Participarea României la Consiliul Europei

CAPITOLUL I

SCURT ISTORIC AL CONSILIULUI EUROPEI

Formula "Consiliul Europei" a fost avansată şi folosită în mai multe rânduri de premierul britanic Winston Churchill în unele din declaraţiile sale din timpul celui de-al doilea război mondial. Sunt demne de reprodus în acest scop cuvintele utilizate de Churchill în octombrie 1942: "Oricât de departe poate părea astăzi acest obiectiv, eu am speranţa fermă că familia europeană va acţiona într-o uniune strânsă în cadrul Consiliului Europei. Aştept şi doresc crearea Statelor Unite ale Europei unde va fi posibilă orice călătorie fără obstacol. Sper să văd economia Europei studiată într-un tot unitar".

La un an şi doar câteva luni după încetarea războiului, în celebrul său discurs de la Zurich, din 19 septembrie 1946, după evocarea ravagiilor pricinuite de acesta, el a invitat Franţa Şi Germania să se reconcilieze cu scopul de a crea progresiv ceea ce el a numit din nou un "Consiliu al Europei". Acesta va "transforma în întregime situaţia şi pe parcursul câtorva ani, va conferi aceeaşi libertate şi fericire ca cea de astăzi din Elveţia. Noi va trebui să edificăm Statele Unite ale Europei".

Terenul era propice pentru realizarea unei acţiuni având o astfel de finalitate. În mod spontan sunt iniţiate mişcări, acţiuni şi organizaţii in favoarea Europei, bineînţeles de inspiraţie politică diferită, dar având un numitor comun: unificarea europeană (în Marea Britanie, îsi făcuse apariţia Mişcarea Europei Unite, sub preşedinţia lui Winston Churchill, Liga Europeană de Cooperare Economică a belgianului Van Zeeland care cuprindea ca membri economişti, industriaşi şi lideri sindicali importanţi, Consiliul francez pentru o Europă Unită, Uniunea Europeană a Federaliştilor, condusă de H. Brugmans, fost ministru al Olandei, care în decembrie 1947, împreună cu alte grupări, în special noile formaţiuni internaţionale, de facţiune creştin-democrate şi de centru, precum şi Mişcarea Socialistă pentru Statele Unite ale Europei, s-au reunit pentru a constitui "Comitetul Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unitatea Europeană", însărcinat cu pregătirea unui „Congres al Europei”.

Congresul a avut loc la 7 mai 1948, la Haga, în sala Cavalerilor Statelor Generale, la care au participat peste 700 de delegaţi din 16 ţări, cât şi observatori din alte 10 state. A fost ales ca preşedinte de onoare, premierul britanic Winston Churchill, iar în fruntea celor trei comisii ale congresului s-au aflat domnii Ramadier (Franţa), Van Zeeland (Belgia) şi profesorul de Madariaga (exilat din Spania de guvernul Franco). În "mesajul către europeni", aprobat în cadrul ultimei şedinţe plenare, participanţii au aprobat următoarea proclamaţie:

"Noi dorim o Europă Unită restituită în totalitatea ei liberei circulaţii a oamenilor, a ideilor şi a bunurilor.

Noi dorim o Cartă a drepturilor omului, care să garanteze libertatea de gândire, de reuniune şi de exprimare, cât şi libertatea unei opoziţii politice.

Noi dorim o Curte de Justiţie capabilă să aplice sancţiunile necesare pentru respectarea Cartei.

Noi dorim o Adunare Europeană unde să fie reprezentate forţele tuturor naţiunilor noastre.

Şi noi, în deplină libertate, ne luăm angajamentul de a depune toate eforturile în mijlocul familiilor şi în public, în cadrul partidelor noastre, în bisericile noastre, în cercurile profesionale şi sindicale, printre oamenii şi guvernele implicate în această operă de salvare publică ce reprezintă o şansă supremă a păcii şi dovada unui viitor măreţ pentru această generaţie şi pentru cele ce vor urma".

La 28 octombrie 1948, Comitetul Internaţional care organizase Congresul de la Haga a creat "Mişcarea Europeană", care a avut ca preşedinţi de onoare francezul Léon Blum, Winston Churchill, italianul De Gasperi şi belgianul Paul Henri Spaak, care îi garantau caracterul internaţional si nepartizan.

În acest perioadă, guvernele au fost şi ele deosebit de active, reuşind să concretizeze unele aspiraţii europene prin crearea a două organizaţii interguvernamentale, Uniunea Occidentală (alianţa militară formată din cinci state semnatare ale Tratatului de la Bruxelles din 17 martie 1948, şi anume: Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie) şi Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (cuprinde un număr de 16 stat care au semnat Convenţia de la Paris din 16 aprilie 1948). Totuşi, crearea celor două organizaţii nu răspundea insă decât parţial obiectivelor afirmate la Congresul de la Haga.

În final, cu prilejul Consiliului Consultativ al Tratatului de la Bruxelles din 27 şi 28 ianuarie 1949, moderându-şi poziţia, Marea Britanie se declară de acord cu principiul creării unei Adunări Parlamentare, având însă un rol consultativ. S-ajuns la un consens privind înfiinţarea unui Consiliu al Europei, compus dintr-un comitet ministerial.

Consiliul Europei a luat fiinţă la 5 mai 1949, cu scopul realizării cooperării între guvernele şi parlamentele ţărilor membre. Din 10 membri câţi au fost la început, la sfârşitul anului 1993, numărul lor a crescut la 32 state. România a obţinut statutul de invitat special în 1991, iar la 4 octombrie 1993, ţara noastră a dobândit calitatea de membru cu drepturi depline. Sediul Consiliului Europei se află la Strasbourg . Scopul lui , conform in articolul 1 din statut îl reprezintă "realizarea unei legături mai strânse între membrii săi în scopul salvgardării şi promovării idealurilor şi principiilor care le sunt patrimoniu comun şi să le favorizeze progresul lor economic şi social". Semnificativă pentru ilustrarea unor valori sociale perene este prevăzută de art. 3 din Statut, care reglementează că statele membre "recunosc preeminenţa dreptului şi principiului în virtutea căruia orice persoană plasată sub jurisdicţia sa trebuie să se bucure de drepturile omului şi libertăţile fundamentale". Pentru asigurării respectării drepturilor omului a fost înfiinţată Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului .