Principiile Generale ale Dreptului

PRINCIPIILE DREPTULUI – DOCTRINA SI CONSACRARE LEGISLATIVA

Introducere

H. Buche afirma ca “principiile generale ale unui sistem constituie ansamblul propozitiilor directoare carora le sunt subordonate atat structura cat si dezvoltarea sistemului.” Prin urmare, principiile au un rol constructiv cat si valorizator pentru sistemul de drept, ele cuprinzand cerintele obiective ale societatii, care la randul lor ajuta in procesul de constituire a dreptului si in procesul de realizare a sa.

Cuvantul principiu vine de la termenul in limba latina principium, care inseamna inceput, izvor primordial, avand si sensul de element fundamental. De asemenea, notiunea de principiu poate avea mai multe conotatii in diverse domenii. Spre exemplu, in domeniul filosofiei, principiul are doua sensuri: unul metafizic – ca origini prime din care au provenit si s-au dezvoltat lucrurile; unul epistemologic si etic – ca supozitii fundamentale ale gandirii, cunoasterii si actiunii. In opinia lui Kant, principiile sunt fie ale intelectului pur, fie ale ratiunii pure (ideile). In conceptia sa principiile sunt judecati sintetice a priori, care nu deriva din alte cunostinte mai generale si care cuprind in ele fundamentul altor judecati . In conceptia lui Constantin Noica daca cunosti principiile, “elementele” – atunci cunosti lucrurile, Si nu numai pe cele reale, ci si pe cele posibile .

Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deductii, dar mai ales ca o generalizare de fapte experimentale. Atunci cand generalizarea acopera o totalitate de fapte experimentale, suntem in prezenta unui principiu general.

În esenta, in domeniul dreptului principiile dreptului, sunt idei generale ce fundamenteaza fenomenul juridic si care orienteaza si încadreaza în limitele determinarilor pe care le enunta întregul proces de întelegere, elaborare si aplicare a dreptului. Prin continutul lor principiile dreptului, comparativ cu alte principii, evidentiaza caracterul lor preponderent normativ, având rolul de a determina cadrul general al normativitatii juridice, sensul, finalitatea sau "spiritul" normelor în procesul de elaborare si aplicare a lor.

Delimitarea principiilor dreptului

Un principiu general de drept este rezultatul unei experiente sociale si o reflectare a unor cerinte obiective ale evolutiei sociale, ale convietuirii sociale, ale asigurarii acelui echilibru necesar intre drepturile unora si obligatiile altora.

Pentru o mai buna intelegere a principiilor dreptului trebuie mentionat ca acestea nu se identifica cu:

a. categoriile si conceptele juridice- libertate, echitate, dreptate, justitie distributiva etc.;

b. normele pozitive ale dreptului. Ex: functionarul public este, de regula, numit prin concurs;

c. axiomele, maximele si aforismele juridice. Ex: "Unde-i lege nu-i tocmeala".

Forma pe care o îmbraca (prin care sunt exprimate) principiile dreptului este diferita. Astfel:

- unele îsi gasesc o consacrare expresa într-un text normativ- de regula- într-un text constitutional, în anumite legi sau coduri de legi;

- altele sunt subîntelese sau deduse prin interpretare din sistemul respectiv de reglementari juridice, ori sunt desprinse din tabloul de valori al acelei societati.

Vizavi de reglementarile juridice, exista o anumita corelatie intre principiile fundamentale ale dreptului si categoriile si conceptele juridice. Corelatia consta in faptul ca, conceptele si categoriile juridice servesc ca elemente de mijlocire pentru principiile fundamentale ale dreptului, iar acestea la randul lor ofera continut concret categoriilor juridice. Gandirea si cunoasterea juridica resimt necesitatea unor concepte si categorii; ele corespund legilor si ipotezelor celor mai generale, reprezentand astfel elaborarea stiintifica a dreptului. Djuvara le numea constructii juridice.