Psihologie Judiciara – Delincventa Juvenila

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Psihologie Judiciara – Delincventa Juvenila.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: N. Turliuc

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Drept, Psihologie

Extras din document

Delincventa juvenila este un fenomen complex care cuprinde ansamblul unor comportamente aflate in conflict cu valorile si relatiile sociale protejate de legea penala. In cercetarea acestui fenomen, atat din punct de vedere sociologic, cat si din punctul de vedere a altor stiinte (criminologie, psihologie) s-a incercat conturarea unei definitii cat mai complete a delincventei juvenile.

1.1) In termeni comuni, delincventa juvenila se regaseste sub mai multe acceptiuni, astfel: - organele de politie considera ca fiind delincventi juvenili, persoanele care savarsesc infractiuni, dar care n-au trecut de varsta majoratului, intr-un cuvant, minorii; - cadrele didactice iau drept delincventi pe elevii care chiulesc de la ore sau pe cei care fumeaza in grupurile sanitare ; - pentru unii parinti, delincventii sunt copiii neastamparati ai altor familii; - micii hoti, amatori de furtisaguri apartinand grupurilor marunte care se aduna pe la coltul strazii , sunt considerati de proprietarii sau personalul care lucreaza in magazine ca fiind delincventi.

Nici expertii care studiaza fenomenul delincventei juvenile n-au cazut de acord asupra limitelor conceptului. Unii definesc delincventa ca fiind un comportament antisocial persistent, altii o vad ca find un comportament emotional deviant. Unii autori o definesc ca fiind un comportament adolescentin fata de cel asteptat, iar unii autori pragmatici o definesc ca un comportament pe care politia si celelalte autoritati publice il considera deviant .

Confuzia privind delincventa juvenila nu e din cauza multitudinii de definitii, ci de corectitudinea lor; ea apare pentru ca nu s-a reusit definirea in cuvinte putine si persuasive a unui comportament aparte, a unei probleme sociale care creeaza conflicte cu legea. Orice definitie a conceptului de delincventa juvenila, functioneaza pentru autoritati, scoala, familie sau alte sfere interesate si este la fel de corecta precum oricare alta, in propriul ei context institutional. Oricum, in timp ce in viata cotidiana, un baiat care nu place vecinilor poate fi considerat de catre acestia delincvent, intelesul delincventei juvenile si al comportamentului aferent isi gaseste baza definitorie in lege. Totusi legile nu formuleaza definitii. Ele stabilesc interdictii si limite de varsta, circumstante si sanctiuni. In articolul 17, Codul Penal Roman defineste infractiunea ca fiind fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala . Codul Penal nu da si o definitie a infractorului sau a delincventului, mai cu seama a delincventului minor si nici o definitie a delincventei sau a delincventei juvenile nu se regaseste in legea penala.

Din punct de vedere juridic, delincventa juvenila reprezinta incalcarea unor norme care reflecta cerintele oicarei forme de convietuire umana. Juridic nu putem stabili si aprecia cauzele acestui fenomen fiind posibila doar o distinctie intre un comportament delincvent, contrar normelor penale, si un comportament normal acceptat de societate. De foarte multe ori notiunea de delincventa juvenila se confunda cu cea de criminalitate sau cu cea de infractionalitate, dar aici avem de-a face cu termeni intelesi intr-un sens strict juridic . Definirea delincventei juvenile da nastere la o serie de ambiguitati din cauza lipsei unor criterii de determinare a ei. Ea nu este operanta decat in raport cu criteriul normei penale, mai precis, cu urmarile vatamatoare ale unor acte sociale sanctionate din punct de vedere juridic. In definirea delincventei juvenile, sociologii pornesc de la devianta morala, ca forma benigna de manifestare a creativitatii care la un moment dat intra in conflict cu norma penala transformandu-se in delincventa, fenomen cu implicatii negative atat pentru societate, cat si pentru destinul ulterior al tanarului. In final se poate considera ca: delincventa juvenila este forma de manifestare tipica inadaptarii si neintegrarii sociale a minorilor si tinerilor, din cauza esecului sau disfunctiilor procesului de socializare, a scaderii controlului social exercitat de diferite institutii si organizatii sociale si a altor factori care determina sau favorizeaza un comportament materializat in incalcarea normelor juridice

Definirea delincventei juvenile a preocupat un numar mare de cercetatori, pornind de la evidentierea caracteristicilor specifice personalitatii delincventului minor. Astfel, s-a ajuns la conturarea unui "profil psihologic" al acestuia : inclinatia catre agresivitate, fie latenta, fie manifesta, ce este bazata pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate , instabilitatea emotionala generata de carente educationale si, in ultima instanta, de fragilitatea eului, inadaptarea sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care minorul cauta sa-l suprime prin schimbarea frecventa a domiciliului, vagabondaj ori prin evitarea formelor organizate de viata si munca; duplicitatea conduitei, manifestata in discordanta dintre doua planuri: unul, cel al comportamentului tainic, intim in care se pregateste infractiunea si celalalt, nivelul comportamental de relatie cu societatea, prin care isi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea; dezechilibrul existential, exprimat prin patimi, vicii, perversiuni etc.

Delincventul prezinta un deficit de socializare, determinat de perturbarea sau insuficienta proceselor de asimilare a cerintelor si normelor mediului socio-cultural si a proceselor de acomodare la acesta prin acte de conduita acceptabile din punct de vedere social-juridic.

1) Primul factor se refera la particularitatile si structura somato-fiziologica si neuro-psihica, structura psihologica particulara a minorului, posibilitatile intelectuale, particularitatile afectiv-temperamentale etc.

2) Al doilea factor se refera la factorii de ordin familial, socio-afectivi si educationali, socio-culturali, economici etc.

Raportul dintre cele doua categorii de factori, ponderea fiecaruia in determinarea deviantei comportamentale a minorilor este greu de precizat. Nu se poate izola sau exagera rolul unei categorii de factori. Acesti factori nu actioneaza izolat, unilateral, ci concertat, delincventa fiind rezultatul interactiunii la un nivel scazut al acestora.

Dezacordul dintre factorii individuali si cei sociali este defavorabil structurarii unor conduite concrete. Dezacordul poate sa apara fie prin cresterea solicitarilor de mediu la un nivel care depaseste posibilitatile minorului, fie cind acestea sunt sub nivelul posibilitatilor sale reale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Psihologie Judiciara - Delincventa Juvenila.docx

Alte informatii

Universitatea Al. Ioan Cuza Iasi 2011 Facultatea de Drept- Master Stiinte Penale