Normele Juridice

Conceptele de normă juridică

Normele juridice constituie structura internă a dreptului privit în ansamblu, elementele sale constitutive. Dreptul fiind alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice organizate în sistem, fiecare normă juridică, indiferent de continutul reglementării pe care o prevede si de ramura de drept căreia îi apartine, cuprinde unele trăsături comune a căror cercetare este necesară pentru studiul fenomenului juridic în general.

Trăsăturile normei juridice

Norma juridică este o regulă de conduită generală si impersonală, stabilită sau recunoscută de stat, care exprimă vointa de stat si a cărei respectare obligatorie este garantată de forta coercitivă a statului. Țelul normei juridice în societate este de a stabili anumite modalităti de comportare a oamenilor în directia întăririi si dezvoltării rânduielilor si relatiilor sociale în interesul societătii sau al unui grup social, după caracterul democratic sau autocratic al statului. Prin normă juridică se ordonează si organizează relatiile interumane în conformitate cu aceste interese.

Având în vedere că norma juridică este elementul constitutiv al dreptului sau celula lui precum se exprimă unii autori este firesc că trăsăturile definitorii ale dreptului, si anume natura socială, caracterul volitional, rolul decisiv al statului în creearea si realizarea dreptului, să-i fie aplicabile si ei.

Una dintre trăsăturile normei este caracterul ei general, care se manifestă prin faptul că regula de conduită prescrisă este tipică, se aplică la un număr nelimitat de cazuri si este impersonală.

Normele juridice prescriu conduita tipică pe care trebuie s-o urmeze oamenii, ele stabilesc drepturile si obligatiile subiectelor raporturilor sociale, în mod generic. În felul acesta, norma juridică devine un factor si un criteriu unic de îndrumare a conduitei oamenilor, un etalon cu ajutorul căruia statul apreciază conduita cetătenilor în diferite situatii concrete ca o conduită licită sau ilicită.

În principiu normele juridice sunt menite să se aplice în cazuri nelimitate. Conduita generală tipică prevăzuta de norma juridică trebuie să fie urmată, în conditiile respective, în mod continuu de toti cei vizati. Norma juridică nu-si realizează menirea prin aplicarea ei o singură dată sau de un număr prestabilit de ori. Este destinată de a se aplica de fiecare dată când se ivesc conditiile prevăzute în ipoteza ei, iar dacă aceste conditii nu se ivesc în viată, normele respective nu se aplică.

Caracterul general al normei juridice se manifestă si în faptul că ea nu se adresează unor anumite persoane fizice sau organizatii nominalizate, ci unui cerc nedeterminat de persoane, ea fiind deci o normă impersonală.

Din caracterul general al normei juridice nu trebuie trasă concluzia că toate normele juridice s-ar adresa în mod global tuturor oamenilor. Există grade diferite de generalitate ale normei de drept.

Normele juridice se pot adresa tuturor cetătenilor sau tuturor locuitorilor de pe teritoriul statului, chiar dacă nu sunt cetătenii statului respectiv, indiferent de functie, stare civilă, domiciliu etc. Aceste norme juridice sunt edictate de organele centrale ale puterii sau administratiei de stat si sunt cuprinse în legi, decrete, hotărâri ale guvernului. Normele care se adresează tuturor cetătenilor cum ar fi obligatia de a respecta constitutia si legile tării, sunt cuprinse mai ales în constitutii.

O serie de norme juridice se adresează unor anumite categorii de persoane. Asemenea norme sunt, de exemplu, cele cuprinse în Capitolul III din Codul familiei, care privesc numai pe cei căsătoriti. Interzicerea si incriminarea mituirii, prevăzute de articolul 254 din Codul penal, se referă la functionari, calitatea de functionar fiind unul din elementele constitutive ale infractiunii de mită. Normele de reglementare a dreptului la pensie vizează numai persoanele care îndeplinesc conditiile cerute pentru a primi pensie (o anumită vârstă si vechime în serviciu, caz de boală, urmas).

Un grad si mai redus de generalitate au normele juridice ce privesc numai anumite organe sau organizatii. În această ordine de idei se pot cita dispozitiile art. 159 al Codului familiei, care reglementează competenta autoritătii tutelare.

Există unele norme juridice care se adresează unor organe unipersonale (presedintele României, procurorul general, avocatul poporului). Desi aceste norme privesc o singură persoană, nu îsi pierd caracterul general, deoarece nu se referă la persoana fizică care ocupă aceste functii, ci la institutia respectivă.

O trăsătură esentială a normei juridice se referă la obligativitatea ei.

Normele juridice contin precepte de conduită pe care statul le prescrie si le impune societătii. Aceste norme nu sunt simple indicatii sau doleante, ci reprezintă în principiu o poruncă, un ordin, o dispozitie obligatorie. Indiferent de nuantă, normele juridice sunt în ultimă instantă, un comandament impus de puterea publică, a cărei respectare este obligatorie.

Caracterul general obligatoriu, imperativ, al normei juridice este esential, pentru că asigură ordinea de drept în societate, stabilitatea si dezvoltarea relatiilor sociale în conformitate cu interesele societătii. Fără acest caracter, norma juridică si-ar pierde însusi sensul existentei sale ca normă socială distinctă.