Protecția drepturilor omului

SPEŢA NR. 1

D-nul Fanatikov este editorul şi redactorul-şef al unui săptămânal (Vivand-Scandal) din Molozest, capitala statului Vivandia. În statul Vivandia, majoritatea populaţiei este de religie finisană. Statul Vivandia este membru al Consiliului Europei şi parte la Convenţia Europeană a drepturilor omului din ianuarie 2002. Insula Barilla este teritoriu aparţinător de statul Vivandia, situată în Oceanul Indian, la o distanţă de 4000 km. Cu privire la această insulă, Vivandia a făcut declaraţia prevăzută de art. 56 din Convenţie. În insula Barilla, cetăţenii de religie finisană sunt în minoritate, majoritatea populaţiei având religia barillană, derivată din religia budistă.

Publicaţia condusă de dl. Fanatikov are o filială şi în insula Barilla. În ziar (ambele ediţii), apare un articol al unui ziarist, angajat al ziarului, în care, după ce sunt menţionate pericolul integrismului religios finisan şi un act terorist sângeros săvârşit de membri ai acestei religii, sunt criticate autorităţile statului pentru violarea drepturilor omului, pentru situaţia politică generală şi sunt chemaţi muncitorii şi studenţii la o grevă generală şi la o rezistenţă generală în stradă.

În insula Barilla, ca urmare a articolului publicat în ziar, guvernatorul dispune confiscarea ziarului, dar autorităţile locale (dl. Spagheroni, primarul oraşului Dolmio, singurul oraş de pe insulă şi capitala acesteia) autorizează o demonstraţie a asociaţiei Uniunea pentru Eliberarea Barillei care militează pentru independenţa insulei. Demonstraţia antiguvernamentală are ca scop contestarea dominaţiei minorităţii de religie finisană. Guvernatorul dispune interzicerea demonstraţiei, dar aceasta are totuşi loc, a treia zi după apariţia articolului. Printr-o decizie de urgenţă, procurorul (numit de guvernator şi supus autorităţii acestuia) dispune arestarea primarului şi a şefului asociaţiei Uniunea pentru Eliberarea Barillei.

În timpul demonstraţiei, au loc violenţe împotriva unor trecători aparţinând minorităţii finisane. A.B. este ucis şi C.D. grav rănit.

În Molozest, printr-o hotărâre judecătorească adoptată prin procedură de urgenţă, respectivul număr al săptămânalului este confiscat. De asemenea, dl. Fanatikov, în calitate de editor şi redactor-şef, este trimis în judecată de urgenţă şi condamnat penal de o curte de siguranţă a statului, înfiinţată ad-hoc, pentru incitare la ură şi ostilitate, la închisoare şi amendă penală. Autorul articolului, dl. Borozov, este şi el arestat şi condamnat la închisoare.

Fanatikov şi Borozov fac plângeri împotriva măsurii de confiscare a ziarului şi apel împotriva hotărârii de condamnare penală. Instanţele resping plângerile, de asemenea apelurile sunt respinse. În cursul anului 2003, se derulează şi procedurile de recurs iniţiate împotriva hotărârilor de condamnare. Curtea de Apel respinge recursurile, iar dreptul la recurs în privinţa măsurilor de confiscare este refuzat.

Fanatikov şi Borozov sesizează, la 7 ianuarie 2004 Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, părinţii lui A.B. şi C.D. fac o plângere la CEDO împotriva statului Vivandia. Curtea declară cererile admisibile.

Întrebări:

1. Care sunt articolele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pe care şi-ar putea întemeia reclamanţii cererile adresată Curţii? Argumentaţi.

2. Cum aţi argumenta pe fond, dacă aţi fi avocatul lui Fanatikov şi Borozov?

3. Cum s-ar putea apăra statul Vivandia în privinţa plângerilor părinţilor lui A.B. şi a lui C.D?

Rezolvare speţa 1

I. După părerea mea, cred că în speţa dată se poate baza sau întemeia reclamaţiile adunate Curţii Europene pe articolele 10 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului deoarece:

1. Art.10 priveşte Libertatea de exprimare; dat fiind faptul că d-nul Fanatikov este editorul şi redactorul şef al unei publicaţii săptămânale, din cadrul unui stat – în speţă Vivandia – care este membru al Consiliului Europei, aderând în anul 2002 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, rezultă că trebuie să beneficieze de şi să se supună totodată drepturilor internaţionale, care guvernează toate statele membre forurilor menţionate mai sus.

Libertatea de exprimare, în special a presei este reglementată de art.10, care cuprinde libertatea de opinie, libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere, drept care este încălcat de guvernator şi implicit de procuror, deoarece acesta se supune în mod obligatoriu autorităţii guvernatorului.

2. Art.17 care priveşte abuzul de drept, fiind expres interzis în prezenta Convenţie, din contextul căruia reiese faptul că „nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi, decât acelea prevăzute de Convenţie”, ori faptul că s-au dispus arestări şi confiscarea respectivului număr al ziarului, judecarea prin procedură de urgenţă fără respectarea normelor legale, constituie un abuz de drept din partea autorităţilor statului Vivandia, fapt ce îi îndreptăţeşte pe aşa numiţii „inculpaţi” să adreseze Curţii reclamaţia prin care li se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale, fapt neacceptat într-un stat de drept democratic şi membri ai familiilor menţionate.

II. Argumentarea de fond în favoarea lui Fanatikov şi Borozov, ar fi întemeiată pe art.9, 10 şi 17 din Convenţie, deoarece conform art.10, fiecare persoană are garantată posibilitatea de a avea şi de a exprima o opinie, fie ea minoritară sau chiar şocantă. Exceptând cazurile extreme, protecţia libertăţii de exprimare este şi trebuie să rămână deosebit de puternică.

Articolul ziaristului a fost un apel adresat propriei minorităţi de a-şi apăra drepturile câştigate prin aderarea statului din care fac parte la Convenţie deoarece în toată Europa, drepturile minorităţilor recunoscute nu pot fi încălcate de populaţia majoritară, dacă manifestările lor se încadrează în limita legilor ce trebuiesc respectate de populaţie indiferent că este majoritară sau minoritară.

Faptul că au apărut incidente de stradă, rezultând decesul celor două persoane, nu li se poate imputa celor doi ziarişti, deoarece AB şi CD sunt victime colaterale a mişcărilor de stradă rezultate ca urmare a reacţiilor exagerate a autorităţilor şi a populaţiei statului Vivandia.

Fanatikov şi Borozov nu au beneficiat de un proces echitabil, nu li s-au respectat drepturile fundamentale, producându-se un abuz din partea autorităţilor în procesul de judecare şi condamnare, dar şi prin faptul că li s-a refuzat dreptul de recurs, care ar fi putut să îndrepte erorile făcute de instanţa de judecată.

Fiecare persoană trebuie să răspundă în faţa legii pentru faptele comise penal, civil, administrativ, etc. în funcţie de încadrarea juridică pe care o priveşte fapta sau faptele de care este acuzat, dar este obligatoriu ca procesul să se desfăşoare în mod corect pentru fiecare cetăţean european care intră sub incidenţa legii, ori în cazul celor doi ziarişti s-au produs încălcări grave ale legii, prin urmare soluţia de a face reclamaţie către Curte şi de a fi acceptată, este soluţia care trebuie să o adopte orice avocat care i-ar reprezenta pe cei doi într-o asemenea cauză.

III. Consider că statul Vivandia nu are răspundere penală sau civilă, în ceea ce priveşte plângerile părinţilor lui AB şi a lui CD, deoarece demonstraţia deşi a fost autorizată iniţial, a fost interzisă de către guvernator. Faptul că ea a avut loc totuşi a avut loc a treia zi după ce a fost interzisă, absolvă statul de răspundere, pe motiv că demonstraţia nu a fost autorizată, AB şi CD au fost victimele unei mişcări de stradă, imputabile eventual persoanelor care au participat la această mişcare încălcând legea. Aceste persoane trebuiesc trase la răspundere penală şi să acorde despăgubiri părinţilor victimelor, nu statul, care a prevăzut că vor fi violenţe dacă menţine autorizarea demonstraţiei.