Principiul Libertății Contractuale

Principiul libertăţii contractuale

1. Noţiuni generale privitoare la contract

Pentru a începe sa vorbim despre un principiu specific contractelor, va trebui sa definim mai întâi contractul. Într-o formulare sintetică, art. 942 din Codul Civil defineşte contractul ca fiind „acordul de voinţă între două sau mai multe persoane, spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic”.

Ceea ce este hotărâtor în această definiţie este acordul de voinţă, bi sau multilateral, care dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii. Deci, contractul este un act juridic bilateral (sau multilateral).

În dreptul intern român, termenul de contract este echivalent cu acela de convenţie.

2. Noţiuni generale privitoare la principiile dreptului

comerţului internaţional

Noţiunea de principiu provine de la latinescu „principium”, care înseamnă, început, obârşie, element fundamental. Principiul este definit drept regulă teoretică generală care călăuzeşte conduita.

În domeniul dreptului comerţului internaţional, principiile dau unitatea, coerenţa necesară normelor, orientate spre dezvoltarea raporturilor comerciale în conformitate cu cerinţele generale ale progresului economic şi social.

Principiile dreptului comerţului internaţional sunt o reflectare a unor cerinţe obiective ale evoluţiei relaţiilor comerciale şi de cooperare economică internaţionale, contribuind la statuarea echilibrului necesar între drepturile unora şi obligaţiile altora.

Principiile dreptului comerţului internaţional sunt acele idei călăuzitoare în procesul elaborării normelor juridice şi aplicării lor în raporturile comerciale şi de cooperare economică şi tehnico – ştiinţifică internaţionale, care asigură concordanţa normelor cu cerinţele dezvoltării obiectivelor şi echilibrate a acestor raporturi.

Aşadar, principiile dreptului comerţului internaţional sunt acele prescripţiuni fundamentale care călăuzesc crearea şi aplicarea normelor juridice în acest domeniu. Acţiunea principiilor are ca rezultat asigurarea certitudinii în structurarea normelor dreptului comerţului internaţional.

Faptul ca la baza normelor dreptului comerţului internaţional se află un set coerent de principii, dă participanţilor la raporturile comerciale, garanţia de care au nevoie contra imprevizibilităţii unor reglementări emise cu ignorarea cerinţelor obiectivelor ale dezvoltării comerţului internaţional.

Totodată, principile sunt cele care călăuzesc legiuitorul în acţiunea sa prin care pune în concordanţă nevoile dictate de oportunitate cu cele de stabilitate, dând congruenţă sistemului normativ din comerţul internaţional.

Principiile dreptului comerţului internaţional sunt următoarele:

- principiul libertăţii comerţului;

- principiul concurenţei loiale;

- principiul egalităţii juridice a părţilor;

- principiul libertăţii convenţiilor;

- principiul bunei – credinţe.

3. Principiul libertăţii contractelor în

dreptul intern român

Acest principiu este consacrat atât în dreptul civil român cât şi în dreptul comercial român.

În principiu, încheierea oricărui contract este liberă; acest fapt se mai numeşte principiul libertăţii de voinţă în materia contractelor sau principiul autonomiei de voinţă.

Acest principiu nu trebuie înţeles în sensul general al cuvântului, deci nu este vorba de libertate în general, ci de libertatea pe care o condiţionează viaţa socială, pe de o parte, şi dispoziţiile cuprinse în normele legale, pe de altă parte.

Când este abordată problema voinţei juridice, voinţă generatoare de efecte juridice, trebuie să se aibă în vedere, atât legile obiective ale societăţii, cât şi existenţa unei anumite necesităţi de ordin juridic, formată din totalitatea normelor imperative şi a unor principii de drept.

Cu alte cuvinte, parţile contractante, sunt libere să încheie orice convenţii, însă cu respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri.

Astfel, potrivit art. 5 C. civ., „nu se poate deroga, prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legiile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. Prin „dispoziţii particulare”, trebuie să se înţeleagă actele juridice unilaterale.

Contractul, pe lângă faptul că trebuie încheiat cu respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, mai trebuie încheiat cu respectarea condiţiilor sale de valabilitate. În acest sens, sunt prevederile art. 966 C. civ., conform cu care „obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect”, şi prevederile art. 968 C. civ., potrivit căruia „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”. Voinţa juridică va trebui să respecte legile care interesează ordinea publică. Dispoziţiile legale care interesează ordinea publică sunt, în totalitatea lor, norme imperative, de la care nu se poate deroga prin contract, sub sancţiunea nulităţii.