Răspunderea civilă delictuală

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice, care consta într-un raport juridic obligational, conform caruia o persoana are datoria de a repara prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa sau prejudiciul de care este tinuta raspunzatoare prin dispozitiile legale.

Raspunderea civila este de doua feluri:

- raspundere civila contractuala;

- raspundere civila delictuala.

Raspunderea civila contractuala apare în cazul nerespectarii clauzelor unei conventii.

Raspunderea civila delictuala se concretizeaza într-o obligatie de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o fapta ilicita.

Răspunderea civilă delictuală este reglementată de art.998 - 1003 Cod civil; ea este specia de răspundere juridică prin intermediul căreia o persoană care a cauzat alteia un prejudiciu este obligată să-l repare. Răspunderea delictuală se naște de regulă ca urmare a nesocotirii unei obligații legale.

Răspunderea civilă delictuală este un raport juridic de obligaţii care izvorăste dintr-o faptă ilicită şi prejudiciabilă. Conform terminologiei tradiţionale, fapta ilicită care dă naştere raportului juridic de răspundere se numeşte “delict” sau “cvasidelict”. In mod empatic, răspunderea care izvorăste din comiterea acestor fapte se cheamă răspundere delictuală.

In toate situaţiile în care se cauzează un prejudiciu unei persoane printr-o faptă ilicită extracontractuală, se aplică regulile răspunderii delictuale. Prin excepţie, dacă neexecutarea obligaţiilor contractuale constituie o infracţiune, atunci răspunderea angajată se consideră că este de natură delictuală.

Codul civil roman reglementeaza raspunderea civila delictuala intr-un numar restrans de articole (art. 998-1003). In acest cadru juridic sunt reglementate trei feluri de raspundere:

1. Raspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 C.civ.)

2. Raspunderea pentru fapta altei persoane (art. 1000 alin. 2-4 C. Civ)

3. Raspunderea pentru prejudicii cauzate de lucruri, animale si edificii (art. 1000 alin. 1, 1001 si 1002 C. Civ.)

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Art. 998-999 Cod civil consacră regula de principiu, conform căreia obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct şi nemijlocit autorului faptei ilicite.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia sau răspunderea indirectă. In scopul protejării victimei împotriva eventualei insovabilităţi a victimei, Codul civil a instituit şi răspunderea indirectă, ca formă complementară de răspundere. Sunt asemenea forme de răspundere: răspunderea părinţilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori (art. 1000 alin. 2 şi alin. 5 Cod civil); răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în exercitarea funcţiilor încredinţate (art. 1000 alin. 3 Cod civil), răspunderea institutorilor şi meseriaşilor pentru prejudiciile cauzate de elevii şi ucenicii aflaţi sub supravegherea lor (art. 1000 alin. 4 şi 5 Cod civil).

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, animale şi ruina edificiului. Uneori prejudiciile nu sunt cauzate de fapta unei persoane. De aceea, pentru apărarea intereselor celui vătămat, în situaţiile în care acesta nu ar putea dovedi că prejudiciul a fost cauzat prin fapta ilicită a unei persoane, a fost instituită răspunderea pentru lucruri, animale şi ruina edificiului care incumbă persoanei care are paza juridică a acestora şi este reglementată distinct de art. 1000 alin. 1, 1001 şi 1002 Cod civil.

După fundamentul său, răspunderea civilă delictuală poate fi de două feluri:

A. Răspundere delictuală subiectivă întemeiată pe ideea de culpă, greşeală sau vinovăţie (reglementată de art. 998-999, 1000 alin. 2, 1000 alin. 4 Cod civil);

B. Răspunderea delictuală obiectivă, intemeiată pe ideea de garanţie sau pe ideea riscului (despre care se consideră că este reglementată de art. 1000 alin.3, 1000 alin.1 parte finală, 1001 şi 1002 Cod civil).

Raspunderea civila delictuala subiectiva

Raspunderea pentru fapta proprie. conditiile generale ale raspunderii delictuale

1. CONSIDERATII INTRODUCTIVE

1) Reglementare. Răspunderea civilă pentru fapta proprie este reglementată de art. 998-999 Cod civil, texte care instituie tototdată, principiul general al răspunderii pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită.

2) Condiţiile generale ale răspunderii. Din analiza textelor legale, literatura şi jurisprudenţa au dedus existenţa următoarelor elemente constitutive ale răspunderii delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa (sau greşeala ori vinovăţia) autorului faptei ilicite, acest ultim element integrând şi capacitatea delictuală.

3) Proba condiţiilor răspunderii delictuale. Conform Codului Civil, cel care pretinde ceva în justiţie trebuie să facă proba celor susţinute. In consecinţă, sarcina probei revine în cazul răspunderii delictuale persoanei vătămate prin fapta ilicită. Probaţiunea se realizează în condiţii obişnuite cu privire la condiţiile prejudiciului, faptei ilicite şi raportului de cauzalitate, toate având un caracter obiectiv. Proba culpei este mai dificil de realizat. De regulă, pentru dovada acestui element se recurge la prezumţiile simple, deduse din existenţa celorlalte condiţii ale răspunderii.

1. FAPTA ILICITA

Prin faptă ilicită se înţelege acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane.

Trăsăturile caracteristice ale faptei ilicite:

- are caracter obiectiv;

- reprezintă obiectivarea unui element psihic, subectiv;

- este contrară ordinii sociale.

Ilicitul civil. In cazul răspunderii civile, o faptă este ilicită atunci când este contrară legii sau regulilor de convieţuire socială, având ca efect încălcarea drepturilor subiective sau cel puţin a intereselor altuia, interese care nu sunt potrivnice normelor juridice sau moralei.