Protecția Copilului

Capitolul I

Noţiuni introductive

§1. Noţiunea de protecţie a copilului. Sediul materiei

Reglementările juridice au ţinut întotdeauna seama de situaţia specială a copilului, determinată de vulnerabilitatea şi nevoia sa de ocrotire. în trecut, regimul legal al minorităţii avea ca fundament concepţia potrivii căreia copiii trebuie „supuşi" protecţiei exercitate de reprezentanţii lor legali. In mod tradiţional, în dreptul privat, această protecţie a fost regle¬mentată, în principal, sub două aspecte principale: incapacitatea mino¬rului şi ocrotirea părintească.

In epoca modernă, ca efect al schimbării concepţiei cu privire la drep¬turile omului, copilul încetează de a mai 11 „obiect" de protecţie şi devine participant la viaţa socială, inclusiv cea juridică. Copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceeaşi măsură ca şi adultul. Bineînţeles că acesta nu are încă gradul de maturitate necesar pentru a participa la viaţa juridică pe poziţie de egalitate cu majorii. Dar aceasta nu înseamnă excluderea iui, ci sprijinirea şi asistarea lui pentru exer¬citarea drepturilor fundamentale care îi aparţin. Această nouă concepţie cu privire ia protecţia copilului a fost exprimată la nivel internaţional prin adoptarea Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului1, iar în dreptul intern a fost transpusă prin adoptarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Principiul nediscrirninării nu exclude discriminarea pozitivă. De aceea, copilul trebuie să se bucure de o protecţie specială, care să permită garantarea interesului său superior. Articolul 46 din Constituţia României dispune: „copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor"..

1 Ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată (M. Of. nr. 314/f 3.6.200J).

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copi¬lului reprezintă un adevărat „Cod al protecţiei copilului" care garantează drepturile acestuia nu numai în cadrul familiei, ci şi în ceea ce priveşte alte drepturi şi libertăţi civile, sănătatea şi bunăstarea copilului, educaţia, activităţi recreative şi culturale, protecţia specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi, protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat, protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, protecţia copilului exploatat etc. în fie¬care din aceste materii, legea generală urmează a se completa cu dispoziţiile cuprinse în legile speciale (de exemplu Codul muncii, Codul familiei, Legea învăţământului etc.). Deci, Legea nr. 272/2004 reprezintă o lege-cadru, care devine normă generală în materia protecţiei copilului, asigurând aplicarea principiilor acestei materii tuturor domeniilor în care produce efecte.

§2. Noţiunea de copil, ca subiect de protecţie

Potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii. Legea cu privire la drepturile copilului nu arată, însă, din ce moment beneficiază copilul de protecţie. Rezultă că, în principiu, el beneficiază de protecţie de la naştere. De lege lata, în România, ca şi în alte sisteme de drept, nu exista încă dispoziţii speciale având ca scop protejarea copilului înainte de naştere, deşi în practica şi doctrina de drept comparat s-au ridicat probleme legate de dreptul la avort, de dreptul de a realiza investigaţii medicale asupra fetu¬sului sau de răspunderea părinţilor sau a terţilor pentru prejudicii cauzate copilului înainte de naştere. Neexistând dispoziţii legale speciale în acest sens, aceste situaţii urmează a fi soluţionate potrivit principiilor dreptului şi a reglementărilor generale, de exemplu, răspunderea civilă delictuală sau răspunderea penală.

§3. Principiile care stau la baza protecţiei copilului

Principiile sunt reguli generale, de maximă aplicabilitate, care reprezintă fundamentul unei ramuri de drept sau a unei instituţii juridice. Articolul 6 din Legea nr. 272/2004 afirmă expres principiile care stau la baza protecţiei copilului. Acestea se aplică nu numai în raport cu dispoziţiile actului normativ care reprezintă legea-cadru în materie, ci şi cu reglemen¬tările speciale privind protecţia copilului (de exemplu Codul familiei, Legea învăţământului, Codul muncii etc.)

Legea nr. 272/2004 arată că respectarea şi garantarea drepturilor copi¬lului se realizează conform următoarelor principii:

a) Principiul protecţiei interesului superior al copilului

Protecţia interesului superior al copilului reprezintă fundamentul ori¬cărei masuri în legătură cu minorul. Aplicarea principiului nu trebuie realizată astfel încât să se anuleze alte drepturi aîe copilului, astfel cum surit acestea consacrate în Legea privind protecţia şi promovarea dreptu¬rilor copilului şi în Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului.

Principiul interesului superior al copilului produce şi „efecte orizon¬tale", respectiv statul trebuie să ia măsurile necesare pentru garantarea lui nu numai în ce priveşte relaţiile cu autorităţile, ci şi de către subiectele de drept privat, în special în raporturile cu părinţii.

Acest principiu trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc pe copil.