Principiul descentralizării administrative în Anglia și Franța

Capitolul I

Noţiunea de descentralizare administrativă

1.1. Noţiuni generale.

Centralismul reprezintă exercitarea de la nivel central a prerogativelor aparţinând de funcţia pe care o indeplineşte în societate administraţia publică. Deoarece personalul din administraţia publică centrală nu poate, el însuşi, să asigure indeplinirea sarcinilor administraţiei publice în fiecare punct din teritoriul statului, sunt necesare alcătuiri sociale la nivel local care să realizeze administraţia publică. Acestea trebuie constituite astfel încât să se asigure un minim de omogenitate în activitatea numită administraţie publică în situaţia în care există o mare diversitate a administraţilor, cu aspiraţii proprii atât în ceea ce priveşte existenţa individuală cât şi cea în colectivitate. În consecinţă, centralismului- expresie a unităţii- îi trebuie opusă descentralizarea ca expresie a diversităţii de scopuri individuale care se profilează pe fundalul interesului general.

Un stat organizat pe principiile centralismului se caracterizează prin aceea că “nu există viaţă administrativă în afara organelor centrale” , care sunt singurele imputernicite a lua decizii administrative pe întreg teritoriul ţării.

Descentralizarea este un transfer de prerogative, sau recunoaşterea unor anumitor prerogative, unor alcătuiri sociale independente cu funcţii de autoritate în colectivitate, colectivităţilor teritoriale şi organelor lor de exprimare. Conceptul de descentralizare corespunde ideii de gestionare prin intermediul administraţilor a treburilor care îi privesc direct.

1.2. Caracteristicile descentralizării. Referitor la caracterele descentralizării, trebuie reţinute câteva aspecte. În primul rând, descentralizarea permite „gestionarea de către cei interesaţi” , aceasta însemnând accesul administraţilor la luarea deciziilor care produc efecte asupra lor şi a cadrului lor de viaţă în mod direct şi imediat. Din acest punct de vedere, descentralizarea poate fi considerată „un cadru comod de educaţie politică”, pentru că, fiind initiaţi în gestionarea problemelor comunităţii lor, cetăţenii vor inţelege mai bine problemele politice naţionale şi vor putea participa mai avizaţi la soluţionarea acestora.

În al doilea rând, descentralizarea este corolarul indispensabil democraţiei pentru că ea permite crearea colectivităţilor locale , care sunt veriga intermediară între cetăţean şi stat, veriga care limitează eventualele tendinţe totalitariste posibil a fi manifestate la nivel central, limitare care se realizează, evident, într-o societate democratică.

În al treilea rând, descentralizarea este un mod mai eficient de organizare a activităţii în stat. Această caracteristică rezultă din aceea că, de multe ori, administraţia publică de la nivel central nu poate aprecia corect necesităţile specifice diferitelor categorii de cetăţeni şi prin transferul unor prerogative către administraţia publică de la nivelul comunităţilor locale se asigură o eficienţă mai bună a activităţii în acest domeniu, întrucât de la nivel local se pot identifica exact şi necesităţile şi modalităţile de satisfacere a acestora. Ideea descentralizării nu trebuie absolutizată pentru că acest fapt poate duce la punerea în pericol chiar a unităţii macrocolectivităţii organizate în stat şi la îngreunarea luării deciziilor de la nivel central. Trebuie facută o corelare atentă între centralism şi descentralizare astfel încât să se asigure realizarea în egală masură a binelui public şi a binelui individual. Descentralizarea administrativă produce efect maxim dacă este corelată cu autonomia locală şi dacă se dezvoltă ambele forme: descentralizarea teritorială şi descentralizarea prin servicii.

Definiţie. Descentralizarea reprezintă „transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.” Procesul de descentralizare trebuie să se desfaşoare în beneficiul cetăţeanului prin întărirea puterii şi rolului admînistraţiei publice locale în scopul dezvoltării economico-sociale durabile a unităţilor administrativ-teritoriale.

1.3. Principiile pe baza cărora se desfaşoară procesul de descentralizare în România sunt următoarele:

- principiul subsidiarităţii care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară;

- principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate;

- principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele care le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică;