Protecția Juridică a Pădurilor

1. Noțiunea de mediu și cea de fond forestier național

Prin “mediu” se înțelege totalitatea factorilor naturali și ai celor creați prin activități umane care,în strânsă interacțiune,influențează echilbrul ecologic,determină condițiile de viață pentru toate vietățiile de pe Terra și pe cele de dezvoltare,în ansamblu,a societății umane.

Fondul forestier național cuprinde, indeferent de natura dreptului de proprietare, pădurile,terenurile destinate împăduririi, cele care serversc nevoilor de cultură, producție, ori administrare silvică,iazurile,albiile pâraielor,precum și terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice,în condițiile legii .

2. Conținutul factual și cel juridic al noțiunii de pădure

Noțiunea de pădure a fost definită pentru prima dată în legislația noastră prin Legea nr. 204/1947 pentru apărarea patrimoniului forestier. În art. 1 din această lege se prevedea: “Se socotesc păduri toate suprafețele mai mari de 2.500 de mp,acoperite cu vegetație forestieră în limitele lor naturale,independent dacă au fost sau nu înscrise ca atare în registrele de mutațiuni imobiliare”. Datorită largheței posibilității de interpretare oferite,această definiție a generat numeroase erori în domeniul proprietății funciare,deoarece suprafețe întinse de pășuni împădurite au fost incluse în amenajamentele silvice și considerate ca păduri.

Actualul Cod silvic definește pădurea în următorul mod: “ Sunt considerate păduri,în sensul prezentului cod, și sunt incluse în fondul forestier național terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha,acoperite cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație.” Termenul de pădure include: pădurile cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990,precum și cele incluse ulterior în acestea,în condițiile legii; perdelele forestiere de protecție; jnepănișurile; pășunile împădurite cu consistența mai mare sau egală cu 0,4,calculată numai pentru suprafața ocupată efectiv de vegetația forestieră.

Noțiunea de pădure nu se identifică ,sub raport spațial,cu noțiunea de fond forestier,între acestea existând un raport de la specie la gen.Nici noțiunea de teren forestier nu se identifică cu noțiunea de pădure,întrucât nu toate terenurile forestiere sunt acoperite cu păduri. Din totalitatea terenurilor ce alcătuiesc fondul forestier național,categoria cea mai importantă o reprezintă pădurile.Acestea sunt inseparabile de terenurile pe care se află și alcătuiesc împreună categoria terenurilor forestiere.

3. Clasificarea pădurilor

În funcție de diverse criterii,pădurile se clasifică în mai multe categorii.

În raport cu funcțiile pe care le îndeplinesc,pădurile se încadrează în două grupe funcționale: grupa I și grupa a-II-a .

Grupa I cuprinde păduri cu funcții speciale de protecție a apelor,solului,a climei și a obiectivelor de interes național, păduri pentru recreere,păduri de ocrotire a genofondului și ecofondului,precum și pădurile din ariile naționale protejate de interes național.

Grupa a-II-a cuprinde păduri cu funcții de producție și protecție în care se urmărește realizarea,în principal, de masă lemnoasă de calitate superioară și de alte produse ale pădurii și,concomitent,protecția calității factorilor de mediu.

Importanta acestei clasificări constă în diferența regimului juridic aplicabil fiecărei grupe din care face parte o anumită pădure.Spre exemplu,anumite păduri din grupa I nu pot constitui obiect al unor acte juridice de înstrăinare,în sensul că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate privată conform Legii nr. 1/2000. Această clasificare prezintă importanță și pentru determinarea ariilor naturale protejate de interes național din fondul forestier,clasificare ce poartă asupra agravării sancțiunilor aplicate în cazul săvârșirii unor fapte penale.

În raport cu folosința lor,distingem: păduri de folosință forestieră și păduri de folosință silvopastorală.

Pădurile de folosință forestieră sunt constituite din cele incluse în fondul forestier național existent la data intrării în vigoare a O.U.G. 139/2005 și din vegetația forestieră de pe pășunile împădurite,având consistența mai mare de 0,4.

Pădurile de folosință silvopastorală sunt constituite din vegetația forestieră cu consistență de cel mult 0,4,situate pe terenuri din afara fondului forestier național existent la data intrării în vigoare a aceleiași ordonanțe de urgență.

4. Poluarea pădurilor

Pădurile se găsesc permanent în contact direct cu alte elemente ale mediului,în principal cu aerul și cu apele. Dacă aceste elemente ale mediului sunt poluate,acțiunea poluării pădurilor este rapidă,ceea ce determină,la rândul său,modificarea radicală a configurației ecosistemelor naturale.

Cel mai însemnat efect al poluării aerului asupra pădurilor îl constituie reducerile considerabile de creștere,care în final pot duce la uscarea totală a arborilor.

După 1989,schimbările radicale în legislația silvică,lipsa unui control sever corespunzător și,mai ales, lipsa unei conștiințe ecologice au dus la pierderi importante ale suprafețelor împădurite.