Obligația de Întreținere dintre Părinți și Copii

„Obligatia de întretinere dintre parinti si copii”

Aceasta obligatie ocupa prin finalitatea sa un loc central în cadrul raporturilor patrimoniale dintre parinti si copii, întrucât ea a fost instituita în special pentru a asigura bune conditii materiale de crestere si de educare minorilor.

În legatura cu obligatia de întretinere dintre parinti si copii, în literatura juridica s-a pus problema daca avem de-a face cu o obligatie legala unica al carei continut este însa diferit în functie de calitatea persoanelor între care ea exista sau cu doua categorii de obligatii, una între parinti si copii minori, obligatie unilaterala care este o îndatorire parinteasca si alta între parinti si copiii lor majori, obligatie reciproca, întemeiata pe rudenie.

S-au conturat doua opinii pornindu-se de la mai multe elemente de distinctie:

- mai întâi, s-a observat ca starea de nevoie a copilului minor se apreciaza altfel decât aceea a copilului major;

- în al doilea rând, incapacitatea de munca a minorului este prezumata, pe când în cazul copilului major ea trebuie dovedita;

- în al treilea rând, reciprocitatea obligatiei exista numai între parinti si copilul major, nu si între parinti si copilul minor.

Într-o prima opinie, s-a sustinut ca în Codul familiei sunt reglementate doua obligatii de întretinere, una între parinti si copiii lor minori si alta între parinti si copiii majori.

Pentru argumentarea tezei s-a sustinut ca:

- în Codul familiei exista doua texte care se refera la obligatia de întretinere dintre parinti si copii, anume, art. 86 alin. (1) situat în titlul II, referitor la rudenie si art. 107 alin. (1) situat în titlul III, capitolul I privind ocrotirea minorului; iar prezenta celor doua texte demonstreaza faptul ca fiecare vizeaza o alta situatie;

- din reglementarea distincta, rezulta si alte deosebiri între cele doua obligatii;

- copilul major are dreptul la întretinere numai daca starea de nevoie se datoreaza incapacitatii de munca, pe când minorul are acest drept indiferent de pricina nevoii în care se afla;

- obligatia de întretinere a parintilor fata de copiii minori, întemeiata pe art. 107 alin. (1) Codul familiei are caracter unilateral, iar obligatia de întretinere dintre parinti si copiii majori are caracter de reciprocitate.

A doua opinie ce se distinge în literatura sustine ca între parinti si copii exista o singura obligatie de întretinere reglementata de art. 86 alin. (1) Codul familiei, iar art. 107 alin. (1) Codul familiei se refera la aceeasi obligatie, dar sub alt aspect.

În sustinerea aceste opinii se invoca urmatoarele argumente:

- existenta a doua texte diferite nu este de natura a justifica existenta a doua obligatii de întretinere între parinti si copii. Art. 107 alin. (1) Codul familiei nu reglementeaza o obligatie distincta de cea din art. 86 alin. (1) Codul familiei, ci, ca urmare a faptului ca în capitolul privind ocrotirea minorului se arata toate drepturile si îndatoririle parintilor fata de copiii lor minori, face referire la obligatia parintilor de a-i întretine pe acestia;

- nu se poate accepta afirmatia ca obligatia de întretinere dintre parinti si copiii lor majori, reglementata de art. 86 alin. (1) Codul familiei se bazeaza exclusiv pe legatura de rudenie, întrucât în unele cazuri aceasta obligatie se fundamenteaza si pe anumite relatii asimilate celor de rudenie;

- obligatia de întretinere dintre parinti si copii fiind reciproca, a accepta opinia în conformitate cu care între parinti si copii exista doua obligatii de întretinere înseamna ca parintii sunt în acelasi timp debitori ai unei obligatii de întretinere si creditori într-o alta asemenea obligatie;

- a sustine ca obligatia de întretinere între parinti si copiii lor minori nu are caracter reciproc, care ar exista doar în cazul copiilor majori, înseamna a nu se tine seama de prevederile exprese ale Codului familiei. Art. 106 Codul familiei prevede ca “parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, în afara de dreptul la mostenire si la întretinere. Corelând aceasta dispozitie cu caracterul reciproc al vocatiei succesorale se desprinde concluzia clara ca si obligatia de întretinere este reciproca;

- între parinti si copii nu poate fi vorba decât de o singura obligatie de întretinere; inserarea în Codul familiei a doua texte diferite privitoare la obligatia de întretinere denota grija deosebita care se acorda protectiei copilului minor, în deplina concordanta cu conventiile internationale la care România este parte.

În ceea ce ne priveste, socotim ca aceasta a doua opinie surprinde cu mai multa obiectivitate realitatea juridica luata în discutie, în dreptul nostru existând o obligatie legala de întretinere unica, dar care poate avea caracteristici specifice functie de categoriile de persoane între care este instituita. Fundamentul obligatiei de întretinere între parinti si copii este acelasi, caci împlinirea vârstei majoratului nu poate schimba decât anumite elemente, ca starea de nevoie a copilului sau posibilitatile sale materiale, dar nu înlatura filiatia si nici nu o transforma într-o simpla legatura de familie.

Trasaturi specifice obligatiei legale de întretinere dintre parinti si copii. Cu privire la persoanele între care se datoreaza

Aceasta obligatie de întretinere exista între parinti si copii astfel cum rezulta din prevederile art. 86 alin. (1) si art. 107 alin. (1) Codul familiei, atât în cazul în care copiii sunt minori, cât si atunci când sunt majori. Ceea ce este specific acestei categorii de obligatii de întretinere este faptul ca, în cazul copilului minor starea de nevoie nu se datoreaza incapacitatii de a munci, la fel ca la persoanele majore, ci împrejurarii ca el este în etapa de formare si urmeaza un proces de scolarizare. Legiuitorul o si spune în art. 86 alin. (3) Codul familiei atunci când prevede textual ca “descendentul, cât timp este minor are drept la întretinere, oricare ar fi pricina nevoii în care se afla”. Minorul nu trebuie sa dovedeasca asadar, incapacitatea sa de munca. Date fiind aceste împrejurari, de regula copilul minor este numai creditor al obligatiei de întretinere, întrucât el nu realizeaza venituri din munca, ceea ce face ca aceasta obligatie de întretinere sa fie considerata unilaterala de unii autori.