă etc. Aceste norme juridice sunt edictate de organele centrale ale puterii sau administraţiei de stat şi sunt cuprinse în legi, decrete, hotărâri ale guvernului etc. Asemenea norme, care se adresează tuturor cetăţenilor, cum ar fi obligaţia de a respecta constituţia şi legile ţării, sunt cuprinse mai ales în constituţii.

O serie de norme juridice se adresează unor anumite categorii de persoane. Asemenea norme sunt, de exemplu, cele cuprinse în Capitolul III din Codul familiei, care privesc numai pe cei căsătoriţi. Interzicerea şi incriminarea mituirii, prevăzute de art. 245 din Codul penal, se referă la funcţionar, calitatea de funcţionar fiind unul din elementele constitutive ale infracţiunii de mită. Normele de reglementare a dreptului la pensie vizează numai persoanele care îndeplinesc condiţiile cerute pentru a primi pensie (o anumită vârstă şi vechime în serviciu, caz de boală, urmaş).

Un grad şi mai redus de generalitate au normele juridice ce privesc numai anumite organe sau organizaţii. În această ordine de idei se pot cita dispoziţiile art. 159 al Codului familiei, care reglementează competenţa autorităţii tutelare.

Există unele norme juridice care se adresează unor organe unipersonale (preşedintele României, procurorul general, avocatul poporului). Deşi aceste norme privesc o singură persoană, ele nu-şi pierd caracterul general, întrucât nu se referă la persoana fizică care ocupă aceste funcţii, ci la instituţia respectivă.

Caracter obligatoriu

O trăsătură esenţială a normei juridice priveşte obligativitatea ei.

Normele juridice conţin precepte de conduită pe care statul le prescrie şi le impune societăţii. Aceste norme nu sunt simple indicaţii sau doleanţe, ci reprezintă în principiu o poruncă, un ordin, o dispoziţie obligatorie.

Caracterul general obligatoriu, imperativ, al normei juridice este esenţial, deoarece asigură ordinea de drept în societate, stabilitatea şi dezvoltarea relaţiilor sociale ordinea de drept în societate, stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor sociale în conformitate cu interesele societăţii. Fără acest caracter, norma juridică şi-ar pierde însuşi sensul existenţei sale ca normă socială distinctă.

Norme – principii, definiţii, sarcini

Numeroase acte normative şi, în primul rând, pe lângă unele prevederi al căror caracter reglemetativ şi deci normativ este evident, conţin şi unele prevederi cu caracter de principiu prin care se consfinţesc unele relaţii social politice, se stabilesc unele scopuri ale legislaţiei sau activităţii de stat. Este vorba, de exemplu, de principiul separaţiei puterilor, de principiul suveranităţii, de democratismul statului etc.

Prevederile acestor acte normative, care formulează atât unele principii generale, cât şi unele principii valabile întro singură ramură de drept sau care cuprind definiţii şi caracterizări au, de asemenea, un caracter reglementativ, ele fiind partea inseparabilă a normelor juridice, deoarece stau la baza înţelegerii şi interpretării lor concrete (social-politice şi juridice), integrându-se în textele normative.