Procesul Formarii UE

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Procesul Formarii UE.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Draghici sibiu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Drept, Stiinte Politice

Cuprins

I. Scurt istoric al apariţiei şi evoluţiei Uniunii Europene
I.I.1 Premisele apariţiei Comunităţilor Europene şi evoluţia acestora
I.I.2 Principalele momente în evoluţia construcţiei comunitare
I.I.3 Uniunea Europeană, cea mai completă formă de integrare comunitară
II Tratatele fondatoare ale Uniunii Europene
II.1 Tratatul de la Bruxelles-1965 (intrat in vigoare in 1967)
II.2 Actul Unic European (A.U.E.)
II.3 Tratatul de la Maastricht (1992). Crearea Uniunii Europene
II.4 Tratatul de la Amsterdam (1997)
II.5 Tratatul de la Nisa(2003)

Extras din document

I.1.1 Premisele apariţiei Comunităţilor Europene şi evoluţia acestora

Apariţia comunităţilor europene nu a avut loc deodată, în urma unei singure întâlniri politice la nivel înalt sau ca urmare a demersurilor unei singure personalităţi marcante a vieţii sociale de la jumătatea secolului trecut. Ideea Europei unite şi necesitatea unei strânse colaborări între statele din această zonă a lumii s-a conturat prin numeroase evenimente şi situaţii care au arătat că europenii ar putea avea un destin comun mai bun decât fiecare dintre ei separat, priviţi ca naţiuni independente şi total autonome.

Reconstrucţia ţărilor care au suferit pagube materiale şi umane în timpul celui de-al doilea război mondial (1939 - 1945) a impus reglementarea unor norme de conduită în plan internaţional (norme de natură politică, monetară, socială şi comercială). Aceste reglementări s-au concretizat, din punct de vedere tehnico-juridic, în negocierea şi semnarea unor convenţii internaţionale.

În domeniul dreptului internaţional public, trebuie menţionate în special Planul Marshall, Organizaţia Naţiunilor Unite, dar şi pe plan local, Organizaţia europeană de cooperare economică (OECE, înfiinţată în anul 1948 şi înlocuită în anul 1961 cu Organizaţia de cooperare şi dezvoltare economică, OCDE).

În domeniul monetar, au fost încheiate Acordurile de la Bretton Woods, din anul 1945, prin care s-au înfiinţat Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), care pun bazele unei noi ordini monetare internaţionale.

Consiliul Europei vine să completeze, în plan politic, organizaţiile precedente, reunind, în temeiul Tratatului de la Londra, din 9 mai 1949, statele europene care beneficiau de un regim democratic pluralist şi erau ataşate idealurilor de protecţie a 6 drepturilor omului. Cadru al dialogului politic, Consiliul Europei este de asemenea, un instrument de armonizare a drepturilor omului la nivel naţional .

Strict la nivel european, experienţa nefericită a războiului, imensele pagube materiale şi omeneşti au impulsionat opinia politică a înalţilor demnitari europeni pentru a găsi soluţii care să preîntâmpine declanşarea unei alte conflagraţii de dimensiunile celor două războaie mondiale. Un rol important pentru apropierea statelor europene şi pentru demararea procesului de integrare în accepţiunea lui actuală îi este atribuit lui Jean Monnet, datorită căruia s-au făcut primele demersuri în scopul realizării unei noi unităţi europene. Acesta, îndeplinind funcţia de şef al Organizaţiei naţionale a planificării din Franţa, a propus ca producţia de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania să fie administrată de către un organism supranaţional .

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Franţei lansa declaraţia, inspirată de către Jean Monnet, prin care propunea crearea unei pieţe a cărbunelui şi oţelului, care să fie condusă potrivit metodelor naţionale ce implică o ruptură de schemele tradiţionale ale relaţiilor dintre state. Realizarea acestei pieţe a fost un prim pas pe calea dezvoltării pe care o cunoaştem astăzi pentru statele europene.

Planul Schuman, conceput pentru a evita un nou conflict armat de dimensiuni majore a pus sub control internaţional ramurile de bază ale industriei de armament, prin intermediul unui tratat inviolabil, acceptat de către Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Italia, în calitate de membrii fondatori. Tratatul asupra Comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului(CECO) a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 pentru o perioadă de 50 de ani .

Astfel, relaţiile foarte strânse între statele europene au demarat prin intermediul industriilor de război (cărbune şi oţel) dar în scurt timp s-a evidenţiat nevoia unei mai strânse colaborări între statele fondatoare ale CECA. Paul Henz Spaark, politician de origine belgiană, a redactat raportul care îi poartă numele, raport prin care a propus şi argumentat nevoia creării a încă două uniuni între statele europene: o uniune economică

la nivel general, dar şi o uniune particulară pentru gestionarea în comun a problemelor în legătură cu utilizarea paşnică a energiei atomice.

Tratatele instituind CEEA şi CEE au fost semnate la 25 martie 1957 la Roma. Noile comunităţi s-au inspirat din concepţiile cu privire la instituţiile comune puse deja în practică prin tratatul CECA, pe calea unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele europene .

În aceeaşi zi cu semnarea tratatelor de la Roma, cele 6 state fondatoare au semnat şi Convenţia cu privire la instituţiile comune, stabilind că tuturor celor 3 comunităţi, create prin statate diferite şi cu misiuni distincte, li se alătură în sfera lor de competenţă aceeaşi Adunare parlamentară şi aceeaşi Curte de justiţie. Deşi avută în vedere încă de la început, unitatea deplină a instituţiilor celor trei comunităţi, CEE, CECA şi CEEA s-a realizat abia prin Tratatul de la Bruxelles instituind o Comisie Unică şi un Consiliu unic (Tratatul de fuziune al executivelor comunitare, semnat în 1965 şi intrat în vigoare în 1967).

Sistemul creat prin cele 3 tratate s-a dezvoltat în 2 direcţii principale . O primă direcţie a avut în vedere perfecţionarea instituţiilor comunitare, iar cea de-a 2-a a urmărit extinderea Comunităţilor, prin cooptarea de noi membri.

Procesul de extindere a comunităţilor europene s-a derulat pe etape. După adoptarea de către statele membre a unei poziţii comune, în 1970, negocierile cu statele candidate la aderare (Regatul Unit, Irlanda, Danemarca, Norvegia) s-au putut deschide.

Aceste negocieri au dus, la 22 ianuarie 1972, la semnarea unui tratat de aderare. Norvegia a decis să nu ratifice tratatul, ca urmare a rezultatului negativ al referendumului consultativ. Celelalte 3 state devin membre, începând cu 1 ianuarie 1973, ale unei Comunităţi confruntate, din toamna aceluiaşi an, cuprimul şoc petrolier.

Prin semnarea tratatului de aderare, în anul 1981, dintre Grecia şi Comunităţi, numărul statelor membre se ridică la 10, pentru ca, în 1986, acestea să fie în număr de 12, prin aderarea Spaniei şi Portugaliei.

Următoarea extindere a Comunităţilor a avut loc în anul 1995 când Austria, Finlanda şi Suedia devin membre ale C.E. Tratatele şi actele de aderare ale Austriei, Finlandei şi Suediei au fost semnate cu ocazia Consiliului european de la Corfu, din 24-25 iunie 1994.

La 28 noiembrie 1994, poporul norvegian a respins, prins referendum, pentru a 2-a oară, aderarea, cu o majoritate de 52,2%; astfel, doar 3 state au devenit membre ale UE, începând cu 1 ianuarie 1995.

Procesul către noi extinderi ale comunităţilor europene este reluat în mod progresiv, teritoriul european extinzându-se în interesul exclusiv al cetăţenilor care îl ocupă.

Atingerea numărul de 27 de state membre ale Uniunii Europene ridică o serie de întrebări privind funcţionarea instituţiilor, în special cu privire la modul de luare şi aduce la îndeplinire a deciziilor. Pe acest fond, la nivelul uniunii au fost deja demarcate demersurile pentru îmbunătăţirea modului de funcţionare a mecanismelor uniunii, în forma extinsă de 27 şi în vederea viitoarelor acorduri de extindere prin cooptarea unor noi state. Conceptul de Europa la nivel politic pare chiar să depăşească delimitarea strict geografică a termenului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Procesul Formarii UE.doc