Puterea Politică

Puterea este un concept central al ştiinţei politice, deşi esenţa sa este greu de definit şi trimite la o multitudine de situaţii şi ipostaze extrapolitice(puterea pǎrinţilor asupra copiilor, puterea socialǎ , ca modalitate de control a indivizilor etc.)

Termenul este utilizat in mai multe accepţii (cetǎţean versus Putere , puterea poporului,Putere-: ca guvernǎmânt : versus Opoziţie, puteri publice: sinonime cu organele statului.etc.)

Puterea se poate evidenţia şi in cadrul unei relaţii intre doua sau mai multe persoane, puterea asupra cuiva. Aceastǎ perspectivǎ interacţionistǎ se organizeazǎ intr-o definiţie celebrǎ avansatǎ de Max Weber “puterea este şansa de a face sǎ triumfe in sǎnul unei relaţii sociale propia voinţǎ , chiar in pofida rezistenţelor , prea putin cpnteazǎ pe ce trebuie sǎ se sprijine aceastǎ şansǎ “.

Ca urmare a rolului important pe care politicul il exercitǎ in orice societate, puterea politicǎ, ca formǎ specificǎ a puterii sociale, joacǎ in cadrul acestuia un rol major.

Noţiunea de putere, inclusiv cea de putere socialǎ este extrem de vagǎ, de generalǎ, fǎrǎ a fi in mǎsurǎ sǎ aibǎ nişte delimitǎri clare, precise.

Statul este numai o componentǎ a puterii, şi nu puterea in totalitate. In sistemul puterii in afarǎ de stat, intrǎ şi alte instituţii politice cu rol important in derularea vieţii politice, cum ar fi partidele politice, forma de guvernare, regimul politic etc.

Intr-adevǎr, statul concentreazǎ in cea mai mare mǎsurǎ puterea politicǎ dar nu in totalitate ş nici in situaţa de a se identifica cu ea, intrucâ fiecare din aceste concepte acoperǎ realitǎţi sociale disticte şi in acelaşi timp intercondiţionate .

Dacǎ pentru un regim autoritar , cum ar fi cazul celor comuniste , o asemenea definiţie se poate apropia de realitatea politicǎ , in teorie , faptele stau in acest caz altfel . Chiar si in aceste regimuri alǎturi de forţa social-politicǎ care deţine şi exercitǎ puterea , existǎ şi se manifestǎ , este adevǎrat in anumite limite ,şi alte elemente ce constituie puterea.

„Puterea politicǎ este una dintre aceste specii particulare ale puterii sociale , proprie acelei categorii de grup care desemneaza sub numele de societate civilǎ.

Cei mai multi analişti ai fenomenului puterii politice ii identificǎ specificul prin raportarea la stat . Aceştia sunt de pǎrere cǎ , in sens contemporan –puterea in stat.”(Ana-Maria Buiga-2002).

Puterea poate fi definitǎ ca o capacitate de a produce nişte efecte dorite.

Coexistenţa acestor relaţii este inerentǎ oricǎrui tip de putere din societǎţile anterioare socialismului.

De asemenea pot fi distinse tot atâtea feluri de putere cât genuri de grupuri sociale existǎ : puterea familialǎ a pǎrinţilor , puterea administrativǎ a unui funcţionar , puterea militarǎ etc.Pierre Clastres susţinea cǎ „puterea politicǎ este universalǎ , imanenţa socialului „ realizându-se insǎ in douǎ moduri :

Ana-Maria Buiga ,”Curs introductiv in ştinţele politice” ,Editura”Tipografia Universitǎţii Transilvania din Braşov 2002”.

Universitatea Transilvania-Facultatea de Sociologie şi Comunicare

- Puterea coercitivǎ

- Puterea necoercitiva

Puterea politicǎ coercitivǎ nu este modelul puterii adevǎrate , ci doar un caz particular , o realizare concretǎ a puterii politice in anumite culturi , cum ar fi cea occidentalǎ , puterea ca violentǎ sau constrângere este a societǎţilor istorice respectiv a societǎţilor care poartǎ in ele cauza inovaţiei , a schimbǎri , a istoricului . Am putea dispune astfel societǎţile dupǎ o nouǎ axa :

- Societǎţile cu putere politicǎ necoercitivǎ sunt societǎtile fǎrǎ istoric

- Societǎţile cu putere coercitivǎ sunt societǎţile cu istoric

Inovaţia este aşadar fundamentul constrângerii , şi nu al politicului.Dar nu cred ca existǎ putere lipsitǎ total de coerciţie , in formele cele mai difuze şi imediate , orice putere politicǎ combinǎ autoritatea legitimǎ , in faţa cǎreia ascultarea este consimţitǎ şi puterea care constrânge la supunere fie prin ameninţare , fie prin folosirea legitimǎ a violenţei .

„Puterea si-a gasit astfel incarnarea intr-un om , sau un grup de oameni identificaţi ca fiind şefi religioşi , bâtrâni , şefi militari sau filozofi.Aceastǎ legǎturǎ intre puterea politicǎ şi persoanele guvernanţilor semnificând existenţa unei unitǎţi intre funcţie şi individ.”(Ana-Maria Buiga -2002/ p37)

Capitolul II

Specificul şi funcţiile puterii politice

2.1Specificul puterii politice

Puterea politicǎ reprezintǎ o componentǎ esenţialǎ, un subsistem central al sistemului politic,de care depinde in mare mǎsurǎ funcţionarea intregului angrenaj social.Tocmai de aceea , elucidarea raporturilor de putere şi a mecanismelor acesteia au o importanţǎ deosebitǎ.

„Ca subsistem al puterii sociale , un rol determinant in reglarea şi fucţionarea vieţii sociale, puterea politicǎ reprezintǎ capacitatea unor grupuri umane de a-şi impune voinţa in organizarea şi conducerea de ansamblu a societǎţii.(Cǎlin Vâlsan).

Puterea politică se regăseşte în procese, fenomene, forme de conştiinţă sau cultură, relaţii sociale, ideologii cu impact social deosebit şi, mai ales, în instituţii, prin intermediul cărora se manifestă în mod esenţial. Puterea organizată instituţional, respectiv manifestată sub forma instituţiilor, are capacitatea de a asigura ordinea, coerenţa, rigoarea, precizia relaţiilor sociale, progresul social, bunăstarea cetăţenilor, cu condiţia exercitării ei democratice. În acest sens, mecanismele ei trebuie mai profund cunoscute pentru a o determina să acţioneze cât mai bine în interesul societăţii.

Politicul este o zonă a activităţii sociale, cu un profil şi cu o anume calitate a valorilor şi finalităţilor sociale care îl disting de alte forme ale umanului. Spre deosebire de puterea socială, puterea politică şi deciziile care îi sunt specifice se manifestă şi îşi întinde efectele asupra globalităţii societăţii, ansamblului acesteia.

Puterea politică acţionează prin modelarea regimului politic, care devine astfel regimul puterii politice, respectiv al puterii instituţiilor politice fundamentale.Puterea politică devine, prin urmare, moderator şi modelator social, având un caracter precis şi concret. Concluzia care se impune este că în societate se manifestă două tipuri de putere: „politică şi ne-politic(Dumitru Lepădatu,) Primul se referă la autoritatea

Universitatea Transilvania -Facultatea de Sociologie şi Comunicare

instituţională, cu trimitere la puterea regimului politic, respectiv, a statului. Cea de-a doua abordează atributele puterii existente în afara statului, a regimului politic, a sistemului politic.