Ordinul european de protecție

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA DREPTURILE OMULUI

Drepturile omului, privite în ansamblu, sunt aspiraţiile omului spre o viaţă mai bună şi spre un nivel de trai mai ridicat în scopul satisfacerii necesităţilor de orice tip, specifice fiinţei umane. De aceea recunoaşterea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale este o trăsătură definitorie a societăţii umane.

Prin diferite norme de drept s-a fundamentat ,,status libertatis” al persoanei, noţiune de la care a derivat apariţia şi dezvoltarea instituţiei drepturilor omului.

În prezent instituţia drepturilor omului reprezintă o instituţie fundamentală pentru societate, înregistrând o dezvoltare deosebit de mare şi numeroase schimbări. În plan internaţional, amploarea acesteia poate fi remarcată prin adoptarea a nenumărate convenţii internaţionale.

Iniţial drepturile omului s-au afirmat în domeniul civil şi politic, ulterior în plan economic şi social, aceste etape fiind înregistrate în doctrină ca prime generaţii ale drepturilor omului, între care există o interdependenţă evidentă.

Instituţia drepturilor omului se raportează, în prezent, atât la ordinea juridică internă, cât şi la cea internaţională. Instituţia drepturilor omului are toate elementele specifice unei instituţii de drept intern, armonizată cu normele constituţionale, dar, în acelaşi timp, este o instituţie de drept internaţional, prezentând trăsăturile unui organism juridic aplicabil în relaţiile dintre state.

Dintre caracteristicile definitorii ale drepturilor omului exemplificăm următoarele:

• sunt drepturi subiective;

• sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni;

• datorită importanţei lor sunt înscrise în acte deosebite, cum ar fi declaraţii de drepturi, legi fundamentale (constituţii).

Conceptul de drepturi fundamentale cetăţeneşti este definit ca un ansamblu de drepturi ale cetăţenilor care, fiind esenţiale pentru existenţa fizică, pentru dezvoltarea materială şi intelectuală a acestora, precum şi pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului, sunt garantate de însăşi Constituţie.

Drepturile omului au primit numeroase definiţii. Iată un exemplu: acele prerogative conferite de dreptul intern şi recunoscute de dreptul internaţional fiecărui individ, în raporturile sale cu colectivitatea şi cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale şi care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime, în contextul economico-social, politic, cultural şi istoric, ale unei anumite societăţi.

Principalele documente internaţionale care garantează drepturile omului

Documentul final al Reuniunii de la Viena, adoptat la 15 ianuarie 1989, în cadrul unei conferinţe

a statelor participante la procesul C.S.C.E., în perioada 4 noiembrie 1986-19 ianuarie 1989.

Documentul introduce noutăţi cum ar fi colaborarea stalelor în lupta împotriva terorismului, garantarea libertăţii religioase, asigurarea libertăţilor fundamentale, creşterea încrederii, securităţii şi dezarmării pe continent, cooperarea în domeniul ştiinţei, culturii, economiei, transporturilor, turismului, tehnologiei şi mediului înconjurător, în domeniul umanitar, problemele fenomenului migraţiei.

Carta de la Paris pentru o nouă Europă, cu o importanţă politică şi juridică deosebită, trasează căi

şi direcţii în domenii precum respectarea drepturilor omului, democraţia şi statul de drept, libertatea economică şi responsabilitatea, relaţiile de prietenie între statele participante, securitatea europeană, unitatea, legătura dintre procesul european şi procesele mondiale.

Tratatul asupra Uniunii Europene din 1992 prevede respectarea “drepturilor fundamentale, aşa cum sunt garantate de Convenţia Europeană” (art. 6 TUE). O etapă fundamentală a reprezentat-o adoptarea, cu prilejul summit-ului de la Nisa, a Cartei drepturilor fundamntale. Carta a fost înscrisă în cadrul Constituţiei Europene, având un caracter obligatoriu.

Tratatele de la Paris şi Roma, cu valoarea unor tratate constitutive ale Comunităţilor Europene, fac referinţă la drepturile fundamentale.

Tratatul de la Maastricht din 1992 a subliniat ataşamentul ţărilor membre la principiul libertăţii, democraţiei şi respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Tratatul de la Amsterdam, din 1999, are drept idee principală integrarea drepturilor omului în aranjamentul legal al Uniunii Europene.