Răspunderea Civilă Delictuală a Părinților pentru Prejudiciile Cauzate de Copiii lor Minori

1. Noțiuni Introductive - Răspunderea Civilă Delictuală

a. Condiții

Răspunderea civilă delictuală este reglementată în actuala legislație civilă în articolele 998-1003 Cod civil, care consacră pe de o parte răspunderea pentru fapta proprie (art. 998, 999), iar pe de altă parte răspunderea pentru fapte care nu sunt comise în mod direct de către cel responsabil, însă totuși el este ținut să răspundă în temeiul legii, cum sunt răspunderea pentru fapta altei persoane (art. 1000), precum și răspunderea pentru lucruri, edificii și animale (art. 1001, 1002).

Pentru a se putea antrena atât răspunderea pentru fapta proprie, dar și cea pentru fapta altuia și pentru animale, lucruri și edificii, este necesar fi îndeplinite o serie de condiții generale, și anume:

- Existența unei fapte ilicite;

- Existența unui prejudiciu;

- Existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;

- Existența vinovăției celui care a cauzat un prejudiciu ce se poate materializa în intenție, neglijență ori imprudență.

Prin fapta ilicită este înțelegem o conduită a omului prin care acesta nesocotește normele dreptului pozitiv, normele de conviețuire socială, dar și drepturile subiective sau interesele legitime ale altei persoane. În înțelesul dreptului civil, fapta ilicită constă în orice acțiune sau inacțiune prin care cineva cauzează altuia un prejudiciu, nefiind necesară ca în dreptul penal, legalitatea incriminării, în articolul 998 folosind expresia de orice faptă a omului, iar articolul 999 stipulează ca omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa. Pentru a califica o faptă ca fiind ilicită, ea trebuie să prezinte următoarele trăsături:

- Fapta să aibă o existență materială, deci să poată fi percepută prin intermediul simțurilor;

- Fapta ilicită să reflecte atitudinea psihică a persoanei care a comis-o;

- Fapta să fie contrară ordinii sociale, și, pe cale de consecință, reprobată de societate.

Prejudiciul este un element indispensabil angajării răspunderii civile delictuale, acesta constând în rezultatul negativ, în paguba suferită de o persoană, ca urmare a faptei ilicite a unei alte persoane, animal, lucru sau edificiu. Avem de-a face cu un prejudiciu material atunci când prin fapta ilicită a fost adusă atingere patrimoniului unei persoane și poate fi evaluat bănește, iar atunci când acesta nu poate fi evaluat în bani, suntem în prezența unui prejudiciu moral. De exemplu prin atingerea adusă onoarei și demnității unei persoane sau suferința de natură fizică produsă în urma unei accidentări.

Deși prejudiciul poate îmbrăca și o formă nepecuniară, repararea acestuia nu poate fi decât de natură pecuniară dacă sunt îndeplinite două condiții:

1. Prejudiciul să aibă un caracter cert, atât cu privire la existența sa, cât și cu privire la posibilitatea evaluării acestuia.

2. Prejudiciul să nu fi fost reparat încă, deoarece repararea are scopul de a înlătura în totalitate efectele faptei ilicite, iar nu de a aduce câștiguri suplimentare victimei acestuia.

Cu privire la legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, aceasta se materializează in faptul că prejudiciul este consecința firească, este efectul faptei ilicite, care reprezintă cauza. Astfel, în art. 998 se face referire la necesitatea existenței acesteia prin fapta... care cauzează un prejudiciu. În majoritatea cazurilor, stabilirea legăturii de cauzalitate nu ridică mari dificultăți, însă există și unele situații în care, datorită complexității actelor materiale care stau la baza faptei ilicite, stabilirea acestei legături este complicată, iar pentru rezolvarea acestei probleme au fost propuse o serie de sisteme cum ar fi sistemul condiției sine qua non sau sistemul cauzei proxim x.

Necesitatea existenței vinovăției este consacrată de Codul civil în art. 998 în care prevede că obligația de reparare a prejudiciului revine celui din a cărui greșeală s-a ocazionat, iar art. 999 dispune că revine și aceluia care a cauzat prejudiciul prin neglijența sau imprudența sa.

Așadar, pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul să poată fi angajată, pe lângă fapta ilicită aflată în legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs, este necesar ca această faptă să îi fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat, deci, cu vinovăție și care constă în atitudinea psihică, subiectivă a acestuia față de faptă și urmările ei.