Protectia Copilului in Romania

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Protectia Copilului in Romania.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Maria Harbada

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Sistemul de protectie a copilului in Romania

Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm. V. Hugo

O privire in trecut

Pentru a intelege mai bine prezentul si reformele care au loc in sistemul de protectie a copilului în România este important sa aruncam o privire in trecut pentru a realiza cum s-a ajuns la situatia de criza a copiilor institutionalizati de dinainte de 1990.

Românii nu sunt mîndri de ceea ce s-a întîmplat în cadrul sistemului de "protectie a copilului" în era comunista. Nicolae Ceausescu, cel care a condus tara între 1965-1989 si-a propus sa dubleze populatia tarii în doar o generatie. Pentru a pune în aplicare acest plan absurd, Ceausescu a interzis contraceptia, avortul fiind permis doar femeilor care aveau deja patru copii. Familiile sarace, care nu-si permiteau sa creasca un numar atît de mare de copii, au cerut sprijin statului. În astfel de cazuri, statul comunist intervenea cu "generozitate", promitînd sa-si asume responsabilitatea legala pentru toti acesti copii despartiti de familiile lor. Odata cu înfiintarea retelei de institutii destinate sa adaposteasca toti acesti copii, s-a creat o veritabila "cerere" pentru copii aflati în dificultate. Personalul medical, în special, a fost încurajat sa sfatuiasca mamele tinere si sarace ca pot sa îsi încredinteze copilul optand pentru un mediu confortabil unde va avea o viata mai buna. În timp ce în alte tari europene, institutiile de mari dimensiuni pentru copii erau pe cale de disparitie, în Romania, acest tip de institutii se înmulteau. Peste tot în România au fost deschise "leagane" (centre de plasament pentru copii pîna la vîrsta de 3 ani) pentru copiii ai caror parinti nu puteau sa-i îngrijeasca. Dupa vîrsta de trei ani, copiii erau plasati în diverse institutii, în functie de grupa de vîrsta, pîna cînd împlineau 18 ani. Rezultatul acestui proces continuu de "dezradacinare" de lînga rude, locuri familiare si prieteni a traumatizat numerosi copii. Statul se lauda ca asigura copiilor mîncare, adapost, haine si educatie, dar, odata cu declinul economiei românesti si din cauza lipsei personalului specializat în îngrijirea copiilor, conditiile din institutii s-au deteriorat dramatic.

Odata cu prabusirea dictaturii comuniste în 1989, primele imagini ale copiilor malnutriti, traind în saracie si mizerie, au facut înconjurul lumii. Jurnalistii care au venit în România pentru a relata despre revolutia din decembrie 1989, au descoperit si miile de copii care traiau în institutii în conditii mizere. Imaginile i-au socat în egala masura pe români si pe occidentali, semnalînd existenta unei grave probleme.

Ca urmare a acestor stiri, ajutoarele internationale nu s-au lasat asteptate; în sprijinul României s-au implicat organizatii nonguvernamentale si profesionisti din toate domeniile de activitate. Era normal ca, într-o prima etapa, ajutoarele umanitare sa urmareasca îmbunatatirea conditiilor de viata din institutii. Mari sume de bani au fost colectate din România si din strainatate pentru constructia unor noi asezaminte pentru copii. Jucarii, carti si haine au fost donate de persoane impresionate de imaginile incarcate de tristete pe care le vazusera. Desi aceste actiuni de ajutorare au fost necesare si binevenite pe termen scurt, ele au avut ca efect mentinerea sistemului de ocrotire în institutii de mari dimensiuni.

Îndelungata publicitate despre situatia dificila a copiilor români din orfelinate a atras reactii suplimentare din Occident ajungandu-se la ideea de a "salva" un copil adoptîndu-l. Din nefericire, combinatia dintre dorinta arzatoare a cuplurilor de a adopta un copil si realitatea raportului dintre cerere si oferta a dus curînd la aparitia coruptiei. Adoptiile au devenit o practica raspîndita la începutul anilor '90, iar în urma reformelor din timpul guvernului 1996-2000, adoptiile internationale au devenit inevitabil asociate cu plata unor sume de bani destinate "oficial" îmbunatatirii serviciilor sociale. Desi la adoptia internationala se poate recurge numai în cazul în care toate solutiile locale au fost epuizate, stimulentele financiare erau atît de atragatoare încît de multe ori adoptia internationala devenea prima optiune. Aceasta practica a tulburat procesul de dezvoltare a sistemului de protectie a copilului si a fost în cele din urma stopata prin moratoriul impus asupra adoptiilor internationale în 2000 (întarit prin noua lege a drepturilor copilului).

În ciuda cîtorva încercari de reforma bine intentionate si a cîtorva realizari ale administratiilor locale si centrale din anii '90, a devenit evident ca sistemul trebuia regîndit în totalitate. Acest nou sistem trebuia sa se bazeze pe un model complex de protectie si îngrijire a copilului, al carui obiectiv principal sa fie sprijinirea familiilor sarace si protejarea copilului în sînul propriei familii. În acelasi timp era necesara schimbarea atitudinii si mentalitatii societatii românesti legata de abandonul si institutionalizarea copiilor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Copilului in Romania.doc

Alte informatii

Specializarea Stiinte administrative – Administratie publica anul III ID