Principiile Identificarii Criminalistice

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Principiile Identificarii Criminalistice.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

1. Noţiunea de identificare criminalistică
2. Obiectul şi principiile identificării criminalistice
3. Elementele identificării criminalistice

Extras din document

NOŢIUNEA, OBIECTUL, PRICIPIILE ŞI ELEMENTELE IDENTIFICĂRII CRIMINALISTICE

1. Noţiunea de identificare criminalistică

Noţiunea de „identificare” criminalistică este folosită nu numai în criminalistică, ci în toate domeniile cercetării ştiinţifice, precum şi în diversele activităţi practice . Simpla prezenţă a omului într-un anumit loc – fie statică, fie dinamică - dă naştere unor urme. Din acest considerent, în criminalistică, identificarea reprezintă una din problemele esenţiale ale acestei ştiinţe.

Altfel spus, săvârşirea unei infracţiuni implică o activitate materială prin care se aduc modificări în mediul cu care autorul vine în contact . Modul în care se manifestă interacţiunea dintre făptuitor şi mediul ambient a fost sugestiv formulat de P.F. Ceccaldi, în aşa-numitul “principiu al lui Locard”, astfel: “Criminalistica se întemeiează pe faptul că un infractor, cel mai adesea fără ştirea sa, lasă întotdeauna urme la locul faptei; reciproc, el prelevă pe corpul său, pe haine şi pe obiectele purtate alte urme, toate indicii, de obiceiimperceptibile, dar caracteristice, precum prezenţa sau acţiunea sa ”. Potrivit literaturii de specialitate , relaţia dintre acţiune – eveniment – şi urmele lăsate de om şi obiecte este una cauzală, explicabilă prin legile naturii, în primul rând cele de ordin mechanic rezultate din contactul fizic. În aceeaşi ordine de idei, cauza şi efectul oricărei acţiuni umane se află într-o succesiune cronologică, oferind astfel posibilitatea cunoaşterii faptei comise în trecut , după consecinţele constatate cu prilejul cercetării acestora.

Revenind la conceptual de identititate, considerăm necesar să lămurim înţelesul unor termini cu care se operează, atât în practică, cât şi în literatura de specialitate. Astfel, termenul de “identic” este un concept ce are următoarele înţelesuri:

- Ceea ce este unic, chiar dacă este cunoscut sub diferite denumiri;

- O persoană – ori altă fiinţă – care este “identică cu ea însăşi” sau “aceeaşi”, indifferent de schimbările ce pot surveni pe parcursul existenţei sale;

- Două ori mai multe obiecte de gândire care – în stare numerică distinctă – sunt considerate ca având exact aceleaşi proprietăţi sau cantităţi .

La rândul ei “identitatea” este definită ca fiind caracterul a ceea ce este identic – unic – ori “proprietatea unui obiect de a fi şi a rămâne, cel puţin un numit timp, ceea ce este, calitatea de a-şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale” . Cu alte cuvinte, identitatea este acea categorie ce exprimă concordanţa – egalitatea – obiectului cu sine însuşi, cu precizarea că termenul de “egalitate” nu este folosit în sensul de egalitate a unităţilor, ci în aceea de identitate calitativă .

Prin urmare, identitatea concentrează în sine toate însuşirile ori proprietăţile unui obiect sau, după caz, fiinţă ori fenomen şi prin care aceasta le deosebeşte de orice alt obiect, fenomen sau fiinţă . Identitatea nu poate fi definită doar ca o negare a deosebirii şi afirmarea identicului, fiind două concepte care se implică. Din această perspectivă, afirmaţia lui L. Boisse după care “ identical este privilegiat în raport cu diferenţa; diferenţa pură este de neînchipuit” îşi are o deplină acoperire.

În aceeaşi ordine de idei trebuie subliniat faptul că atât în plan theoretic, cât şi în cel practice trebuie făcută distincţie între identitatea abstractă şi identitatea concretă. Identitatea abstractă există numai în planul gândirii, obiectele fiind considerate în mod nediferenţiat, ignorându-le laturile contradictorii, implicit deosebirile din structura acestora. Potrivit logicii formale, identitatea constituie un concept ideal, ca indiscernabilitate a obiectelor , ca neglijare practică a deosebirilor . Or, nu mai trebuie demonstrate faptul că nu poate exista identitate fără deosebire. În schimb, identitatea concretă este aceea care evidenţiază unitatea dintre identitate şi deosebire, orice obiect fiind prin natura sa , o sinteză de laturi contrare. “Prin însăşi faptul că subiectul se dezvoltă, identitatea generează diferenţa” spunea marele filozof roman Athanase Joja. Legea identităţii este fundamentală, dar ea nu se fundamentează cu adevărat dacă nu este dublată concomitant cu legile identităţii concrete . Luând în considerare cele menţionate suntem întru-totul de accord cu ideea potrivit căreia “stabilirea identităţii unor personae sau obiecte, privită în sensul ei cel mai larg – proprie tuturor domeniilor ştiinţei – reprezintă elemental definitoriu al procesului de investigare criminalistică” . Devine astfel explicabil de ce identificarea a devenit “problema centrală a investigaţiilor criminalistice” .

Fisiere in arhiva (1):

  • Principiile Identificarii Criminalistice.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA ,, SPIRU HARET" BUCUREŞTI Facultatea de Drept şi Administraţie Publică - Bucureşti MASTER – Ştiinţe penale