Prefectul

Prefectul este un organ unipersonal al administraţiei publice, investit cu o competenţă materială generală şi teritorială limitată la nivelul judeţului în care funcţionează.

În fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti funcţionează câte un prefect, ajutat de un subprefect, iar în cazul Capitalei de câte 2 subprefecţi, ca reprezentanţi ai Guvernului, având calitatea de înalţi funcţionari publici (art.11 lit. d şi e din Statutul modificat prin Legea nr.161/2003).

Atât prefectul, cât şi subprefectul nu sunt funcţionari publici în înţelesul Statutului funcţionarilor publici, deoarece ei sunt demnitari (art.5/1 teza a II-a din Statut).

Numirea şi eliberarea din funcţie a prefecţilor se face prin hotărâre de guvern, iar a subprefecţilor prin decizia premierului, la propunerea prefectului şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Condiţiile generale pentru numire sunt, de regulă, cele întâlnite în cazul oricărei funcţii publice şi vizează cetăţenia română şi domiciliul în ţară, existenţa discernământului, exerciţiul drepturilor electorale, pregătirea profesională, compatibilitate morală, lipsa stării de incompatibilitate şi depunerea jurământului de credinţă, în timp ce altele nu se cer (ca, de exemplu, susţinerea concursului sau examenului pentru ocuparea postului).

În primul rând, prefectul trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, indiferent de specialitate.

În al doilea rând, prefectul este incompatibil cu următoarele calităţi (art.85/1 din Legea nr.161/2003):

- deputaţi sau senatori;

- primari, viceprimari sau consilieri locali sau judeţeni;

- nu pot ocupa o altă funcţie publică (în înţelesul Statutului funcţionarului public), nici de autoritate şi nici de demnitate (de exemplu, membru al Guvernului);

- nu pot îndeplini o funcţie de reprezentare profesională, salarizată în organizaţie, cu scop comercial;

- o funcţie ori o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome, precum şi societăţilor comerciale cu capital de stat sau privat;

- nu pot ocupa funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţi comerciale, instituţii de credit, bancare, societăţi de asigurare, precum şi la instituţii publice;

- nu pot ocupa funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale;

- reprezentant al Statului în adunările generale ale societăţilor comerciale;

- manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;

- comerciant persoană fizică sau membru al unui grup de interes economic;

- cu orice funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia celor prevăzute în acordurile şi convenţiile României.

Dacă cei în cauză urmează să fie numiţi în astfel de funcţii şi se află în vreuna din situaţiile de incompatibilitate anterior enunţate, vor trebui să demisioneze sau să fie eliberaţi din respectivele funcţii ori atribuţii, iar dacă dobândesc o atare calitate în timpul exercitării funcţiei de prefect sau subprefect, respectivul exerciţiu încetează de drept.

Prefectul este obligat să nu emită sau să nu încheie un act juridic ori să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine, pentru soţ sau rudă de gradul I. Actele astfel emise sunt nule.

Numirea şi, mai ales, eliberarea din funcţie este şi, respectiv, poate fi determinată (în special cea din urmă) nu numai din cauze exclusiv juridice, dar şi datorită unor motivaţii politice, întrucât respectivele persoane reprezentând executivul în plan teritorial trebuie, în general, să reflecte sau să corespundă coloraturii politice a guvernului în funcţiune.

Deşi prefectul este un reprezentant al Guvernului în teritoriu, el constituie, totuşi, o autoritate publică distinctă în profil teritorial, care se identifică chiar cu titularul funcţiei unipersonale respective.

Aceasta înseamnă că el are capacitate juridică administrativă proprie deplină, emiţând acte de putere cu efecte proprii, deşi se află în subordinea completă şi nemijlocită a Guvernului, care nu numai că îl numeşte şi îl eliberează din funcţie, dar îi controlează activitatea şi actele, pe care le poate suspenda, mo-difica sau desfiinţa.

În lumina acestor considerente putem defini instituţia prefectului ca fiind autoritatea administraţiei publice guverna-mentale instituită la nivel teritorial (judeţean), având o alcătuire unipersonală, dispunând de capacitate juridică administrativă proprie, exercitând o funcţie decizională ce implică competenţa materială generală în profil local.

Atribuţiile prefectului se clasifică în funcţie de natura raporturilor în cadrul cărora se exercită.

I. Având în vedere relaţiile dintre prefect şi autorităţile din teritoriu, precum şi modul acestora de promovare a intere-sului naţional, distingem mai multe atribuţii (art.134/1):

În primul rând, asigură realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a celorlalte acte normative, ca expresie a calităţii sale de reprezentant al Guvernului în teritoriu (art.134/1 lit. “a”).

Prima precizare se referă la faptul că această atribuţie relevă obligativitatea organizării executării şi executarea în concret a acelor prevederi legislative şi administrative menite a fi realizate în teritoriu de către prefect în mod expres, precum şi controlul îndeplinirii lor, indiferent de calitatea subiectului chemat să le pună în aplicare (autoritate locală sau serviciu public deconcentrate).

A doua precizare vizează împrejurarea că prefectul, la nivelul său, are obligativitatea asigurării echilibrului şi concilierii intereselor naţionale în profil teritorial cu cele de factură locală, prin promovarea specifică a primelor şi limitarea adecvată a celor din urmă, evitând contrapuneri şi contradicţii de natură ireconciliabilă, iar comisia judeţeană consultativă, în cadrul căreia activează şi pe care o prezidează, trebuie să reflecte, prin măsurile adoptate, acest lucru (art.145/3).