Obiectul Recursului

Recursul

- este calea de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită în condiţiile şi pentru motivele limitativ determinate de lege desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel, în apel sau de un organ cu activitate jurisdicţională.

În prezent recursul este reglementat în art. 299-316 C. proc. civ. Actuala reglementare a recursului diferă substanţial de cea realizată în trecut. În perioada antebelică recursul a fost reglementat atât în procedura ardeleană, cât şi în legislaţia procesuală din Vechiul Regat. Înainte de război recursul nu a fost reglementat în Codul de procedură civilă, ci în Legea Curţii de Casaţie.

Legea determină categoriile de hotărâri ce pot forma obiect al recursului.

În prima categorie a hotărârilor supuse recursului se încadrează acele sentinţe care au fost pronunţate fără drept de apel.

Toate aceste hotărâri sunt susceptibile de recurs.

Numărul acestor hotărâri este relativ redus. Aceasta deoarece regula o reprezintă posibilitatea exercitării libere a apelului şi recursului împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totuşi din anumite considerente, cum ar fi urgenţa soluţionării unor cauze, importanţa redusă a interesului în conflict sau din motive de ordin strict procedural, legiuitorul a înţeles să suprime calea ordinară de atac a apelului. Aşa este cazul hotărârii prin care instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la dreptul subiectiv [art. 247 alin. (4) C. proc. civ.], al hotărârii de expedient (art. 273 C. proc. civ.), al hotărârilor prevăzute de art. 2821 C. proc. civ.

A doua şi principala categorie a hotărârilor susceptibile de recurs este aceea a hotărârilor pronunţate în apel. În legătură cu această categorie este necesar să reamintim totuşi că recursul nu poate fi exercitat omisso medio, adică fără să se fi exercitat în prealabil calea ordinară de atac a apelului. Soluţia se desprinde, astfel cum s-a arătat în mod judicios, şi din dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. text care declară irevocabile hotărârile pronunţate în primă instanţă şi care nu au fost atacate cu apel. De asemenea, se cuvine să precizăm că recursul poate fi exercitat indiferent dacă prin hotărârea atacată s-a rezolvat sau nu fondul cauzei ori numai un incident cu caracter pur procedural.

Din acest punct de vedere nu prezintă importanţă dacă apelul a fost respins sau judecata acestuia s-a perimat. Soluţia nu face nici o îndoială căci aceste hotărâri sunt doar definitive, nu şi irevocabile, astfel cum rezultă din art. 377 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Menţionăm deopotrivă şi existenţa unei categorii de încheieri care pot fi atacate cu recurs în temeiul unor norme procedurale speciale. Astfel, potrivit art. 60 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice înregistrări în registrul comerţului sunt supuse numai recursului.

Există însă şi unele încheieri care nu sunt susceptibile de exerciţiul vreunei căi de atac. Din această categorie face parte încheierea prin care instanţa a admis sau respins cererea de abţinere sau prin care a admis cererea de recuzare.

Recursul, spre deosebire de apel, nu este suspensiv de executare. De la această regulă există însă şi unele excepţii. Aceste excepţii sunt prevăzute în mod expres de lege. În cazurile determinate de art. 300 alin. (1) C. proc. civ., legea recunoaşte recursului efect suspensiv în considerarea dificultăţilor ce ar putea fi create în repunerea părţilor în situaţia anterioară în acele împrejurări în care hotărârea instanţei de recurs ar determina anularea hotărârii atacate.

De asemenea, există şi dispoziţii procedurale cuprinse în unele legi speciale şi care declară recursul ca fiind suspensiv de executare. Aşa este, de pildă cazul, recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii asupra plângerilor îndreptate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor [art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001].