Obligația

Introducere

Schimbul de produse dintre persoane, circulaţia bunurilor, îndeosebi după descompunerea obştilor săteşti, şi cristalizarea proprietăţii private au fost realităţi ce trebuiau să se găsească şi în drept.

Tot în ideea de echitate s-a născut şi instituţia delictului sau cvasidelictului ca izvor al obligaţiei, în sensul că dacă printr-o faptă a omului (directă sau indirectă) se cauzează altuia un prejudiciu, atunci acela care a cauzat prejudiciul la cererea celui prejudiciat este obligat la repararea lui. Aşadar diferitele întâmplări, fapte şi legături dintre oameni, voite şi nevoite, de o anumită importanţa şi cu anumite consecinţe încep să dobândească semnificaţii juridice, devenind raporturi juridice.

După cum am relevat asupra, obligaţia este raportul de drept în care o persoană numită creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parţi, numită debitor, să execute prestaţia de a da, a face, sau a nu face, iar în cazul neexecutării ei să recurgă la forţa de constrângere a statului.

În dreptul nostru cutumiar, izvoarele obligaţiilor au fost contractul şi delictul.

Definiţia obligaţiei

Drepturil patrimoniale se divid în drepturi reale şi drepturi de creanţa. Dreptul real este absolut, este opozabil oricărei alte persoane decât titularul, pe când dreptul de creanţa este relativ, creând o legătură juridical exclusive între persoanele în raport de care a luat naştere, fără a avea vreo repercursiune asupra terţilor.

Obligaţia este acel raport în baza căreia creditorul poate pretinde debitorului de a avea o anumită conduita, respectiv de a da, a face sau a nu face ceva, conduita care la nevoie, poate fi impusă prin forţa coercitiva a statului.

Dar vocabula “obligaţie” are mai multe sensuri. Astfel, prin obligaţie se mai înţelege şi titlul de valoare emis de stat sau de o instituţie publică, care conferă titularului sau posesorului calitatea de creditor acelui care a emis titlul. Acelaşi cuvânt poate avea şi alte conotaţii, cum ar fi obligaţii morale, familiar, politice etc. În limbajul current, cuvântul obligaţie este sinonim cu acela de “îndatorire”.

În prezentul curs, noţiune de obligaţie va fi folosită pentru a desemna, pe scurt, raportul juridic de obligaţie, deşi o legătură sau o relaţie dintre oameni, reglementata de o normă de drept civil. Aceasta este şi sensul etimologic al cuvântului, deoarece provine din cuvintele latineşti “ob”, prepoziţie care înseamnă “pentru “şi “ligo-ligare”, verb care înseamnă “a lega “. Deşi în lima latină de unde a fost preluat cuvântul “obligation “înseamnă “a lega pentru un scop “, pentru că mai târziu să reprezinte legătura juridică în virtutea căreia creditorul putea să ceară debitorului executarea obligaţiei sale, sub sancţiunea constrângeri.

Elementele unui raport juridic de obligaţie sunt:

- Subiectele

- Conţinutul

- Obiectul

Observăm că părţile sau subiectele raportului juridic de obligaţie sunt creditorul şi debitorul. Creditorul este subiectul active al raportului juridic, care poate pretinde debitorului –subiectul pasiv o anumită conduit. Deseori în raportul juridic de obligaţie părţile au simultant calitatea de debitor şi creditor. Într-un contract de vanzare- cumpărare, vânzătorul este debitorul transmisiuni dreptului de proprietate asupra lucrului şi creditorul preţului, iar cumpărătorul este creditorul transmiterii dreptului de proprietate asupra lucrului şi debitorul preţului.