Principiul Efectului Direct

1. Notiuni introductive

Dreptul comunitar nu numai ca se integreaza automat in ordinea interna a statelor membre, dar el are si capacitatea generala de a completa in mod direct patrimoniul juridic al persoanelor particulare cu noi drepturi si/sau obligatii, atat in raporturile lor cu alte persoane, cat si in relatiile lor cu statul caruia ii apartin.

Efectul direct este una din caracteristicile esentiale ale ordinii juridice comunitare, o trasatura ce exprima originalitatea dreptului comunitar in raport cu dreptul international, unde efectul direct al conventiilor dintre state ramane exceptional.

In mod concret, efectul direct sau aplicabilitatea directa reprezinta “dreptul oricarei persoane de a cere judecatorului sa i se aplice tratate, reglementari, directive sau decizii comunitare. Judecatorul are obligatia de a se folosi de aceste texte, oricare ar fi legislatia tarii careia ii apartine ”

Aplicabilitatea directa este un principiu formulat de C.J.C.E., principiu confom caruia dispozitiile Tratatelor sau ale actelor institutiilor comunitare care indeplinesc anumite criterii pot fi invocate de justitiabili in fata propriilor jurisdictii nationale si sunt susceptibile de a crea drepturi si obligatii in favoarea, respectiv in sarcina particularilor.

Expresia ”direct aplicabil” apare in articolul 249 T.C.E.E. cu referire la unul dintre izvoarele dreptului comunitar derivat-regulamentul. In acest context, aplicabilitatea directa semnifica faptul ca, in primul rand, regulamentele comunitare sunt integrate ca atare in ordinea juridica interna si ca orice masura nationala de transformare sau de introducere in ordinea juridica interna este interzisa Un alt articol din care rezulta acest principiu este articolul 81 (si urmatoarele) din T.C.E., prevederi cu privire la concurenta, destinate a se aplica intreprinderilor. Generalizarea acestui principiu s-a realizat printr-o hotarare data de C.J.C.E. inca din anul 1963.

Astfel, argumentele care au condus C.J.C.E. la enuntarea acestui principiu au fost pentru prima data evidentiate in hotararea Van Gend & Loos C.J.C.E. constata in aceasta speta faptul ca efectul obiectiv al Tratatului este acela de “a institui o piata comuna a carei functionare priveste in mod direct pe justitiabilii Comunitatii”. Potrivit Curtii, T.C.E.E. “constituie mai mult decat un acord care ar crea numai obligatii reciproce intre statele parti”. Asocierea resortisantilor statelor membre la constructia comunitara este confirmata de preambulul Tratatului care, precizeaza Curtea, “in afara de guverne, sunt vizate poparele, prin infiintarea organelor care institutionalizeaza drepturi suverane al caror exercitiu afecteaza atat statele, cat si cetatenii lor.”

Curtea reafirma, de asemenea, contributia particularilor in ceea ce priveste functionarea Comunittii prin intermediul Parlamentului european si al Comitetului economic si social. Astfel, in opinia Curtii, Comunitatea constituie o noua ordine juridica, ai carei subiecti sunt nu numai statele, ci si resortisantii acestora. Curtea subliniaza si faptul ca dreptul comunitar impune obligatii acestora din urma, fiind destinat, de asemenea, sa creeze si drepturi in favoarea particularilor. Aceste drepturi apar nu numai dintr-o atribuire expresa a lor, ci si pe baza obligatiilor impuse in mod clar atat particularilor, cat si statelor membre si institutiilor Comunitatii.

Aplicabilitatea directa si principiul prioritatii reprezinta cei doi piloni ai ordinii juridice comunitare. Curtea de Justitie reaminteste faptul ca “acele caracteristici esentiale ale ordinii juridice comunitare ( ) sunt, in special, prioritatea in raport cu sistemele de drept ale statelor membre, precum si efectul direct al unei serii de dispozitii aplicabile resortisantilor si chiar statelor membre

2. Criteriile de aplicabilitate directa

Determinarea efectului direct depinde de dreptul comunitar si, in ultima instanta, de Curtea de justitie, care califica jurisdictiile nationale cu ajutorul ansamblului chestiunilor de principiu, ceea ce garanteaza indispensabila unitate de apreciere. Fiind astfel inlaturate toate obstacolele de principiu, unicul criteriu care permite confirmarea sau inlaturarea aplicabilitatii directe a unei dispozitii ramane criteriul material, care tine de substanta: “este necesar si suficient ca dispozitiile invocate sa se preteze, prin insasi caracterul lor, la a produce efecte directe in relatiile dintre statele membre si justitiabilii acestora” Concret, dispoziti trebuie sa fie, deci, suficient de “clara si precisa”, “completa si perfecta din punct de vedere juridic” si, in sfarsit, “neconditionata”.

Toate exigentele care nu au nimic exceptional si care sunt impuse de un judecator national pot aplica o norma, oricare ar fi acestea, fara a i se depasi competentele. Acestea sunt:

- Reglementarea trebuie sa fie in primul rand clara si precisa, altfel judecatorul national nu va putea sa deduca efectele sale practice in planul aplicarii. Este cazul reglementarilor care impun statelor o obligatie de a se retine (art. 12 al Tratatului C.E.E.), dar aceasta exigenta poate fi bine inlocuita, chiar printr-o obligatie de a face (art. 13 al Tratatului C.E.E.). De fapt, important este ca obligatia sa fie clara, deci ca norma sa fie efectiv imperativa, caci, in rest, o dispozitie direct aplicabila poate fi echivoca si poate necesita o interpretare juridica;