Protecția și Garantarea Drepturilor Fundamentale la Nivel European și Dreptul Individului în Islam

I. NOTIUNEA , CLASIFICAREA SI CONSECINTELE TRASATURILOR DREPTURILOR OMULUI

1. Notiunea de drepturi ale omului

Drepturile omului pot fi definite ca ansamblul de norme juridice internationale prin care sunt recunoscute individului atribute si facultati care îi asigura demnitatea, libertatea si dezvoltarea personalitatii sale si care beneficiaza de garantii institutionale apropiate.

Profesorul dr. Corneliu Bârsan considera ca definitia data acestei notiuni necesita mai multe precizari. În primul rând, pentru a fi puse în valoare , aceste drepturi trebuie sa se bucure de o anumita sanctiune juridica iar acest lucru este posibil numai prin depasirea stadiului de deziderat si curpinderea lor în reglementari internationale, oricare ar fi domeniul de aplicare în spatiu a acestora si forta lor juridica. Aceasta poate merge de la simpla proclamare solemna, asa cum este situatia drepturilor cuprinse în Declaratia Universala a Drepturilor Omului din anul 1948, pâna la elaborarea unui mecanism jursidictional international de control a drepturilor garantate prin tratatul international în cauza, ca în cazul celor reglementate prin Conventia europeana a drepturilor omului.

În al doilea rând, drepturile omului reprezinta un concept specific dreptului international public, iar normele juridice care le reglementeaza alcatuiesc o ramura distincta a acestei discipline denumita uneori, atunci când se voieste a se pune accentul pe specificitatea reglemntarilor în materie, dreptul european si intenational al drepturilor omului sau pur si simplu dreptul international al drepturilor omului sau protectia internationala a drepturilor omului. Aceste norme sunt cuprinse, de regula, în tratate internationale, dar pot avea si caracter comunitar.

În al treilrea rând, titularii acestor drepturi sunt indivizii, ca fiinte umane, indiferent de apartenenta lor juridica la un stat; acestia pot fi cetateni, rezidenti nationali sau straini, titulari ai unui drept de sedere pe teritoriul unui stat sau rezidenti ilegali. Daca în mod generic drepturile omului sunt recunoscute, ca principiu, fiecarui individ, aceasta nu exclude recunoasterea unor drepturi specifice unor categorii determinate de persoane, adaptate situatiei lor particulare, cum ar fi copiii, femeile, minoritatile, persoanele cu handicap, refugiatii etc. Dupa cum s-a spus, egalitatea nu semnifica identitate. Primordiala apare preocuparea pentru a fi garantate drepturile care sa asigure fiecaruia dezvoltarea propriei personalitati.

În al patrulea rând, pe continut, drepturile omului astfel reglementate permit titularilor lor exercitiul anumitor prerogative, puteri, facultati opozabile autoritatilor state. Raportul juridc ce tine de protectia internationala se naste direct, pe temeiul normei internationale între individ si stat.

Drepturile omului îsi au radacinile în multe culturi si traditii ancestrale. Codul Hammurabi, în Babilonia (Irak, 2000 î.Hr.) a fost primul cod legislativ scris. A urmarit sa impuna domnia legii în regat, sa distruga raul si violenta, sa previna opresiunile asupra celor slabi de catre cei puternici (…), sa înalte tara si sa promoveze binele oamenilor". Un faraon din Egiptul antic (2000 î.Hr.) dadea instructiuni subordonatilor ca "atunci cînd un reclamant vine din Egiptul de Sus sau de Jos, sa se asigure ca totul se face conform legii, ca drepturile fiecaruia sunt respectate". Carta Cyrus (Iran, 570 î.Hr.), initiata de regele Persiei pentru poporul sau, prin care erau recunoscute dreptul la libertate, securitate, libertate de miscare si unele drepturi sociale si economice. Magna Carta engleza si Declaratia Drepturilor (1215), elaborata de nobilii englezi si membrii clerului împotriva abuzului de putere al regelui John I, a enumerat o serie de drepturi si a pus bazele principiului egalitatii în fata legii.

În secolele XIX-XX au fost adoptate primele tratate internationale de drepturile omului, o serie de probleme legate de drepturile omului au început sa fie discutate la nivel international, în special cele privind sclavia, negotul de persoane, conditiile inumane de munca si munca copiilor.

2. Clasificarea drepturilor omului

Privite ca prerogative recunoscute individului si pe care acesta le poate invoca pentru protejarea statutului sau juridic, drepturile omului au evoluat de-a lungul timpului de la preocupari esentiale, precum dreptul la viata sau dreptul la libertate, la preocupari precum drepturile economice sau culturale. Din perspectiva acestei evolutii, drepturile omului pot fi grupate pe trei generatii:

- generatia I – drepturile civile si politice, consacrate ca drepturi ale omului si ale cetateanului înca din primele documente, precum Magna Carta, Habeas Corpus sau Bilul drepturilor, ori Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului. Promovate si aparate de numeroase documente juridice internationale, drepturile civile si politice includ drepturi si libertati precum: dreptul la viata, dreptul la libertate, dreptul la demnitate, dreptul de a nu fi tinut în sclavie sau robie, dreptul la recunoasterea peronalitatii juridice, dreptul la egalitate în fata legii, dreptul la libera circulatie, dreptul la azil în caz de persecutie, dreptul la o cetatenie, libertatea de opinie si exprimare, de asociere si întrunire, dreptul de a participa la conducerea treburilor publice etc