Pedepsele Juridice

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Pedepsele Juridice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Ansamblul sancţiunilor operante în materie juridico-penală cuprinde, pe de o parte, sancţiunile de drept penal, pe de altă parte, unele sancţiuni extrapenale cu caracter administrativ. Sancţiunile de drept penal constituie – alături de instituţia infracţiunii şi cea a răspunderii penale – o instituţie fundamentală de drept penal şi le reprezintă pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă.

Sancţiunile cu caracter administrativ sunt atrase de săvârşirea faptei care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni (art. 18¹ C.pen.), respectiv: mustrarea, mustrarea cu avertisment şi amenda administrativă, cât şi de înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, în condiţiile art. 90 C.pen.

Sancţiunile de drept penal sunt definite în doctrină ca măsuri de constrângere, reeducare şi prevenire prevăzute de lege, care se aplică în cazul săvârşirii faptelor penale, în vederea sancţionării şi îndreptării celor vinovaţi, a restabilirii ordinii încălcate şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedepsele sunt sancţiunile specifice – sancţiuni penale – care se aplică în cazul săvârşirii faptelor ce constituie infracţiuni. Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal ca sancţiuni proprii aplicabile infractorilor minori ce săvârşesc infracţiuni. Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal care se dispun faţă de persoanele care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală.

Pedepsele

Reglementări privitoare la pedepse sunt cuprinse în Titlul III al părţii generale a Codului penal (astfel intitulat) care înscrie dispoziţii ce consacră categoriile şi limitele generale ale pedepselor care se aplică persoanei fizice şi persoanei juridice; regimul de aplicare şi regimul general de executare a pedepselor; individualizarea pedepselor.

Noţiune şi caracterizare. Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni (art. 52 alin.1 C.pen.).

Pedeapsa este cea mai severă sancţiune de drept penal (sancţiune penală) care realizează o funcţie de constrângere, intimidare şi reeducare, având drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către cel condamnat (prevenţia specială) cât şi de către alte persoane înclinate să adopte un astfel de comportament (prevenţia generală). Pedeapsa este o sancţiune cu caracter public

ce se aplică de instanţele de judecată persoanelor ce au comis fapte ce constituie infracţiuni, instituţia pedepsei fiind guvernată de principiile: legalităţii, individualizării şi personalităţii. Cadrul general al pedepselor cuprinde categoriile şi limitele generale ale pedepselor care se aplică persoanei fizice (art. 53) şi persoanei juridice (art. 53¹).

Pedepsele aplicabile persoanei fizice

Articolul 53 C.pen. consacră trei categorii de pedepse care se aplică persoanei fizice: pedepse principale, pedepse complementare şi pedepse accesorii.

Pedepsele principale

Aplicarea pedepselor principale este consecinţa comiterii unei infracţiuni (legea prevede pentru fiecare faptă incriminată o pedeapsă principală) şi nu depinde de o altă sancţiune.

Pedepsele principale sunt:

• detenţiunea pe viaţă;

• închisoarea, de la 15 zile la 30 de ani;

• amenda, de la 100 lei la 50.000 lei;

Detenţiunea pe viaţă şi închisoarea sunt pedepse principale privative de libertate, legiuitorul penal reglementând potrivit art. 533 şi 534 C.pen. dispoziţii comune acestora, din punct de vedere al regimului de executare, cu referire la regulile generale ale executării acestor pedepse şi la regimul de muncă (precizăm că Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de

organele judiciare în cursul procesului penal reglementează amănunţit toate aceste aspecte, asupra cărora – însă – nu vom insista.

A) Detenţiunea pe viaţă

Este o pedeapsă privativă de libertate pe timp nelimitat, prevăzută de lege pentru cele mai grave infracţiuni; spre exemplu, în cazul unor infracţiuni contra siguranţei statului, contra capacităţii de apărare, contra păcii şi omenirii ş.a. În partea generală a Codului penal sunt înscrise dispoziţii privitoare la această pedeapsă potrivit art. 54 (locul şi modul de executare), art. 55 (neaplicarea

pedepsei detenţiunii pe viaţă), art. 55² (calculul pedepsei în caz de comutare sau de înlocuire a pedepsei detenţiunii pe viaţă), inclusiv dispoziţii privitoare la liberarea condiţionată (art. 55¹).

Detenţiunea pe viaţă nu se aplică infractorilor minori, cărora atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită această pedeapsă, li se aplică închisoarea de la 5 la 20 de ani, conform art. 109 alin. 2 C.pen. Executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă este reglementată de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

B) Închisoarea

Pedeapsa închisorii este o pedeapsă privativă de libertate pe timp limitat şi constă – de regulă – în lipsirea condamnatului de libertate, prin plasarea lui întrun mediu de deţinere, unde este supus unui regim de viaţă şi de muncă impus, excepţiile constând în dispunerea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării ori în executarea pedepsei la locul de muncă.

În Partea Generală a Codului Penal sunt înscrise dispoziţii privitoare la această pedeapsă potrivit art. 57 (regimul de deţinere). Pedeapsa închisorii este prevăzută în legislaţia noastră penală fie ca sancţiune unică, fie ca sancţiune alternativă cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu amenda. Limitele generale ale închisorii (minimul de 15 zile şi maximul de 30 de ani) nu pot fi depăşite în situaţia aplicării cauzelor sau circumstanţelor de agravare sau de atenuare a răspunderii penale, care permit numai depăşirea limitelor speciale, în condiţiile legii. Pedeapsa închisorii, potrivit normelor speciale, variază de la o infracţiune la alta, reflectând gravitatea faptelor incriminate, distingând ca limite speciale: minim 1 lună, maxim 25 de ani.

C) Amenda penală

Amenda este o pedeapsă pecuniară, constând în suma de bani pe care infractorul e condamnat să o plătească. În partea generală a Codului penal sunt înscrise dispoziţii privitoare la această pedeapsă potrivit art. 63 (stabilirea amenzii) şi art. 63¹ (înlocuirea pedepsei amenzii). Pedeapsa amenzii este prevăzută în legislaţia noastră penală fie ca o sancţiune unică, fie ca sancţiune alternativă cu pedeapsa închisorii. În afara limitelor generale ale amenzii – minim

100 lei, maxim 50.000 lei – sunt indicate şi limitele pentru infracţiunile cărora legiuitorul le-a stabilit numai pedeapsa amenzii, sau amenda alternativ cu pedeapsa închisorii. Astfel, potrivit art. 63 alin. 2, 3 C.pen., ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amenda, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10.000 lei. Când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300 lei şi maximul special de 15.000 lei, iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei şi maximul special de 30.000 lei.

Stabilirea pedepsei amenzii trebuie să se realizeze fără a-l pune pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care acesta are această obligaţie legală (art. 63 alin. 5).

În ceea ce priveşte executarea, persoana condamnată la pedeapsa amenzii e obligată să depună recipisa de executare integrală la instanţa de executare, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu închisoarea, în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, ţinând cont de partea din amendă care a fost executată (art. 63¹ C.pen.). Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 50/2007, au decis că dispoziţia art. 63¹ C.pen. se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Pedepsele Juridice.doc