Ombudsmanul european - sinteză analizei comparative a ombudsmanului european cu instituția Avocatul Poporului

Pindar: "nu admira puterea, nu urî duşmanul şi nu-i dispreţui pe cei care suferă".

1. Instituţia ombudsmanului

1.1. Introducere

În legătură cu drepturile omului şi reglementările lor în diverse constituţii trebuie semnalat că mijloacele practice prin care se asigură respectul acestor drepturi sunt extrem de diverse şi uneori se deosebesc de la un stat la altul. Aproape toate constituţiile lumii garantează dreptul persoanelor care au fost prejudiciate în drepturile lor să se adreseze justiţiei. Cu toate acestea, gama drepturilor omului nu se opreşte nici pe departe aici. Într-o serie de constituţii a fost recunoscută şi consacrată instituţia Ombudsman-ului. Faţă de insuficienţa sistemului de garanţii jurisdicţionale în materie de acţiune administrativă, s-a creat această autoritate publică, iniţial legată de puterea legislativă, fără atribuţii directe de acţiune politică, dar cu sarcina de a garanta legalitatea activităţii administraţiei publice, cu scopul ca cetăţenii să aibă o altă cale instituţională pentru apărarea intereselor lor.

În accepţiunea actuală, termenul "ombudsman" − şi instituţia ca atare − semnifică ideea asigurării unui control independent asupra administraţiei, realizat în principal prin examinarea plângerilor formulate de cetăţenii lezaţi.

Exercitarea unui control eficient aspura executivului este esenţială în regimurile liberale. Ea exprimă un aspect fundamental al relaţiei dintre guvernanţi şi guvernaţi, respectiv dintre puterea executivă şi cetăţean. Astfel fiind, universalitatea controlului asupra administraţiei la iniţiativa persoanelor particulare este un principu de ordin public fundamental în regimurile liberale.

Ombudsman-ul este un control independent fundamentat pe principiul separaţiei puterilor în stat, dar totodată, reprezintă şi un control depolitizat al organelor publice, prin care se creează posibilitatea asigurării unei mai bune administrări, fără a suferi joncţiuni din partea vreunei autorităţi publice.

Cauza înfiinţării institutiei, precum şi a răspândirii acesteia în secolul trecut, poate fi explicat prin faptul că şi un act legal poate produce prejudicii pentru cetăţean. Datorită prerogativelor sale, acesta are posibilităţi "să asigure o administraţie publică mai eficientă şi să promoveze reforme administrative. Se prezintă ca o opţiune pentru corectarea greşelilor administraţiei publice, întrucât pentru cetăţeni este un agent expert şi imparţial, a cărui activitate nu atrage nici o cheltuială pentru reclamaţii, fără tergiversări, fără tensiunea de a discuta cu o parte opusă (opozantă). Mai sintetic, aş spune că apără dreptul uman al individului şi cel colectiv al comunităţii împotriva deficienţei administrative."

1.2. Sensul etimologic al noţiunii

Strict etimologic, termenul ombudsman derivă din legislaţia embrionară a vechilor triburi germanice. Acestea practicau, în cazul comiterii unei fapte care contravenea intereselor comunităţii, două categorii de pedepse: fie comunitatea îl declara pe cel vinovat în afara legii - şi atunci oricine îl putea ucide, pentru că îndeplinea astfel voinţa comunităţii – fie, cu timpul, familia celui vinovat era obligată să achite familiei victimei o sumă de bani, cu titlu de despăgubire sau amendă.

Deoarece colecţionarea acestei amenzi direct de către un membru al vreuneia dintre familiile implicate ar fi dus iremediabil la noi violenţe, a fost numită în acest scop o persoană neutră. În vechiul limbaj germanic, om-buds-man era cel care încasa amenda ("om" - despre, "bud" - mesager care colecţionează amenda).

În legea medievală suedeză Frostathing, aceeaşi noţiune desemna un agent care are puterea de a acţiona pentru altul, iar în suedeza modernă termenul cuprinde o arie vastă: există ombudsmani ai presei, ai sindicatelor, ai consumatorilor etc.