Noțiunea de răspundere în dreptul mediului

1. Definiţia, metoda de reglementare şi obiectul dreptului mediului

DREPTUL MEDIULUI = ramură de drept distinctă din sistemul de drept românesc, formată din totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre persoane stabilite în legătură cu protecţia şi dezvoltarea mediului.

Trăsăturile specifice dreptului mediului sunt reprezentate de:

- ramură de drept distinctă în sistemul nostru de drept;

- ramură de drept formată din norme juridice specifice, ce prezintă trăsături comune;

- normele dreptului mediului reglementează relaţiile sociale formate în procesul de prevenire a poluării, în ameliorarea şi dezvoltarea mediului, în sancţionarea faptelor poluante.

OBIECTUL dreptului mediului îl reprezintă relaţiile sociale ce se nasc în legătură cu conservarea şi dezvoltarea mediului natural şi artificial.

Relaţiile sociale reglementate de normele dreptului mediului sunt:

- relaţii sociale stabilite în scopul prevenirii poluării mediului şi producerii pagubelor ecologice;

- relaţii sociale formate în scopul evitării producerii unor daune ecologice;

- relaţii sociale stabilite în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de mediu;

- relaţii privitoare la structura organizatorică a protecţiei mediului.

METODA de REGLEMENTARE în dreptul mediului reprezintă poziţia sau atitudinea pe care statul o alege pentru reglementarea relaţiilor sociale de mediu. Relaţiile sociale privind protecţia şi dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme imperative, obligatorii, de la care nu se poate deroga.

Statul intervine în mod autoritar şi direct în reglementarea juruducă a raporturilor sociale de mediu datorită faptului că protecţia şi dezvoltarea mediului reprezintă o problemă de interes naţional.

2. Principiile dreptului mediului

Principiile dreptului mediului => reprezintă idei călăuzitoare ce exprimă adevăruri faţă de care activitatea legislativă şi desfăşurarea activităţilor de protecţie şi dezvoltare a mediului trebuie să fie conforme. Principiile cuprind reguli ce exprimă esenţa politicii de mediu a statului şi pot fi deduse fie pe cale de interpretare a reglementărilor legale, formulate în doctrină, fie pot fi formulate direct în normele juridice.

Principiile fundamentale ale dreptului mediului sunt:

- Principiul prevenirii poluării => presupune atît activităţi de prevenire a producerii poluării sau de degradării mediului, cît şi activităţi de limitare sau eliminare a efectelor dăunătoare a;e poluării, însoţite de stabilirea responsabilităţilor şi sancţiunilor ce se impun.

- Principiul precauţie în luarea deciziilor de către autorităţile cu atribuţii în protecţia mediului. Precauţia ca măsură de prudenţă, trebuie să caracterizeze luarea oricărei decizii în domeniul protecţiei mediului în scopul excluderii oricăror riscuri de poluare.

- Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor => presupune protecţia ecosistemelor, conservarea biodiversităţii, precum şi utilizarea şi gospodărirea durabilă a resurselor naturale ale mediului.

- Principiul “poluatorul plăteşte” => exprimă ideea că cel ce poluează va suporta rigorile legii indiferent dacă este culpabil sau nu.

- Principiul cooperării => aplicabil în domeniul protecţiei mediului între cei ce deţin, administrează şi folosesc factorii de mediu pornind de la premisa după care lupta împotriva poluării, pe plan intern, este eficientă numai dacă între stat, agenţii economici, organele nestatale şi cetăţeni există o cooperare în acest sens. Luînd în considerare realitatea că poluarea nu are frontieră, se impune cu necesitate şi cooperarea internaţională între state dar şi între diferitele organizaţii şi organisme internaţionale în scopul prevenirii şi înlăturării efectelor poluării.

- Principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor => se exprimă ideea după care omul este cel mai important element al mediului, el ocupînd o poziţie centrală în mediul natural, ceea ce impune protecţia vieţii şi sănătăţii sale prin toate mijloacele.

- Principiul “utilizării durabile” => semnifică obligaţia generală de a conserva şi proteja mediul, ca şi patrimoniu comun al umanităţii, în scopul menţinerii sale, cel puţin în starea în care a fost moştenit şi a transmiterii sale, generatţiilor următoare.

- Principiul dezvoltării armonioase a activităţilor economico-sociale şi de protecţie a mediului => exprimă cerinţa integrării activităţii de protecţie a mediului în complexul activităţilor economico=sociale, a realizării unei armonii între aceste activităţi, în scopul satisfacerii intereselor globale.

3. Instituţiile dreptului mediului

Principalele instituţii ale dreptului mediului din România sunt:

a). Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – înfiinţată prin HG nr. 1625/2003 – este o instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, are calitatea de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Mediului şi Gospodării Apelor.

Dintre atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului putem enunţa:

-autorizează activităţile cu impact asupra mediului;

-constată neconformităţile cu actele de autorizare;

-asigură suportul tehnic pentru elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniul protecţiei mediului;

-coordonează realizarea planurilor de acţiune sectoriale şi a planului de acţiune pentru protecţia mediului;

-monitorizarea stadiului îndeplinirii angajamentelor în domeniul protecţiei mediului, asumate de procesul de aderare la UE.