Cuprins

Introducere.p.3
I. Noţiunea de drepturi fundamentale.p.5
1.1.Noţiunea de drepturi fundamentale ale omului şi
cetăţeanului.p.5
1.2. Scurt istoric privind evoluţia drepturilor
fundamentale.p.6
II. Principalele documente internaţionale care garantează
drepturile omului.p.7
2.1. Carta Naţiunilor Unite.p.8
2.2. Carta internaţională a drepturilor omului.p.9
2.3. Declaraţia universală a drepturilor omului.p.11
2.4. Pactele internaţionale cu privire la drepturile omului.p.13
2.4.1.Pactul privind drepturile civile şi politice.p 14
2.4.2. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice,
sociale şi culturale.p.17
2.4.3. Convenţia cu privire la prevenirea şi pedepsirea
crimei de genocid.p.17
2.4.4. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor
formelor de discriminare rasială.p.18
2.4.5. Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei.p.19
2.4.6. Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente
crude, inumane sau degradante.p.20
2.4.7. Convenţia privind drepturile copilului. .p.21
2.4.8. Convenţia Europeană a drepturilor omului.p.22
2.4.9. Carta socială europeană.p.23
3. Concluzii.p.24
4. Bibliografie.p.26

Extras din referat

I. NOŢIUNEA DE DREPTURI FUNDAMENTALE

1.1. Noţiunea de drepturi fundamentale ale omului şi cetăţeanului

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar o realitate ci şi o finalitate a întregii activităţi umane, bineînţeles a aceleia democratice şi progresiste. De aici şi atenţia cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea actuală, problemelor teoretice şi practice referitoare la drepturile omului, la protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale ale persoanei umane.

Problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului este reglementată de dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor de drept internaţional public.

Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetăţenilor, esenţiale pentru viata, libertatea şi demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite prin Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi.

Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost elaborat pe plan internaţional, serveşte ca un important suport pentru fundamentarea ideii existenţei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Drepturile omului sunt acele prerogative conferite de dreptul intern şi recunoscute de dreptul internaţional fiecărui individ, în raporturile sale cu colectivitatea şi cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale şi care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime, în contextul economico-social, politic, cultural şi istoric, ale unei anumite societăţi.

Conceptul drepturilor omului are o semnificaţie mult mai largă decât acela al drepturilor cetăţeneşti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor fiinţelor umane, în timp ce drepturile cetăţeneşti sunt, potrivit însăşi denumirii lor, specifice unui anumit grup de oameni şi anume cetăţenii unui anumit stat.

1.2. Scurt istoric privind evoluţia drepturilor fundamentale

Inscriindu-se în filosofia “dreptului natural şi al ginţilor “ şi stând la baza teoriei “contractului social “ a lui Jean-Jacques Rousseau, conceptul drepturilor omului a fost formulat pentru prima data în secolul al XVIII-lea, însă a fost concretizat în timpul a două mari evenimente: revoluţia burgheză din Franţa (1789) şi rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord împotriva Marii Britanii (1776).

Primele documente constituţionale au apărut în Anglia, Magna Charta Libertatum – dată de regele Ioan fără de Ţară, în 1215, în urma răscoalei baronilor – având întâietate în raport cu alte acte elaborate în acest domeniu. Punctul 39 al acestui document prevedea, spre exemplu, că “Nici un om liber nu va fi arestat sau întemniţat, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat în afara legii, sau exilat, sau lezat de orice manieră ar fi şi noi nu vom purcede împotriva lui şi nici nu vom trimite pe nimeni împotriva lui, fără o judecată loială a egalilor săi, în conformitate cu legea ţării.”

Alt document important apărut în Anglia a fost Petiţia drepturilor din 1628. Cele mai importante prevederi ale acestui act aveau ca obiect stabilirea de garanţii împotriva perceperii impozitelor fără aprobarea Parlamentului, a confiscării de bunuri şi a arestărilor fără respectarea procedurii de judecată normală.

Declaraţia drepturilor din statul Virginia, din 1776, a consacrat principiul că “toţi oamenii sunt prin natura lor în mod egal liberi şi independenţi şi au anumite drepturi înnăscute.”

Declaraţia de independenţă a S.U.A., din 14 iulie 1776 prevede şi ea ca “oamenii au fost creaţi egali, ei fiind înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se găsesc viata, libertatea şi căutarea fericirii. Acest act consacră ideea că toate guvernările au fost stabilite de către oameni tocmai în scopul garantării acestor drepturi. “Oricând o forma de guvernare devine contrară acestui scop, poporul are dreptul de a o schimba sau de a o aboli şi de a stabili un nou guvernământ

În ţara noastră instituţia drepturilor fundamentale a fost consfinţită pentru întâia oară într-o concepţie modernă în Constituţia din 1866. Aceasta a cuprins drepturile şi libertăţile cetăţenilor într-o abordare politico-juridică caracteristică gândirii politice şi filozofice a Europei Occidentale din prima jumătate a secolului al XIX-lea .