Procedura Plangerii Prealabile

Imagine preview
(9/10)

Acest referat descrie Procedura Plangerii Prealabile.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 22 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ion Poiana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

În cadrul procesului penal se efectuează un număr de acte procesuale şi procedurale, toate conducând la realizarea scopului acestei forme a procesului penal: tragerea la răspundere penală şi civilă a celor ce au încălcat legea materială, penală şi civilă. Aceste acte nu sunt îndeplinite în mod întâmplător, ci legea este cea care impune o anumită structură a procesului penal, structură ce impune parcurgerea unui anumit curs, o anumită ordine în îndeplinirea tuturor actelor ce formează conţinutul procesului penal, de la începerea urmăririi penale şi până la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive de condamnare.

Restabilirea ordinii de drept în urma săvârşirii infracţiunilor se realizează după anumite principii călăuzitoare între care un loc important îl are acela conform căruia declanşarea şi desfăşurarea procesului penal se face din oficiu, statul având dreptul de a trage la răspundere pe infractor. Scopul procesului penal este constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura activitatea procesuală corespunzătoare ori de câte ori s-a adus atingere anumitor relaţii sociale prin fapte prevăzute de legea penală. În acest sens codul de procedură penală prevede că actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Astfel, organele de cercetare penală au obligaţia de a se sesiza din oficiu despre săvârşirea unei infracţiuni (art. 221 C. proc. pen.), de a începe urmărirea penală (art. 228 C. proc. pen.), de a efectua acte de cercetare penală (art. 232 C. proc. pen.); procurorul are obligaţia de a lua, în cursul cercetării penale, toate măsurile necesare (art. 162, 163, 235, 236, 267 C. proc. pen.), de a dispune trimiterea în judecată a inculpatului (art. 262 C. proc. pen.); instanţa are obligaţia de a proceda la judecarea şi soluţionarea cauzei (art. 313, 321, 345 C. proc. pen.), iar hotărârea penală rămasă definitivă se pune în executare din oficiu (art. 418 C. proc. pen.)

În partea finală a art. 2 alin. 2 C. proc. pen. se prevede şi o rezervă în aplicarea principiului oficialităţii, prin folosirea sintagmei „afară de cazul când prin lege se dispune altfel”. În aceste cazuri este necesară o manifestare de voinţă din parte anumitor persoane sau autorităţi prevăzute expres de lege. Această prevederi legale au ca scop fie protejarea unor interese speciale, fie au în vedere gradul redus de pericol social şi protejarea intereselor persoanei vătămate.

Excepţiile de la principiul oficialităţii reprezintă uneori doar anumite restrângeri ale acestuia, împiedicând organul judiciar să declanşeze acţiunea penală din oficiu, fiind necesară o încuviinţare sau o autorizare prealabilă. O atare prevedere este cuprinsă în Constituţia României, în articolul 69 care prevede că deputaţii şi senatorii nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată, penală sau contravenţională decât cu încuviinţarea Camerei din care fac parte. În articolul 84 alin. 2 şi 3 din Constituţie se prevede că Preşedintele României se bucură de imunitate, putând fi pus sub acuzare doar de Camerele reunite ale Parlamentului prin votul a două treimi din numărul membrilor şi numai pentru înaltă trădare. Alte îngrădiri în legătură cu declanşarea acţiunii penale mai sunt prevăzute în art. 108 alin. 2 şi art. 124 din Constituţie (referitor la membrii Guvernului şi, respectiv, la inamovibilitatea judecătorilor), art. 5 C. pen. (referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale numai cu autorizarea prealabilă a Procurorului General în cazul anumitor infracţiuni), art. 171 C. pen. (referitor la punerea în mişcarea a acţiunii penale la dorinţa exprimată de guvernul străin în cazul săvârşirii unor infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin). În codul penal mai sunt prevederi referitoare la necesitatea sesizării venite din partea organelor competente ale căilor ferate (pentru unele infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate) sau din partea comandantului militar în anumite cazuri (de exemplu art. 331 – 336, 348 C. pen.).

În alte cazuri, principiul în discuţie este înlăturat aproape în întregime, oficialitatea fiind înlocuită cu aspecte proprii disponibilităţii, aceasta din urmă fiind asemănătoare cu cea din procesul civil, deşi nu se confundă cu ea Această situaţie o regăsim atunci când legea condiţionează desfăşurarea procesului penal de existenţa unei plângeri prealabile făcute de partea vătămată. În unele cazuri, acţiunea penală se pune în mişcare şi se stinge prin voinţa părţii vătămate. Aceasta din urmă îşi poate retrage plângerea prealabilă sau se poate împăca cu făptuitorul sau inculpatul. În acest caz, ea va susţine acuzarea alături de procuror, iar atunci când acesta nu participă la judecarea cauzei, o va susţine singură.

În alte situaţii, procesul se va porni doar la plângerea prealabilă, dar odată declanşată acţiunea penală, ea se desfăşoară în continuare din oficiu, dar persoana vătămată nu mai are dreptul să exercite sau să stingă acţiunea penală (de exemplu, în cazul infracţiunii de viol). Există cazuri în care punerea în mişcare şi exercitarea ei are loc din oficiu, fără a fi necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dar aceasta din urmă are dreptul de a stinge acţiunea prin împăcare (de exemplu, în cazul infracţiunii de seducţie).

Latura civilă a cauzei este guvernată de principiul disponibilităţii, dar se pot întâlni anumite excepţii prevăzute de lege, în conformitate cu art. 17 C. proc. pen., în care se prevede că acţiunea penală se porneşte şi se exercită din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

În paginile ce urmează, vom analiza procedura plângerii prealabile, având în vedere condiţiile de fond şi de formă pentru introducerea plângerii prealabile, organele la care poate fi introdusă şi competenţa acestora precum şi anumite particularităţi în desfăşurarea judecării infracţiunilor pentru care instanţa a fost sesizată cu plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

II. INSTITUŢIA PLÂNGERII PREALABILE

1. Noţiunea plângerii prealabile

Instituţia plângerii prealabile îşi are sediul materiei in Partea specială a Codului de procedura penală, în cadrul Titlului I, capitolul VIII. In cazul săvârşirii de infracţiuni statul poate să-l tragă la răspundere pe infractor, această activitate realizându-se în cadrul unui proces penal. In conformitate cu prevederile art.1 din Codul de procedură penală scopul procesului penal este „constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoana care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la raspundere penală.” Ca atare, organele judiciare au dreptul şi obligaţia să desfăşoare activităţi procesuale ori de câte ori s-a săvârşit o infracţiune.

Opereaza in acest caz, principiul oficialitatii reglementat de art. 2 Cod de procedura penala, care prevede ca actele necesare, desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand, prin lege, se dispune altfel.

Instituţia plângerii prealabile se înscrie ca o excepţie de la principiul oficialităţii şi constă în posibilitatea oferită de lege altor persoane în dreptul de a efectua unele acte procesuale , şi anume persoanei vătămate de a decide dacă sesizează sau nu organele competente în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului. Spunem că este o excepţie întrucât, odată depusă plângerea, procesul penal continuă potrivit principiului oficialităţii, partea vătămată putând interveni din nou atunci când ar dori încetarea procedurii, prin retragerea plângerii prealabile sau împăcarea cu inculpatul. Aşadar, dacă din punctul de vedere al dreptului penal substanţial plângerea prealabilă constituie o condiţie de pedepsibilitate – lucru reieşit din redactarea clară a dispoziţiilor art. 131 şi 132 C.pen. şi prin situarea acestor texte în titlul numit „Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării”, din punct de vedere al dreptului penal formal, plângerea prealabilă reprezintă o condiţie de procedibilitate.

Ratiunea exceptiei consta fie in gradul mai redus de pericol social abstract al acestor fapte, fie in imprejurarea ca aducerea acestora in fata instantei, cu publicitatea pe care o implica procesul, ar putea fi sursa unor neplaceri sau suferinte psihice pentru persoana vatamata sau ar da nastere la diferite conflicte intre persoane care fac parte din aceeasi familie sau din acelasi mediu social

Fisiere in arhiva (1):

  • Procedura Plangerii Prealabile.doc