Raportul Juridic

În cadrul fenomenului juridic se stabilesc relaţii de determinare şi influenţare, complementaritate şi interdependenţă, cu zone de interferenţă sau suprapunere. Astfel, de exemplu, normele juridice nu reprezintă un scop în sine, ci au menirea să modeleze comportamente umane şi relaţii sociale; faptele sociale nu capătă semnificaţie juridică fără aportul normativităţii juridice. Relaţiile sociale se „încarcă” de juridicitate sub acţiunea normelor juridice, acestea din urmă fiind conectate cu planul realităţii sociale prin intermediul raporturilor juridice.

În lumea dreptului, partea relaţională are o pondere extrem de semnificativă, dar este o eroare, aşa cum s-a remarcat de a reduce această lume la o reţea de drepturi şi obligaţii între persoane bine determinate. Această viziune simplifică lucrurile, complexitatea relaţiilor umane care comportă nu numai raporturi imediate în care subiecţii sunt stabiliţi, ci şi raporturi de perspectivă, indirecte sau incerte.

Prin intermediul reglementării juridice, relaţiile sociale capătă o fizionomie specifică şi devin raporturi juridice. Putem spune că raportul juridic este o relaţie socială reglementată de norma juridică.

Pe de altă parte, aşa cum am menţionat, normele juridice se realizează în viaţă prin raporturi juridice, ceea ce nu însemnă că în mod necesar, acţiunea unei norme juridice crează un raport juridic. Premisele fundamentale ale apariţiei raportului juridic sunt: existenţa normei juridice, subiectele de drept şi faptele juridice.

Înţelegerea conceptului raportului juridic implică abordarea trăsăturilor sale definitorii.

Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare dată între oameni priviţi individual sau colectiv. Raporturile juridice sunt legate de viaţa şi de activitatea oamenilor în societate. În literatura juridică există opinii, în conformitate cu care în unele situaţii se stabilesc raporturi juridice între oameni şi bunuri.

Comentând această trăsătură a raportului juridic Mircea Djuvara arăta în mod expresiv că relaţia juridică se „altoieşte” pe o relaţie fizică externă, de la persoană la persoană şi că a spune că relaţia juridică se poate stabili între lucruri este o absurditate.

Raportul juridic este totodată un raport de voinţă.

Natura voliţională a raporturilor juridice se manifestă, în primul rând, în faptul că ele sunt rezultatul reglementării relaţiilor sociale, realizate de normele juridice care exprimă voinţa de stat. În acest fel, în orice raport juridic, drepturile şi obligaţiile juridice ale participanţilor iau naştere şi se desfăşoară potrivit voinţei de stat. În lipsa normei juridice nu se pot crea nici un fel de raporturi juridice.

Oameni care iau parte la raporturile juridice îşi exprimă mai mult sau mai puţin activ, şi propria lor voinţă, desigur în condiţiile şi limitele indicate de norma de drept. În cele mai multe cazuri chiar din norma juridică reiese că raportul juridic va lua naştere numai prin reproducerea unor acte de voinţă ale subiecţilor de drept. Atunci când apariţia, stingerea sau modificarea raporturilor juridice are loc ca urmare a producerii unor evenimente, independent de voinţa subiecţilor, îndeplinirea obligaţiiloe juridice, realizarea drepturilor subiective, presupune întotdeauna manifestarea voinţei părţilor. De aceea se poate vorbi despre dublul caracter voliţional al raporturilor juridice cel exprimat prin norma juridică, şi cel exprimat de voinţa subiectelor raportului juridic concret.

Diversitatea relaţiilor sociale determină şi o varietate de raporturi juridice. O mare parte a raporturilor juridice exprimă nemijlocit relaţii economice, constituind forma, haina lor juridică. Este vorba de relaţiile de proprietate, de schimb şi alte relaţii economica, reglementate mai ales de normele dreptului civil şi economic, unde apar diferite raporturi juridice privitoare la proprietate, schimb, contracte etc.

Numeroase categorii de raporturi juridice constituie forma juridică a altor relaţii sociale, cum ar fi: relaţiile de muncă, relaţiile de familie, relaţiile politice de organizare de stat. De la această varietate a obiectului relaţiilor sociale pe care le reglementează dreptul, porneşte însăţi clasificarea lui în diferite ramuri. Sunt însă unele relaţii sociale care nu pot exista decât ca relaţii juridice. Aşa, bunăoară, putem aminti raporturile juridice procesuale.

O interesantă viziune asupra raportului juridic propune M. Djuvara. În analiza pe care autorul menţionat o face relaţiei juridice, numită atunci când îmbracă un aspect de concreteţe, raport juridic, se relevă pregnant după părerea noastră, raţionalitatea şi unitatea conceptuală a dreptului.