Obiectul Probațiunii

.1. Noţiunea de obiect al probaţiunii

O problemă importantă ce se ridică în materia probelor este ceea ce trebuie dovedit, într-o cauză penală, pentru aflarea adevărului.

În desfăşurarea procesului penal, invocarea şi propunerea de probe, admiterea şi administrarea lor constituie un fascicol de acte procesurale şi procedurale care poartă denumirea de probatoriu. Realizarea acestuia este determinată de o cauză care constituie obiectul probaţiunii şi un scop care constituie obiectul probei.

Prin obiectul probaţiunii (factum probandum) se înţelege ansamblul faptelor şi împrejurărilor de fapt ce trebuie dovedite într-o cauză penală pentru a fi legal şi temeinic soluţionată. În obiectul probaţiunii se includ numai faptele şi împrejurările de fapt; normele juridice nu trebuie dovedite, întrucât ele se consideră cunoscute de participanţii la proces. Cu toate acestea când urmează să se aplice o normă de drept străină [art. 6 lit. a) C. pen., art. 513], existenţa şi conţinutul acestei norme trebuie dovedite deoarece nu se poate pretinde judecătorilor să cunoască legile din toate ţările. În acest caz se spune că norma juridică devine o chestiune de fapt ce trebuie dovedită; informarea cade în sarcina Ministerului Justiţiei

Obiectul probei (factum probans) este format din acele elemente de fapt ce servesc la aflarea adevărului cu privire la obiectul probaţiunii, adică ceea ce constituie o probă. Conţinutul probei urmează să corespundă obiectului probaţiunii, trebuind să conducă într-o măsură oarecare la confirmarea sau infirmarea acestei din urmă. În caz contrar nu există probe,ci numai aparenţa unei probe (de exemplu un martor declară că nu ştie nimic despre faptul asupra căruia este întrebat )

În raport de natura infracţiunii, faptele şi împrejurările care formează obiectul probaţiunii variază de la o cauză la alta.

Cu privire la obiectul probaţiunii doctrina arată că există un obiect generic sau abstract şi unul specific sau concret.

Obiectul probaţiunii poate fi generic, atunci când sunt anumite categorii de fapte sau împrejurări care trebuie dovedite în orice cauză penală. Obiectul generic al probaţiunii include următoarele elemente a căror existenţă trebuie demonstrată de organele judiciare:

- împrejurările care îl acuză sau îl apără pe făptuitor de răspundere penală;

- mobilul infracţiunii (acesta poate constitui un element de natură a evidenţia periculozitatea sporită a făptuitorului);

- împrejurările care confirmă sau înlătură caracterul penal al faptei;

- urmările infracţiunii atât sub aspectul consecinţelor civile ale daunei produse, cât şi referitor la rezolvarea corectă a laturii penale;

- împrejurările care duc la agravarea sau atenuarea răspunderii penale a făptuitorului;

- datele personale privind inculpatul şi celelalte părţi; pentru justa soluţionare a cauzei trebuie să se cunoască profilul lor moral şi atitudinea generală în societate;

- împrejurările care au favorizat comiterea infracţiunii.

Obiectul concret al probaţiunii are în vedere şi alte împrejurări specifice, necesare cunoaşterii tuturor aspectelor proprii unei anumite cauze. De aceea, din punctul de vedere al acestui obiect, urmează a se analiza alte aspecte, cum ar fi:

- măsura în care o probă este admisibilă, concludentă sau utilă;

- modul în care, într-un caz concret, o faptă ajută în activitatea de dovedire;

- ce fapte sau împrejurări nu mai trebuie dovedite ori există piedici în probarea acestora.

2. Faptele şi împrejurările care formează obiectul probaţiunii

Între faptele şi împrejurările ce trebuie dovedite trebuie să se facă distincţie, în primul rând, între faptele şi împrejurările ce se referă la fondul cauzei -învinuirea formulată împotriva unei persoane -şi faptele şi împrejurările de care depinde desfăşurarea procesului penal

Dintre faptele sau împrejurările care ajută la soluţionarea fondului cauzei pot fi menţionate cele referitoare la existenţa sau inexistenţa infracţiunii, identificarea făptuitorului, dovedirea vinovăţiei şi stabilirea răspunderii penale a acestuia