Organizarea Sistemului Penitenciar

1. REGIMURI PENITENCIARE

În decursul evoluţiei sistemului penitenciar, în încercarea de a îmbina cât mai bine avantajele şi limita dezavantajele s-au utilizat mai multe tipuri de regimuri penitenciare: regim penitenciar de drept comun, regim de detenţie celulară individuală, regimul auburnian, regimul progresiv si regimuri de încredere.

Acestea se pot clasifica la rândul lor în regimuri închise, exemplu: regimul de detenţie celulară, regimuri penitenciare mixte, precum regimul auburnian şi regimuri penitenciare deschise, exemplu: regimurile bazate pe încredere.

I) Regimul penitenciar de drept comun

Deţinuţii, separaţi pe sexe şi minorii de adulţi, sunt ţinuţi împreună, locuind în camere mari, atât ziua cât şi pe timpul nopţii şi desfăşurând munca împreună. Utilitatea acestui sistem constă în faptul că presupune costuri mai reduse de administrare şi întreţinere, iar datorită faptului că deţinuţii petrec timpul împreună se limitează sechelele psihice cauzate de izolare.

Cu toate acestea acest regim are şi dezavantaje. Deţinuţii pot să planifice revolte, evadări, pot să-şi vândă "ponturi" pentru când vor ieşi din penitenciar, pot să se "califice" şi să se "specializeze" mai bine în delincventa pe care au comis-o, deoarece nu se realizează şi o separare între infractorii primari şi recidivişti. Aceste incoveniente ar putea fi înlăturate printr-o supraveghere atentă întreprinsă de un personal numeros.

Dar şi această această supraveghere poate avea carenţele ei, iar costurile reduse pe care le-ar implica acest regim de detenţie pentru condamnaţi s-ar neutraliza prin cheltuielile ridicate cauzate de suplimentarea personalului de supraveghere.

II) Regimul penitenciar individual sau pensylvanian

Este un tratament penitenciar opus celui arătat anterior, prin faptul că presupune izolarea totală a deţinutului. Cea mai mare parte a timpului este petrecută de deţinut în celulă, care este individuală, iar atunci când iese pentru plimbare aceasta este limitată şi este atent supravegheată. Mai mult, deţinutul este obligat ca la plimbare să aibe faţa acoperită pentru a nu i se vedea trăsăturile si să fie recunoscut de cei cu care se întâlneşte, posibil alţi deţinuţi.

Acest regim a fost pus în practică în închisorile bisericii catolice, dar a fost. completat, perfecţionat în SUA, statul Pensylvania, de unde şi-a luat şi denumirea.

Acest regim prezintă avantaje, precum imposibilitatea schimburilor de ponturi si informaţii care să înlesnească o perfecţionare a deţinutului după eliberare, riscul revoltelor şi a evadărilor este redus, însă cel mai important este că izolarea aduce cu sine meditaţia, căinţa, remuşcările, deci are în final o funcţie moralizatoare.

Cu toate acestea, riscurile sunt destul de mari, deoarece izolarea poate avea efecte deosebit de nocive la nivelul psihicului condamnatului, spaţiul restrâns are consecinţe negative asupra stării fizice şi de sănătate şi nu există posibilitatea amenajării în celulă a unui loc pentru prestarea unei activităţi de muncă utilă.