Poluarea Mediului Ambiant

Imagine preview
(9/10)

Acest referat descrie Poluarea Mediului Ambiant.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CUPRINS
1. Noţiunea, trăsăturile definitorii şi definiţia Dreptului Mediului 2
1.1. Dimensiuni şi particularităţi 2
1.2. Elemente ale obiectului de reglementare 2
1.3. Definiţia Dreptului Mediului 3
1.4. Principiile Dreptului Mediului 4
2. Poluarea mediului ambiant 4
2.1. Poluarea atmosferei 5
2.1.1. Raporturile juridice privitoare la poluare şi la protecţia atmosferei 5
2.1.2. Protecţia atmosferei în dreptul intern 6
2.1.3. Reglementarea naţională privitoare la protecţia stratului de ozon 7
2.1.4. Protecţia atmosferei pe plan internaţional 7
2.1.5. Protecţia spaţiului extraatmosferic şi a corpurilor cereşti 8
2.1.6. Efectele poluării aerului asupra stării de sănătate 8
2.1.7. Poluarea aerului în zona urbană 9
2.2. Poluarea apelor 9
2.2.1. Clasificarea apelor 9
2.2.2. Definiţia poluării apelor 10
2.2.3. Administrarea şi folosinţa apelor 11
2.2.4. Gospodărirea apelor în România 11
2.2.5. Protecţia apelor 11
2.2.6. Protecţia împotriva inundaţiilor, a fenomenelor meteorologice periculoase
şi a accidentelor la construcţii hidrotehnice 12
2.2.7. Regimul juridic al zonei costiere şi gospodărirea acestei zone 12
2.2.8. Regimul juridic al cursurilor de apă şi al lacurilor internaţionale 13
3. Poluarea solului 14
4. Poluarea radioactivă 16
5. Poluarea sonoră 17
6. Concluzie 17
Bibliografie 18

Extras din document

1. Noţiunea, trăsăturile definitorii şi definiţia dreptului mediului

Evoluţiile generale înregistrate în ultimele decenii au determinat un proces amplu de formare şi afirmare a unei ramuri noi, distincte în cadrul sistemului juridic, dreptul mediului depăşind stadiul unor simple dezvoltări în cadrul ramurilor tradiţionale.

1.1. Dimensiuni şi particularităţi

Datorită particularităţilor obiectului supus reglementării – relaţiile sociale vizând raportul dintre om (societate) şi mediul său – dreptul mediului are un caracter „orizontal“, în sensul că acoperă diferite ramuri juridice clasice (drept privat, public, internaţional şi comunitar) şi reprezintă un drept de interacţiuni, care tinde să penetreze în toate sectoarele sistemului de drept, pentru a introduce dimensiunea ecologică.

Pentru delimitarea şi definirea câmpului de cuprindere al dreptului mediului, din punct de vedere formal pot fi folosite trei criterii principale:

- criteriul instituţional, care se referă la structurile politice, administrative de decizie şi acţiune în domeniu;

– criteriul material, axat pe definiţia dată mediului;

– criteriul finalităţii, privind scopul normelor edictate.

1.2. Elemente ale obiectului de reglementare

Protecţia mediului. În sens larg, protecţia cuprinde în linii generale toate pro¬blemele prevenirii şi combaterii degradării mediului, conservării şi ameliorării sale, dar nu se reduce la acestea şi nu le presupune întotdeauna. Din perspectivă juridică se urmăreşte, pe de o parte, evitarea activităţilor nocive, iar pe de altă parte, adoptarea unor măsuri pozitive pentru împiedicarea deteriorării mediului. Aşadar, protecţia vizează un obiectiv mult mai larg decât conservarea, care se limitează în principiu la domeniul resurselor naturale. În acelaşi timp, protecţia nu angajează cu necesitate conceptul de ameliorare, care implică o creştere, o amplificare a calităţilor naturale ale factorilor de mediu. În sfârşit, în ultimii ani se afirmă o viziune integrată, conform căreia protecţia presupune elaborarea şi aplicarea unei planificări şi gestiuni ecologice globale, cuprin¬zând reglementări, proceduri, instituţii existente la nivel naţional şi internaţional.

Se realizează prin instituirea anumitor obligaţii, stabilirea unor condiţii speciale şi stipularea unor interdicţii privind utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea şi combaterea poluării mediului şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale asupra elementelor sale componente.

Conservarea mediului ambiant. Urmăreşte reproducerea şi întreţinerea dimensi¬unilor naturale ale acestuia, menţinerea la un nivel calitativ durabil a resurselor naturale. Din acest punct de vedere se impune respectarea legilor conservării mediului, care se referă în special la faptul că mediul ambiant este un sistem a cărui integritate este asigurată prin funcţionarea echilibrată a subsistemelor sale (naturale şi umane); resur¬sele sale sunt finite, el însuşi are o capacitate limitată de absorbţie şi neutralizare a acţiunilor nocive, prezintă echilibre fragile, iar sistemul teritorial care reprezintă unitatea terito¬rială fundamentală trebuie să funcţioneze astfel încât suma intrărilor şi ieşirilor să fie o mărime relativ stabilă în timp. În ultimul timp, conservarea, în sens larg, este considerată elementul central al obiectului dreptului mediului. O asemenea concepţie a fost exprimată de „Strategia mondială pentru conservare“ (1980) prin definirea con¬servării ca „gestiune a utilizării biosferei pentru fiinţa umană, astfel încât să producă un mai mare şi durabil beneficiu pentru generaţiile actuale, dar cu menţinerea potenţialului său pentru a satisface şi necesităţile generaţiilor viitoare“. Aşadar, este vorba despre gestiunea resurselor renovabile şi evitarea gaspilajului resurselor naturale nerenovabile. Randamentul durabil optim semnifică faptul că o resursă naturală renovabilă trebuie să fie exploatată fără a trece de limita care garantează refacerea sa şi, pe această bază, supravieţuirea resursei. În sfârşit, să precizăm că păstrarea mediului, existenţa sa nu privesc într-o manieră integrală calitatea, tinzând numai la menţinerea condiţiilor necesare pentru reproducerea resurselor permanente.

Ameliorarea calităţii mediului. Are ca obiectiv definitoriu îmbu¬nă¬tăţirea stării şi calităţii factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane în vederea unei optime interacţiuni socioeconomico-ecologice între om (societate) şi natură. Sunt edificatoare în acest sens reglementările legale privind conservarea şi dezvoltarea fondului forestier, ameliorarea factorilor climatici şi îmbunătăţirea condiţiilor naturale de muncă şi viaţă ale populaţiei. Spre deosebire de conservare care presupune numai întreţinerea unui statu-quo durabil, ameliorarea implică acte pozitive pentru îmbunătăţirea calităţii mediului.

1.3. Definiţia dreptului mediului

Dreptul mediului este o ramură distinctă de drept, se prezintă astăzi ca un ansamblu de reglementări mai mult sau mai puţin coerente printre care avem circa 900 de tratate internaţionale, numeroase acte de organizare internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale; 300 de reglementări, comunicate şi zeci de mii de acte normative de drept intern.

Formarea şi afirmarea dreptului internaţional al mediului au loc, în fapt, la sfârşitul anilor 1960. În dezvoltarea sa istorică, dreptul internaţional al mediului cunoaşte patru mari perioade: epoca premergătoare apariţiei unor reguli de protecţie propriu-zisă a mediului, „perioada utilitaristă“, epoca ocrotirii şi conservării naturii şi, în sfârşit, perioada dreptului internaţional al protecţiei şi conservării mediului.

Anul 1968 constituie, din punctul de vedere al formării Dreptului in¬ternaţional al mediului şi cooperării internaţionale în materie, un moment hotărâtor; în acel an, ONU şi două organizaţii internaţionale regionale, respectiv Consiliul Europei şi Organizaţia Unităţii Africane, au declanşat activităţi sis¬tematice în domeniul mediului.

Consiliul Europei a adoptat, la începutul lui 1968, primele două texte în timp proclamate de către o organizaţie internaţională în materie de protecţie a mediului: Declaraţia asupra luptei contra poluării aerului (8 martie 1968) şi Carta euro¬peană a apei (proclamată la 6 mai 1968).

Dreptul mediului reprezintă, în abstract, ansamblul reglementărilor juri¬dice şi instituţiilor stabilite în vederea protecţiei, conservării şi ameliorării mediului, conform obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Rezultă din definiţie două elemente fundamentale: un obiectiv direct şi imediat (protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului) şi altul indirect şi pe termen lung (dezvoltarea durabilă).

Din perspectiva nivelelor de aplicare a reglementărilor juridice, dreptul mediului apare sub trei ipostaze principale:

- dreptul naţional (românesc) al mediului, format din totalitatea reglemen¬tărilor juridice interne ale statelor, vizând protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului. În cazul nostru, obiectivul îl reprezintă dreptul românesc al mediului, cu propria sa istorie, dimensiunile specifice şi perspectivele de dezvoltare, în context regional şi universal;

- dreptul comunitar al mediului cuprinde dreptul comunitar originar şi dreptul derivat (regulamentele şi directivele, explicitate şi precizate în semnificaţiile lor prin politicile, programele, recomandările şi alte documente adoptate în cadrul Uniunii Europene), şi

- dreptul internaţional al mediului, constituit din tratatele, cutuma şi celelalte izvoare specifice de drept internaţional public referitoare la această materie, care cunoaşte importante variante regionale şi având ca obiect protejarea biosferei contra deteriorărilor majore şi dezechilibrelor care ar putea să-i perturbe funcţionarea normală.

1.4. Principiile dreptului mediului

Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului (aprobată prin Legea nr. 265/2006) a reformulat sistemul principiilor dreptului românesc al mediului prin preluarea, aproape în totalitate, a formulărilor existente în reglementările juridice comunitare.

Astfel, Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 distinge între, pe de o parte, principii şi elemente strategice (înţelese ca având aceleaşi funcţii şi semnificaţii generale), iar pe de alta, modalităţile de implementare a lor.

Ca principii sunt prevăzute:

1. principiul integrării cerinţelor de mediu în celelalte politici sectoriale;

2. principiul precauţiei în luarea deciziei;

3. principiul acţiunii preventive sau al prevenirii;

4. principiul reţinerii poluanţilor la sursă;

5. principiul poluatorul plăteşte [art. 3 lit. e)];

6. principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural.

Drept „elemente strategice” sunt considerate şi consacrate:

Fisiere in arhiva (1):

  • Poluarea Mediului Ambiant.doc