Procedura Dispariției Înscrisurilor Juridice

CAPITOLUL I

ÎNSCRISURILE JURIDICE

I.Definiţie şi clasificare

Prin înscris se înţelege orice declaraţie, despre un act juridic sau fapt juridic (stricto sensu), făcută prin scriere de mână, dactilografiere, litografiere, imprimare pe hârtie sau pe orice alt material.

Înscrisurile, cuprinzând declaraţiile făcute înainte de existenţa vreunui proces, oferă garanţii de sinceritate şi exactitate, reprezentând un important mijloc de probă, cu atât mai mult cu cât ele sunt uşor de păstrat şi greu alterabile prin scurgerea timpului, se administrează mai uşor în faţa instanţelor, iar uneori constituie însăşi condiţia de valabilitate a actului juridic ce urmează a fi probat.

Înscrisurile sunt mijloace de probă, dacă conţinutul lor cuprinde fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului (art.89 Codul de Procedură Penală). Ele constau în diferite documente scrise, care – prin conţinutul lor – confirmă sau infirmă învinuirea, stabilesc circumstantele agravante sau atenuante, prezintă date în legătură cu persoana învinuită sau inculpată.

Faptele şi împrejurările cuprinse în actele scrise sunt probe, iar înscrisurile care le conţin sunt mijloace de probă.

În literatura de specialitate, noţiunea de înscris a fost prezentată în sens larg şi în sens restrâns .

În sens larg, prin înscris se înţelege orice act scris, cuprinzându-se şi formele scrise în care se consemnează celelalte mijloace de probă (ex: declaraţiile martorului, declaraţiile părţii vătămate, raportul de expertiză).

În sens restrâns, prin înscris se înţelege numai actul care, prin conţinutul său, contribuie la aflarea adevărului, fără să reprezinte forma scrisă de exprimare a celorlalte mijloace de probă (ex: corespondenţă, chitanţe, acte sub semnătură privată, diplome).

De asemenea, potrivit art. 22 din Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, actele încheiate de poliţiştii şi colaboratorii acestora, care acţionează ca investigatori acoperiţi, pot constitui mijloace de probă.

Nu constituie mijloace de probă scrisă, ci mijloace materiale de probă, înscrisurile care, prin aspectul lor exterior sau datorită locului unde au fost găsite, ajută la aflarea adevărului în cauza penală (ex: un înscris pe care se găsesc amprente digitale sau pete de sânge, ridicat de la persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii) .

Înscrisurile pot fi de mai multe feluri:

După scopul pentru care au fost întocmite:

1) Înscrisuri preconstituite care au fost întocmite cu intenţia de a fi folosite ca mijloc de probă în cazul unui eventual litigiu;

2) Înscrisuri nepreconstituite care nu s-au întocmit în scopul de a fi folosite ca mijloc de probă în litigiu, dar care, în mod accidental, sunt totuşi utilizate pentru dovedirea raportului juridic litigios.

La rândul lor, înscrisurile preconstituite se împart după mai multe criterii:

a) După efectul lor menţionăm:

1) înscrisuri originare sau primordiale care au efect constatator al încheierii, modificării sau stingerii unui raport juridic;

2) înscrisuri recognitive care au ca efect recunoaşterea existenţei unui înscris originar pierdut, pentru a-l înlocui;

3) înscrisuri confirmative care pot confirma un act juridic lovit de nulitate relativă.

b) După modul de întocmire cunoaştem:

1) înscrisuri autentice;

2) înscrisuri sub semnătură privată.

c) După raportul dintre ele, toate categoriile de înscrisuri se împart în:

- originale şi

- copii.

Copiile fac dovada, sub rezerva prezentării originalului.

II. Înscrisurile autentice

Înscrisurile autentice sunt acele înscrisuri care s-au făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a încheiat.

Pentru a fi valabil, înscrisul autentic trebuie să îndeplinească cumulativ trei condiţii:

- să fie întocmit de un funcţionar public;

- acesta să fie competent din punct de vedere material şi teritorial;

- să fie respectate formalităţile prescrise de lege.