Probele în Procesul Civil

§1. Importanţa probelor în procesul civil

Probele au o importanţă hotărâtoare în procesul civil, ca şi în general în viaţa juridică. Prin mijlocirea probelor, părţile stabilesc în faţa instanţelor judecătoreşti faptele din care izvorăsc drepturile ce le sunt contestate şi din realitatea cărora judecătorii desprind apoi existenţa drepturilor în litigiu. În lipsă de probe, drepturile subiective nu pot fi valorificate, dacă cei care au obligaţia negativă de a nu le încălca sau obligaţia pozitivă de a săvârşi faptele prin care ele se realizează, nu-şi execută obligaţiile ce le revin. Probele sunt astfel mijloacele prin care se asigură realizarea drepturilor împotriva celor care le nesocotesc. Ele dau viaţă drepturilor, când acestea nu sunt respectate de bunăvoie, căci fără probe drepturile contestate ar fi simple posibilităţi teoretice, lipsite de eficacitate. Probele, constituie, am putea spune, completarea drepturilor subiective, fără de care valorificare acestora ar rămâne îndoielnică. Dreptul subiectiv şi proba sunt, însă, cu toate acestea , noţiuni distincte, căci, - chiar lipsit de orice probă – dreptul subiectiv există şi poate fi realizat independent de probă, dacă nu este contestat şi dacă obligaţia corelativă este executată de bunăvoie de către debitor.

Probaţiunea constituie o parte de cea mai mare însemnătate a procesului civil – ca şi a procesului penal - , fără de care instanţele judecătoreşti nici nu şi-ar putea îndeplini misiunea ce le revine. Prin mijlocirea probelor, ce se administrează în cadrul probaţiunii, instanţele judecătoreşti au posibilitatea să stabilească adevărul obiectiv şi, întemeindu-se pe acesta, să dea hotărâri juste cu privire la drepturile în litigiu. Formarea intimei convingeri a judecătorului cu privire la realitatea stării de fapt, pe care trebuie să o stabilească şi pe care trebuie să-şi întemeieze hotărârea ce pronunţă, atârnă de corecta şi completa desfăşurare a probaţiunii şi de valoare probelor administrate. De aceste elemente depinde temeinicia şi chiar însăşi legalitatea hotărârilor judecătoreşti, căci de multe ori o hotărâre judecătorească netemeinică este şi nelegală, sub aspectul probaţiunii, fie pentru că instanţa judecătorească nu a stăruit îndeajuns în vederea descoperirii adevărului obiectiv şi a prevenirii oricăror greşeli în cunoaşterea faptelor., fie pentru că a nesocotit alte reguli ale probaţiunii judiciare.

O hotărâre prin care instanţa judecătorească, datorită unor probe demne de încredere, neîndoielnice şi bine administrate, a reuşit să stabilească în mod exact starea de fapt corespunzătoare adevărului obiectiv şi să dea, în temeiul acesteia, o soluţie justă, va avea putere de convingere şi faţă de instanţele judecătoreşti superioare chemate să exercite controlul judiciar. Mai mult, puterea ei de convingere va trece dincolo de incinta instanţelor judecătoreşti şi va contribui la sporirea încrederii în justiţie.

Pe lângă rolul de a da instanţelor judecătoreşti posibilitatea de a stabili adevărul obiectiv şi de a pronunţa hotărâri temeinice şi legale, asigurând astfel realizarea drepturilor contestate, probele mai îndeplinesc şi rolul de a preveni ivirea litigiilor. Un drept a cărui existenţă este neîndoielnica, fiindcă izvorăşte dintr-un fapt juridic ce poate fi uşor de stabilit, prin probe sigure şi convingătoare, va fi de cele mai multe ori recunoscut şi respectat de bunăvoie, căci şansele de a-l contesta şi de a stabili contrarul sunt minime. Iată de ce întocmirea de înscrisuri constatatoare a actelor juridice şi redactarea lor cu multă grijă reprezintă o deosebită însemnătate în viaţa juridică, nu numai prin funcţia probatorie pe care aceste înscrisuri o îndeplinesc în procesul civil, dar şi prin rolul lor preventiv de a contribui la evitarea litigiilor.

Probele prezintă importanţă şi în afara procesului civil, pentru a dovedi îndeplinirea unor condiţii ce se cer la dobândirea sau exercitarea unor drepturi, la încheierea unor acte juridice etc.