Principiul legalității - drept administrativ

1.Principiul legalităţii

Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului administrativ şi căruia i se subordonează acţiunea administraţiei publice.

Administraţia publică, supusă rigorilor acestui principiu, atât sub latura ei ma¬terială, cât şi sub cea formală, trebuie să se întemeieze pe lege, identificată cu no¬ţiunea de drept, care reprezintă o bază de referinţă în aprecierea acesteia. Legali¬tatea este sinonimă cu regularitatea juridică şi presupune ca acţiunea administra¬ţiei să ţină seama de două elemente: obligaţia de conformare la lege şi obligaţia de iniţiativă pentru a asigura aplicarea legii.

Executarea obligatorie şi cu bună-credinţă a competenţelor cu care a fost în¬vestită reprezintă standardul unei administraţii moderne.

Scopul fundamental al administraţiei publice este acela de a asigura realizarea in¬teresului general, public, exprimat de voinţa suverană a poporului transpusă în lege.

Acest principiu nu este formulat în mod expres de dispoziţiile art. 120 din Constituţie. Aplicat la administraţia publică locală, acest principiu îmbracă toate aspectele organizatorice şi funcţionale prin care se înfăptuieşte administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale: consacrarea structurilor organizatorice care au calitatea de autorităţi ale administraţiei publice locale, componenţa şi constituirea lor, atribuţiile acestora, funcţionarea şi activitatea (actele pe care le adoptă), relaţiile lor cu alte autorităţi publice sau cu alte structuri organizatorice din ţară şi străinătate etc.

Legea nr. 215/2001 prevede, în mod expres, alături de celelalte principii, şi principiul legalităţii, căruia trebuie să i se subordoneze organizarea şi funcţionarea tuturor autorităţilor administraţiei publice locale, fie că acestea au sau nu un caracter statal.

În temeiul acestui principiu, administraţia urmează a se supune legii, conformându-se acesteia şi neputând acţiona în afara ei. Potrivit susţinerile din doctrină, acest principiu este alcătuit din două elemente: obligaţia de conformitate cu legea şi obligaţia de iniţiativă pentru a asigura aplicarea legii.

Din obligaţia de conformitate cu legea rezultă că administraţia nu poate lua măsuri care să fie contrare legii. în activitatea lor, autorităţile administraţiei trebuie să respecte normele juridice, ceea ce constituie o garanţie importantă în primul rând pentru cetăţeni. Este cât se poate de normal ca în statul de drept acţiunea administraţiei să se desfăşoare după reguli de drept prestabilite şi nu în mod arbitrar.

Legalitatea alcătuieşte un ansamblu de obligaţii, de facultăţi şi de interdicţii. In acest sens, se afirmă că dreptul reglementează trei situaţii prin expresiile: a trebui, a putea şi a nu putea. Dacă trebuie făcut ceva este o obligaţie, dacă se poate face ceva este o facultate, iar dacă nu se poate face ceva reprezintă o interdicţie31.

Potrivit obligaţiei de iniţiativă pentru a asigura aplicarea legii, administraţia trebuie să ia măsuri pentru realizarea normelor juridice. Mai concret, administraţia este obligată să vegheze ca legea să nu rămână inaplicabilă, deoarece dacă administraţia nu ia măsurile necesare de aplicare, legea rămâne literă moartă. De asemenea, administraţia are obligaţia de iniţiativă pentru executarea hotărârilor judecătoreşti.

Toate actele normative condiţionează legalitatea, totuşi forţa lor juridică este diferită în funcţie de ierarhia acestora. De la vârf şi până la baza juridică, normele, după nivelul la care se situează, respectă normele superioare.

În activitatea sa, administraţia se supune, deci se conformează dreptului. Totuşi, uneori există excepţii de la principiul legalităţii în activitatea administraţiei. Administraţia nu este supusă dreptului atunci când este chemată să soluţioneze probleme în urma unei abilitări din partea Parlamentului (exemplu ordonanţele Guvernului în perioadele vacanţei parlamentare) sau probleme determinate de circumstanţe excepţionale (exemplu, măsurile urgente pentru evitarea sau înlăturarea efectelor unor evenimente prezentând pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităţilor naturale, incendiilor de păduri, epidemiilor, epizaţiilor şi altor evenimente de asemenea gravitate).

Prin respectarea legii trebuie să se înţeleagă nu numai conformarea pasivă faţă de lege, abţinerea de a săvârşi sau de a nu săvârşi ceva prin care să se încalce dispoziţiile legii52. Principiul legalităţii impune o conformare activă faţă de lege, obligaţia de a acţiona, pentru executarea legii de către administraţie, dar şi de ceilalţi subiecţi de drept public, persoane fizice sau juridice.

Având ca sarcină executarea legii, organele sau autorităţile administraţiei publice trebuie să stabilească exact nu numai litera legii, ci şi spiritul legii, scopul acesteia, ce anume se urmăreşte prin dispoziţiile legii. Pe de altă parte, autorităţile administrative trebuie să cunoască exact nevoile sociale ce trebuie satisfăcute. Numai în funcţie de cerinţele membrilor societăţii se poate stabili ce măsuri sunt necesare, modalităţile concrete de executare a legii. Scopul urmărit nu poate fi atins, în cele mai multe cazuri, fără ca autorităţile administrative să aibă posibilitatea unei aprecieri în activitatea de executare a legii, având în vedere dinamica vieţii sociale.