Raporturile dintre stat și Biserica Ortodoxă în istoria constituționalismului românesc

Biserica Ortodoxa Romana este una dintre bisericile autocefale ale crestinismului ortodox, insemnind ca are liberatate deplina in organizarea si administrarea problemelor interne fara nici un amestec sau control al unei autoritati bisericesti din afara.

Majoritatea romanilor apartin Bisericii Ortodoxe Romane, dar biserica are si credinciosi de alte nationalitati.

Numele ortodoxiei vine din limba greaca de la ortho-drept si doxa-invatatura traducindu-se deci prin “invatatura dreapta”.

Biserica Ortodoxa Romana a luat fiinta in anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei si Mitropoliei Moldovei de sub asculatarea canonica a Patriarhiei de la Constantinopol. B.O.R. a luat fiinta odata cu constituirea Sfintului Sinod de la Bucuresti in 1872. Din 1925 B.O.R. este organizata ca Patriarhat. Legea pentru infiintarea Patriarhatului a fost promulgata in 25 februarie 1925.

Biserica Ortodoxa a jucat un rol important in viata romanilor de-a lungul istoriei, rol consacrat de primele constitutii ale statului roman.

In prima constitutie cea de la 1866 in art.21 se mentioneaza ca:

“Religiunea ortodoxa a resaritului este religiunea dominanta a Statului roman.

Biserica ortodoxa romana este si ramine neaternata de orice chiriarhie streina,pastrindusi insa unitatea cu biserica ecumenica a resaritului in privinta dogmelor.”

Religia ortodoxa denumita de Constitutie ca fiind religia dominanta a statului roman ii confera acesteia recunoastarea faptului ca biserica era la vremea respectiva o putere respectata de stat. Biserica Ortodoxa Romana avea o importanta si o influenta covirsitoare incepind cu probleme spitituale si continuind cu invatamintul.

Pe linga biserica functionau numeroase scoli de diverse tipuri, de la invatamint primar si gimnazial la scoli de meserii atit pentru baieti cit si pentru fete.

Actul unirii Transilvaniei, Basarabiei si Bucovinei cu vechea Romanie in 1918 – prin care s-a creat statul roman unitar, a dus la o serie de prefaceri in viata bisericii. Dupa 1918, statul a preluat – mai cu seama in Transilvania – multe din atributiile care reveneau pina atunci Bisericii ( de pilda in domeniul invatamintului) rolul ei limitindu-se de acum mai mult pe probleme spirituale.

Constitutiile de la 1923 si 1938 nu aduc schimbari cu privire la modul in care este vazuta Biserica Ortodoxa Romana de catre stat, aceasta fiind in continuare “biserica dominanta in statul roman iar Biserica Greco-Catolica are intiietate fata de celelalte culte” .

Modificare dramatica a relatiilor stat-biserica ortodoxa are loc odata cu adoptarea primei constitutii comuniste cea de la 1948.

Constitutia de la 1948 prevedea la Art.27 –“Libertatea constiintei si libertatea religioasa sunt garantate de stat. Biserica Ortodoxa este autocefala si unitara in organizarea ei.”

La 4 august 1948 s-a publicat Legea pentru Regimul general al cultelor care recunostea 14 culte printre care si cultul ortodox.

Diferenta dintre constitutiile anterioare si constitutia de la 1948 in ce priveste Biserica Ortodoxa Romana era uriasa. B.O.R, nu mai era “biserica dominanta in Statul roman care avea intiietate fata de alte culte” ci una din cele 14 culte mentionate in Legea cultelor.

Dupa 1944 statul roman a adoptat o politica religioasa bazata pe principiul divide et impera , cu menirea sa subjuge cultele prin distrugerea independentei si influentei lor, sa secularizeze societatea si institutiile sale (biserica nu a fost separat de stat ci doar de scoala), sa creeze o divizare a clerului in elemente utile si dusmanoase statului.